PAGINI DUNĂRENE

ANIVERSĂRI: Apostol Gurău - 75
MARLON: SUS, PE MOVILĂ


Titlul este un prenume copiat după cel al marelui actor american Marlon Brando, pe care un admirator al domnişoarei Maria Măciucă i l-a atribuit, deoarece el considera că Maria seamănă cu vedeta americană. În realitate, Mariei, o frumuseţe a zonei, nu i-a surâs pre¬numele amintit, întrucât ea credea că aspectul ei fizic avea multe asemănări cu cel al Angelei Similea, o cântăreaţă mult îndrăgită de Maria şi mediatizată enorm în epocă. Tipul care o asemănase pe Maria cu Brando, avea şi alte argumente, pe care era greu să le ignori: Brando ca şi Maria erau metişi, actorul era urmaşul unui englez şi al unei indience din America (metisajul era evident atât fizic, în forma buzelor, cât sau mai ales temperamental). La fel şi la Maria, cu un tată român, Măciucă şi cu o mamă lipoveancă, forma gurii şi a buzelor sale trădau originea slavă, ca şi pielea foarte albă. Dar temperamentul, ah, firea Mariei era eminamente slavă: lacrimi, sentimente năvalnice, prioritatea iubirii fizice, depresii, orgoliu, ardoare etc. etc. toate i-au desenat, ori i-au marcat viaţa. O mătuşă lipoveancă i-a găsit, chiar de la debutul fetei noastre în viaţa erotică, un alt supranume, „domnişoara boroboaţă” gafă, gafeuză. Poate de aceea fratele mai mare al Mariei a extras-o din prieteniile tinereşti ale satului, unde, după ce un coleg licean mai mare ca ea o deflorase, îşi găsise un impiegat înalt, tânăr şi frumos, dar însurat, cu care întreţinea relaţii sexuale, atunci când acela se afla în tură la gara din sat. Maria ofta, când îl vedea, era înalt (îi plăceau enorm băieţii lungani), bocea de plăcere în braţele lui şi cu sentimentul vinovăţiei în inimă i se dăruia cu ardoare, pe scurt: domnişoara boroboaţă! Barba ţepoasă a impiegatului lăsa semne pe faţa Mariei, fratele vedea şi înţelegea, de aceea i-a găsit un post de suplinitoare la preventoriul de copii de la o mănăstire, loc de penitenţă. În acea izolare de la mănăstire veneau de regulă doar surori medicale, institutoare măritate, profesori, fete şi femei, bărbaţi ce-şi pierduseră fie inocenţa, fie moralitatea şi aveau la activ copii din flori, ori divorţuri şi deziluzii. Era şi cazul Mariei, ei nu i-ar fi putut cineva, să-i mai confişte fecioria, întrucât o pierduse deja. Alt caz este cel al Rodicăi, o tânără vasluiancă de numai 16 ani, ce ajunsese la preventoriu, izolată şi ea din aceleaşi motive ca ale Mariei Măciucă. Rodica avea acolo o mătuşă bucătăreasă, divorţată şi depresivă, care o ţinea din scurt. Vasluianca pusese deja ochii pe un învăţător renumit, şi comunicat prin şoaptele femeilor, că ar fi posesorul unui falus impresionant. Rodica a făcut cunoştinţă cu „obiectul” învăţătorului şi uimită, încântată, i-ar fi strigat: „Mă dar tu nu ai sulă, tu ai sulan!” Învăţătorul nu era mândru de faima aceea printre femei, avea un copil din flori, plătea pensie de întreţinere din salariul lui pauper şi evita alte relaţii, devenise depresiv, însingurat şi a exmatriculat-o rapid pe Rodica din viaţa lui.
Mai mult de şase luni, dascălul a curtat-o pe Maria, însă ea, avertizată de fratele ei mai mare, îl evita, îl refuza. Observase sărmanul om că luni dimineaţa, când Maria se întorcea din satul ei, la preventoriu, avea pe faţă urmele ţepilor bărbii impiegatului; folosea creme, însă barba aspră lăsa urme vizibile câteva zile. Dascălul răbda, ofta, în timp ce radioasa Maria nu-i permitea accesul la trupul ei înalt, la sânii magnifici, la gura ridicată-n sus şi de energia unei falsităţi mult preţuite de femei. Turba bietul învăţător de dorinţă, ţipa şi alunga pe copiii care aruncau cu pietre în ferestrele bisericii încuiate a mănăstirii, în timp ce surorile medicale, ce-i supravegheau pe copii, rămâneau indiferente la sacrilegiile permise de statul ateu.
