PROZATORI DUNