TINERI POEŢI DUNĂRENI

Luminiţa Potârniche

case de miere
într-o lichefiere totală,
case făcute din lut amestecat cu miere
se lipesc de noi
şi nu ne mai lasă să ieşim.
clanţe de uşi sudate direct pe palmele noastre,
zăvoare calcinate, zăbrele de iederă,
toate merg invers, în ciudă.
nimeni nu ne cheamă,
ne alungă.
condamnaţi suntem să ne petrecem
toată singurătatea în aceeaşi matrice,
aş trage semnalul de alarmă,
să opresc planeta şi să cobor
şi apoi să fac autostopul.

vis
ogivale porţi deschid, închid
culoarele inundate
ale mării dintre ziduri,
am visat
în spume, calul negru destrămat,
oboseşte dincolo de închipuire,
am găsit un arc
în gunoaiele plajelor,
mi se pare că se adună paşi,
din oglinzi se aud.
nişte săgeţi mi-ar trebui
să-mi duc treaba la capat.

salubrizare
tot oraşul mirosea a nepasare şi moarte.
şoferi absurzi ascultau muzică simfonică
data la refuz.
piramide de sunete se formau din loc în loc
şi se loveau de ele
cei ce habar nu aveau de clasici.
te şoca atâta abandonare
şi atata extaz.
din când în când, serviciul de salubritate a
sufletelor
dădea o raită printre gunoaiele volatile
şi le ordona, le eticheta, le lua în gestiune
pe proces-verbal.

nunta în cer
paradis pierdut,
nuntă de cocori în cer.
pe pământ, alaiuri de furnici
îngroapă un bob de lumină,
pentru germinare.
mirele s-a pierdut într-o oglindă
fără fund.
mireasa aşteaptă pe o margine
de curcubeu.
poza sepia cu ierburi defuncte
din ierbarul raiului.

pastel
era seară şi bondarii făceau o miere neagră ca
smoala
în fagurii lor suspendaţi deasupra amurgului.
nebunilor le înfloreau degetele
pe gratiile de la ferestre
şi ţi se rupea inima de cât de frumos
recitau din baudelaire.
seara era spre noapte
şi veneau stoluri de vise către
ochii obosiţi ai păsărilor din colivii.
se auzea un imn cântat la archebuza
pe un deal, undeva în mister.
noapte se făcuse de acum
şi rămăsesem singură
şi nu reuşeam să te-adorm.