MARI POEŢI ROMÂNI

Mihai Ursachi


Fructul oprit
Vai, vai, ce fruct să fie acesta,
cu miezul mai mare decât coaja?
Ce fruct e acesta,
care trecându-şi de margini
învăluie Oceanul, Pământul ca pe o nucă,
şi sfera de cristal a Comorii?
Şi fiinţând nesfârşit de afară, dincolo de sine,
găoacea lui stă în mijlocul miezului
şi îl mărgineşte…

Izbânda
„Învinsu-m’am însumi”, sălta cel învins de el însuşi,
„şi rob am făcut din învinsu’mi”,
În clipa aceea învinsu’şi
striga cu izbândă: „Învinsu-m’am însumi”.
Oraşul metafizic
Oraşul acesta e constituit din idei,
fiecare din cărămizile sale e o noţiune.
Deci pe bulevardul Terţiului Exclus,
la demonstraţia cu numărul 77, silogismul
Barbara, figura întâia,
aici locuiesc, într-o mare şi veche dilemă
din care nu ies niciodată.

Ce mai păsare
Lazăre, Lazăre,
scoală-te, Lazăre,
s-auzi ce mai pasăre
în lanul de mazăre.
Cuc de pripas,
mult cântă cu haz;
cuc janchinos,
mult cântă duios:
cu arcuşul de tămâie
pe-alăuta de-lămâie;
cu bagheta de cristal
pe vioara de opal.

Poezie pierdută
Iar poezia aceasta am scris-o
la o pădure, pe frunze gălbui de arţar.
Fără figură de stil,
cu o cerneală imperceptibilă.
Doar căprioarele, când rumegă frunzele scrise,
lăcrimează şi tac.

Inscripţie pe-o piatră de pe ţărm
Iubit-o, eu sunt această piatră,
iubeşte-o şi se va preface
într-un tânăr bărbat, care pe ţărm
îţi va spune: „iubito, eu sunt această piatră…”