Când îi privea bazinul cu şoldurile puţin asimetrice, dascălul amuţea de intensitatea dorinţei, dar bunul simţ şi politeţea îl ţineau în frâu. Poate, dacă ar fi fost mai îndrăzneţ, dacă i-ar fi făcut propuneri concrete (vino la ora 21 în chilia mea), posibil le-ar fi acceptat. Nu putea depăşi faza privirilor înfocate, ce erau reciproce de multe ori. În fine, a reuşit s-o sărute, fără voie, pătimaş, pe gură. A început să-i vorbească despre intenţiile lui matrimoniale, dar şi de dorinţa de a evada din şcoala de la mănăstire împreună cu ea, ca apoi să-şi continue studiile la universitate. Maria începuse să fie atentă la propunerile lui, ea avea înclinaţie pentru filologia limbii franceze. Atunci când dascălul îi făcea vagi aluzii la viaţa ei sexuală, Maria refuza categoric orice idee, se pare că nu ar fi putut suporta nici un rânjet ipotetic, pe care-l văzuse şi la impiegat, atunci când constatase că ea¬şi pierduse fecioria şi practica amorul fizic cu el, dar nu cu dascălul, colegul ei de fiecare zi. În lumina ochilor învăţătorului Maria observase că el ştia câte ceva despre viaţa ei intimă, avea un coleg de liceu în satul ei, plus semnele bărbii aspre a impiegatului: va trebui să schimbe poziţiile posesiunii. Maria nu se putea obişnui cu situaţia ei de „domnişoară boroboaţă”. Nici că orice tip ca acest dascăl fad, ori interiorizat, depresiv, cititor de cărţi şi reviste (Secolul 20) să întreţină cu ea doar relaţii sexuale, pentru că avea falusul mare, ei şi? Este picant şi gata. Nativ, Maria era orgolioasă, mai ales atunci când se autoadmira în oglindă, un mic narcisism, însă purtătoarea unui asemenea corp, care-i mărea vizibilitatea socială, nu putea să accepte numai legături fiziologice. Era şi timidă, putea să-l înfrunte pe învăţător: „Da, domnule, sunt femeie, ce-i atât de grav în această fostă mănăstire de maici, din care una pretindea c-ar fi avut un rendez-vous chiar cu Fecioara Maria: of, mănăstirea cu fecioare, mănăstirea fără fecioare, dar cu himene şi vaginuri cândva aventuriere, Doamne, iartă-mă!”
De multe ori, când rămânea în cancelaria încălzită a şcolii doar cu învăţătorul, Mariei îi părea rău că el nu avea mai mult tupeu, ca să pună în mod hotărât mâinile pe ea şi... Era timid, sau prudent, mai păţise cu una, o bibliotecară sătească, născută într-un cartier mărginaş al unui mare oraş şi care i-a făcut o fetiţă din flori. Învăţătorul ca naivul, încercase s-o convingă să meargă la o maternitate pentru o întrerupere de sarcină (era legală). Tipa de mahala s-a dovedit o şantajistă feroce, avusese şi mai avea relaţii cu alţi bărbaţi, dar a vrut să-l determine pe el să se însoare cu ea. Bietul om tratase cu greu un infiltrat tuberculos pulmo¬nar, doctorul dispensarului l-a consiliat să nu-şi facă familie deocamdată, să mai aştepte o consolidare, altfel familia lui putea deveni un focar al bacilului Koch, putea îmbolnăvi şi pe mamă şi pe copil. l-a scris bibliotecarei (când era internat la sanatoriu) îndemnând-o să amâne naşterea unui copil cu argumentele medicale ale doctorului său. Cruda şantajistă de cartier a folosit scrisorile la tribunal, însă învăţătorul nu s-a însurat cu ea. Şantajista a găsit însă un individ violent, cu evidente trăsături ţigăneşti (client al penitenciarelor) s-a măritat cu el, iar gunoiul acela i-a violat fetiţa abia intrată în adolescenţă, spre disperarea tatălui natural, vindecat acum de tuberculoză, dar asuprit de remuşcări.
