MARI POEŢI ROMANI

IOANID ROMANESCU
(n. 4 octombrie 1937 - m. 20 martie 1996)


POET AL URIAŞILOR

Dacă vine cineva şi vă cunoaşte,
spune convins: aceştia
au şi poeţi formidabili
eu sunt unul dintre acei poeţi

despre care străinii nu ştiu prea multe
însă mi-e deajuns că sunt al vostru
nu cred că aş putea vreodată
să mă înalţ la imaginea pe care alţii

o au despre mine
dar, dacă spaţiul poeziei mele
de pe acum a devenit imens,
voi sunteţi uriaşii care îl locuiţi

ŞAH ETERN

De şters picioarele o cârpă
de la intrarea în infern
sau un covor persan
să suferi de boala şahului etern

tot sugativă de noroi:
anume spre a fi călcat
- picioarelor inexpresive -
pe rombul cercului pătrat

afară deci sau înăuntru:
cu porii astupaţi de vânt
sau tabla roasă în demenţă
de piesele prea-lunecând

DEASUPRA TUTUROR –
DEASUPRA ŞI DEPARTE

Deasupra tuturor - deasupra şi departe –
un celălalt, pe care l-au creat
în suferinţa dornică de moarte
alţi zei - şi alte lumi predestinat

în calea unui datum anume să dezlege
un început mai clar, o provocare
a toate câte sunt, nu prin blestem sau lege -
nici s-a născut, ai spune - te uită cum dispare!

PARADISUL

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
- cât o cămaşă viaţa lor durează –
poeţii au un paradis al lor

TRANDAFIRUL SĂLBATIC

Tăiat de viscol, pare că aleargă
străini care nu ştiu cărarea atunci omătul nu-l mai rup
înnebuniţi, cu groaza-n spate
se-ntorc şi spun c-au văzut lup

zadarnic alte anotimpuri
îl spală în torente
acolo, pe cât poate, maschează trecătorii
care-i îngraşă locul din jur cu excremente

dar pe când arbori în păduri
se prăbuşesc ruinaţi de topoare,
el neclintit rămâne – se apără cu spinii
şi cu fantoma lui tulburătoare.