SCRISORI NETRIMISE

Lacrima viţei de vie


Cheagul unei poezii, al unei scrisori (grecii şi astăzi îşi scriu scrisori în versuri), este unul sau două rânduri, adică vreo sută două de litere însumând un cuvânt, însumând cuvinte...
- Uneori cuvântul aşteptat, nu inventat, când nu mai vine, îl închipui ca picătura de sânge al sălbăticiunii, prelins pe ovalul ghindei şi ea desprinsă din jumătatea de sferă a seminţei primordiale.
- Distanţa dintre rădăcina şi vârful stejarului este uriaşa cărare vie şi sigură a furnicii care caută casă în albastrul cerului.
- Tăcerea Ta, Doamne, nu înseamnă liniştea noastră, nicidecum.
- În satul meu – deal/vale, Vale/deal –apa curge numai pe verticală, se înalţă, lin, către cer unde o aşteaptă fraţii ei, norii.
- Acolo, în satul meu, fântânile n-au măsură când sunt lovite de lemnul ciuturei de salcâm sau de stejar.
- La noi, unde apa trăieşte până la gura însetatului, numai în picioare, adică pe verticală, curgând, sfidător uneori, imperiul cerului.
- Totu-i de jos în sus şi invers, şi stânga-dreapta, totu-i în formă de cruce vibrând a cântec a la Femios, sau a lătratul căţelei Molda...
- Nu ploaia se repede/cade în lanul de grâu, ci spicul şi boabele lui înţeapă, pedepsesc norul!

- Cum să dumiresc – spune tatăl meu – la miezul nopţii, că stejarul nu-i salcâm?
- Piatra Alatyr – piatra cu legile lumii scrise/ nescrise ale lumii e chiar Biblia care călătoreşte printre vii şi morţi, la infinit. Dar piatra din Râpa Zbancului?
- Câteva nume de femei din satul meu care pot fi tot atâtea titluri de poeme: Grăpina, Penelopa, Olimpia, Melania, Orania, Zamfira, Frăsâna, Măndiţa, llinca, Tasia, Natalia etc.
- Floarea este floare: de trandafir, de gutui, de cireş, de măr, de cucută, de lumânărica Domnului, de urzică, de salcie, de tei de... Tot floare este însă şi floarea unui cui ruginit abia scos din scândura putredă ca un gând dintr-o iluzie moartă.
- Te voi căuta/găsi şi-n gaură de şarpe strigă un iubit trădat, sprijinindu-se de peretele bisericii cu grafitti pe pereţi.
- Fiecare nerv de cristal verde, e vorba de verdele longivivului stejar, dansează odată cu ielele pe care poetul, numai el le vede.
- Lacrima viţei de vie nu-i pentru scris, dar pentru vedere da, deci, indirect, lacrima proaspătă a viţei de vie e mâna dreaptă a poetului.