Maria încercase două devieri ale atenţiei învăţătorului, mai întâi voia să i-o bage pe gât pe Sofi, colega lor, o mărunţică ambiţioasă prinsă într-un amor c-un oarecare Dan, un pişpirică de profesor il, orgolios şi arogant dar fără argumente. Dan îl dispreţuia pe domnul nostru învăţător şi¬l acuza că nu ştie limba română, nici gramatică, literatură. Învăţătorul a tăcut, este greu să foloseşti fără cusur o limbă. Prezentat la un concurs pentru ocuparea unei catedre la oraş, „ lingvistul” Dan a fost prins de comisie copiind şi dat afară din examen într-un mod ruşinos. Mai târziu, după mai mulţi ani de zile, teribilul Dan, lingvist la coada vacii, şi-a tipărit lucrarea pentru gradul didactic l, învăţătorul a văzut¬o: era plină de greşeli, Dan fălosul nu ştia să utilizeze corect ortogramele, i-ar fi dat o expresie, drept test, folosită de el pentru elevii gimnaziului de la preventoriu: na-ţi-o bună că ţi-am dres-o, n-ar fi putut s-o scrie după normele Academiei. Sofia a rămas totuşi cu Dan. Altă deviere a fost spre Manuela, profesoară de gimnaziu în satul Mariei, o profesionistă, însă urâtă. Învăţătorul nu s-a încurcat cu ea, Maria „ lipoveanca” îi plăcea lui, care suporta greu „blestemul” frumuseţii.
În fine. Sofi, colega de chilie a Mariei a plecat într-un concediu medical de 5 zile, obţinut după o altă întrerupere de sarcină, Maria a rămas singură în chilie, învăţătorul i-a cerut pur şi simplu să nu încuie uşa, va veni la ea după ce se stinge lumina (preventoriu avea centrală proprie). Uşa era deschisă, Maria îl aştepta îmbrăcată într-o cămaşă de noapte scurtă, bărbatul i-a scos lenjeria, apoi s-a dezbrăcat şi el.
- Sunt fertilă, după calendarul meu...
Bărbatul a ripostat, a forţat.
În cele cinci zile, amândoi aveau senzaţia că zburau, corpurile lor eliberate de tensiuni pluteau parcă, iar beatitudinea se putea aproxima. Maria părea mai uşoară, era înamorată, învăţătorul însuşi era îndrăgostit. În orele libere, el pleca într-o plimbare solitară pe câmp, mergea până la o movilă şi de acolo, de sus, striga zărilor că-i fericit. Se întorcea prăfuit şi obosit, se spăla, se bărbierea cu grijă, căci în următoarea noapte va fi iarăşi în braţele dulci ale Mariei.
S-a întors Sofi, colega, arăta ca o fiinţă fiartă, învăţătorul nu o mai putea vizita noaptea pe Maria, Sofi s-a oferit să doarmă în altă chilie, Maria şi dascălul au refuzat. După două săptămâni, Maria i-a comunicat partenerului că-i însărcinată:
- Oh, dar studiile noastre superioare, cum rămâne cu ele, dacă eu mă apuc de născut copii? a întrebat Maria.
- Şi de crescut e greu... a zis dascălul.
Anul şcolar s-a încheiat, Sofia a plecat absorbită parcă de alte spaţii. Din nou au urmat câteva săptămâni de extaz, încântarea ca un polip îi absorbea pe amândoi, oh, vor pleca din mănăstire, în studenţie, bărbatul la fără frecvenţă, cu supliniri, iar soţia la zi, la Universitatea din laşi. Erau în anul 1966, când întreruperile de sarcină erau încă legale. Cei doi s-au dus la o maternitate din marele oraş, când a ieşit din operaţie Maria era palidă ca o stafie. S-au aşezat pe bancă, într-un parc:
- Doctorul mi-a spus că purtam în pântec un băiat dolofan, semăna cu mine? l-am întrebat. „Nu, cu partenerul dumneavoastră”.
- Dumnezeule mare, Maria, oare o fi adevărat ce zice poporul, că pruncii tăiaţi vor deveni îngeri? a grăit învăţătorul înfiorat.
Maria lăcrima. A plecat a doua zi în satul ei pentru refacere, în convalescenţă, dascălul a mai rămas câteva zile, aştepta de la casierie banii pentru concediu.
Pleca singur pe câmp, se urca pe movilă şi de acolo, de sus, în aceste locuri binecuvântate, unde maica-stareţă zisese că s-ar fi întâlnit cu Fecioara Maria, el ridica braţele spre cer şi striga zărilor pâlpâitoare:
- Primeşte-l şi pe băiatul meu în ceata îngerilor Tăi, Fecioară Maria, plângea în hohote, apoi a căzut în genunchi.
