CRONICI AMICALE

„Scopul educaţiei este transferul de flacără…”
Vasile Ghica, „Pe meridianele criticii literare”, Editura GraphoPress, Tecuci, 2015

Din mulţimea de „surâsuri migdalate” pe care, cu inteligenţă frenetică şi cu umor jovial, dl. profesor Vasile Ghica le-a proiectat pe oglinda atât de vălurită a vremurilor mai vechi şi mai noi, strălucita colegă şi modelatoare de spirit, distinsa Doamnă Profesor Miroslava Gherasim a selectat această definiţie simbolică: „Scopul educaţiei este transferul de flacără”. Cu o condiţie, am adăuga: acea flacără să fie măcar un crâmpei din transcedentala Lumină. Numai astfel ea ar putea să ilumineze profunzimile sufleteşti (semne ale Necuprinsului), să rânduiască cunoaşterea Adevărului, să ocrotească iubirea de Frumos.
Am scris de fiecare dată despre lucrările d.lui profesor Vasile Ghica cu entuziasmul curat al Şcolii Ardelene, aceea care vedea în foştii studenţi de la Iaşi (aşa cum este dl. Ghica) căutători de ideale. Căutători – am rămas, idealele... Astăzi îi privim de nevoie pe sfertodocţii care, în interminabilele „debates” garnisite cu îngreţoşate „reclame” mai cer „moderatorului/moderatoarei” – şi ei vibranţi strănepoţi ai caricaturilor lui Caragiale, - „încă vreun minut ca să-şi termine... ideea”. Ideea este însă fără sfârşit, iar mahalagismul (adesea – comic) acelora nu are cum să-i întâlnească şi să-i recepteze respirarea transcendentală. (Un intelectual ca Dl. prof. Vasile Ghica cunoaşte bine slăbiciunile acestor zile de glorie mincinoasă. O dovedeşte aparent metaforic – în aforisme şi în glose sapienţiale şi explicit – în răspunsurile din seria bogată a interviurilor. Cartea de faţă este o tentativă de a depăşi mentalitatea perversă care, de pildă, mimează fraternitatea umană prognozând un ritual apocaliptic iminent. Netulburaţi de marasmul social, de indiferenţa ucigătoare, mulţi dintre contemporanii „aleşi” au o evoluţie mefistofelică. Nu ştim când va apărea această pagină, dar parcă prea mulţi s-au înrobit modelului dâmboviţean. Îi vede, desigur, şi dl. Vasile Ghica, epatant în toate interviurile transcrise în volumul „Pe meridianele criticii literare”. Senectul cavaler moldav atinge cu vârful floretei „bulib㬺eala” împodobită cu „itemii” persona¬jelor de unică folo¬sinţă: „...se agra¬vează neajunsuri îngrijorătoare. Vio¬lenţa a căpătat caracter industrial, omul de astăzi îşi distruge cu incon¬ştienţă mediul în care trăieşte, se îndepărtează de religie şi cultură, suferă de anxietate; comunicarea dintre semeni se blochează...” Cum până şi „stratul de ozon” e în pierdere de volum, ne rămân probele de inteligenţă – începând cu Proverbele biblice şi Esop – până la fiii lor spirituali. Cei vechi nu au mai apucat să se întâlnească „în/între etajele” condiţiei umane cu „tineretul manelizat, ahtiat de telenovele şi de divertismentul vulgar practicat de televiziune”. Îşi atrofiază sensibilitatea pentru că nu (mai, n.n.) au repere morale şi valorice... Tinerii urlă, fluieră, înjură, consumă băuturi alcoolice...” (lista de „bunuri” smintitoare e mai lungă).
În aceeaşi „serie” s-ar înscrie şi acel „poet” (cunoscut de dl. Ghica, desigur) „care afirma recent că el ar putea să scrie şase volume de aforisme pe săptămână”. Ar trebui să i se recomande însă lecturi, întru totul profitabile, din Maiorescu, G. Călinescu, N. Iorga, dar, mai ales din Tudor Vianu. Cum veleitarii citesc tare greu (dar vorbesc afazic, în mare patos), să(ne)mulţumim că furtunile solare au preferat să devasteze doar planeta roşie cu toate ale sale. Ne mai rămân cărţile (multe – „de căpătâi”) şi manuscrisele. Mulţumim, domnule Ghica!

Prof.univ.dr. Virgil Nistru Ţigănuş