Învăţătorul i-a vorbit Mariei, când a revenit la mănăstire, de credinţa populară conform căreia copiii expulzaţi de mame înainte de soroc vor intra în ceata îngerilor divini. Maria devenise mai rozie la faţă, purta o rochie verde, care-i sublinia formele, primise deja de la un şef de depozit de cherestea din sat un abonament la clasa întâi a trenului (o ademenea!) ca să-i ducă la oraş actele semnate în magazin (se pare că se angajase la depozit, contabilă). O ispitea cu abonamentul la clasa întâi, întrucât şeful ei năsos cu ochii beliţi era însurat (avea şi două fete) cu Gica, o consăteancă a dascălului. Se pare că insului i se aprinseseră călcâiele după Maria; învăţătorul o chemase pe Maria la preventoriu ca să-şi ia restanţa de salariu şi cele câteva lucruri rămase în chilia ei. Venise îmbrăcată în aceeaşi rochie verde, Doamne, era tulburător de frumoasă, sub rochie i se clătinau sânii, croitoreasa i-a ascuns mica asimetrie a şoldurilor, i se umflase şi „botul”, fie pentru că fugise din locul penitenţei, fie că întrezărea alte perspective ale viitorului ei. „Bine, se enerva dascălul, nu mai vrea să mă urmeze, ca să facem studii superioare...” Dascălul era gelos, îşi anticipa situaţia de bărbat părăsit, aşa că atunci când au ajuns cu Maria în cancelaria ce mirosea a vacanţă, a prins-o în braţe, i-a ridicat rochia şi fără să-i mai scoată lenjeria a posedat-o furios, pătimaş şi imprudent, Maria îi repeta şi-l muşca de buze, că-i fertilă după calendarul ei erotic. A condus-o apoi pe jos până în satul ei, însă înainte de a ajunge acolo traversau un lan de grâu copt din vasta luncă a Siretului. Învăţătorul simţea că i se rupe inima în două în piept, la gândul că grecoteiul ochios şi pofticios, o va acapara pe Maria. A posedat-o din nou în grâu, Maria se zbătea şi-i repeta că-i fertilă, însă dascălul transfigurat de efort nu se mai putea înfrâna.
S-au despărţit. Maria l-a căutat după o lună, era iarăşi însărcinată, chiuretaje legale nu se mai puteau face, l-a rugat să caute el o soluţie. Căsnicie?! Şarpele veninos al geloziei intrase în sufletul dascălului, a întrebat ici-acolo, în fine, o cunoştinţă mai veche l-a trimis la o moaşă pensionară, care locuia singură într-o căsuţă. Bătrâna a ezitat, nu se putea pronunţa, decât după ce o vede pe fată! Învăţătorul a vizitat-o pe Maria acasă la ea:murise şi mama ei, sora mai mică se măritase, iar Maria rămăsese singură, nu a putut să-i spună să vină la el acasă, nu putea... Moaşa i-a făcut Mariei o dilataţie şi a trimis-o acasă doar cu sfaturi medicale, ca să evite infecţiile; va expulza copilul, i-a zis. Însingurată, noaptea târziu, Maria a aprins un felinar şi, în curte, lângă un gard, asistată doar de un căţel fidel, a expulzat primul făt, băiat, apoi după nici cincisprezece minute pe al doilea, tot băiat. Doamne, semănau cu învăţătorul; i-a scris o epistolă, aproape codificată, i-a transmis că putea fi liniştit, fiii săi au fost făcuţi îngeraşi.
A fost rândul lui să-şi ia cele câteva lucruri din chilia de penitenţă a preventoriului.
Ajuns acolo a înconjurat biserica mănăstirii într-o stare sufletească sfâşietoare, simţea nevoia să se plimbe singur, pe dealuri. A mers printre lanurile cu porumb binecuvântat, înfiorat de „prezenţa” invizibilă a Fecioarei Maria. Sus pe movilă, învăţătorul a ridicat braţele spre cer şi sincer, a implorat:
- Primeşte-i Fecioară Maria, şi pe cei doi băieţi ai mei, în ceata îngerilor Tăi! plângea cu lacrimi fierbinţi.
*
* *
Epilogul acestei povestiri îl datora visului... Marlon, alias Maria Măciucă, s-a îndurat să-i vină în vis, după nouă ani de la deces, fusese înhumată într-un cimitir obscur din satul ei. Venise în vis, poziţionată în cea mai favorabilă postură a ei – înaltă, pieptoasă, furioasă şi foarte vocală, striga la el! Îi reproşa că, deşi i-a făcut trei băieţi, eliminaţi datorită laşităţii lui (avea dreptate!) nu a luat-o de soţie, încât a ajuns sclava sexuală a unui mic profitor de provincie, şeful unui depozit de cherestea. S-a apropiat mai mult de Maria ca să fie sigur că îl identificase corect. De cele mai multe ori se simţise vinovat faţă de ea. „Ne iubisem cu patimă, deşi se cuplase (din calcul!) cu mine doar atunci când era fertilă, ca să rămână gravidă şi să mă determine s-o iau de soţie. Doamne, chiar şi stafie Maria era tulburător de frumoasă”. Venise, vocifera, şi-n satul lui şi se umilise, avea în pântec gemenii, nu-i făcea semne, ca să tacă, vorbele ei îl răneau, îl dureau, însă, paradoxal, picau bine, avea dreptate! Ar fi vrut să-i mai spună ceva, însă stafia a dispărut, înapoi în rocă, nici nu s-a învrednicit să-i pună pe mormânt patru trandafiri galbeni (îi plăceau). Voiam să-i mai zic despre infidelităţile ei, vag semănau cu cele ale luliei din nuvela exemplară a lui Unamuno, eu nefiind „Nimic altceva decât un bărbat”. Nu ar fi rezonat la referinţele literare, ea ca şi noul ei amant, erau bâte culturale...
„- Era pofticios şi el, adică şeful depozitului de lemne şi de cherestea, ce mai vrei, tocmai mă lăsaseşi, mă abandonaseşi, ca să trăieşti cu capul în cărţi, singur. Eşti „nebun”, cum cred oamenii simpli, de aceea şăful a fluturat o mână pe la cap, când te-a întâlnit. Ce-i reproşezi şi impiegatului din gara satului meu? Aud că şi pe el l-ai înjurat şi blestemat, l-ai bârfit şi pe la C.F.R. De ce? Pentru că-i înalt, fălos, însurat şi mă poseda din poziţia posterioară în timp ce eu mă sprijineam de perete cu palmele. Eram vizibilă, inconştientule, de aceea mă asaltau bărbaţii. Nu sunt numai o lipoveancă obsedată sexual, cum aud că mă bârfeşti. Este o minune că încă mă auzi, Dumnezeule mare!”
Ce i-aş fi putut zice, nu avea aceleaşi lecturi cu mine: Unamuno, Tolstoi, Dostoievski, personajele lor lulia, Ana Karenina, Gruşenca nu-i spuneau nimic, nu citise cărţile, avusese altceva de făcut, amor!
„- Grecoteiul ţigănizat, şi-a reluat Maria reproşurile, ştia să scoată banul şi din piatră seacă, mi-a refăcut casa părintească, mi-a cumpărat bijuterii, pe care mi le dăruia în ziua Sfintei Marii. Tu ce mi-ai dat? Uitai şi când era ziua mea onomastică, dar şi ziua naşterii, de aceea am stat ancorată de el aproape patruzeci de ani. Ai penisul mare, ce păcat că nu ai ştiut cum să te foloseşti de acel dar al naturii, tu ai venit la mine şi m-ai culcat pe spate, uneori şi¬n lanurile cu grâu, parcă şi acum mai simt înţepăturile spicelor în fese. Împiegatul de la CFR mă poseda în ritmul ţăcănitului alfabetului Morse, venit pe bandă, ah, a fost un vlăjgan adorabil, pe când tu erai şi eşti un individ spuzit de trufie, este adevărat scrii cărţi, cui mai folosesc? lnternetul a răpus cartea!
- Domnişoară Boroboaţă! am strigat, am ţipat în vis, nici post-mortem nu mă ierţi! M-ai iubit!? Ori îţi pare rău că nu ai putut să mă înşeli, când aş fi fost în postura de soţ!? Zilele acestea l-am întâlnit pe fostul tău amorez, o coajă de moşneag cu nasul mare, purta în picioare o pereche de papuci din plastic, mai mari decât îi era măsura, clămpănea din ei şi se holba la mine. A plecat, nu se simţea vinovat, că mi-a necinstit iubita, că a băgat-o în mormânt la şaizeci şi unu de ani, nu, el are impertinenţa buruienii ce se întinde peste plantele ocrotite de om. M-am apropiat rapid şi i-am călcat călcâiul unui papuc, s-a împiedicat şi a căzut... Adio Marlon-Maria drog erotic slav, urcă-te sus, pe movilă, de acolo poţi vedea pruncii noştri, îngeri în tabăra divină a Sfintei Marii.”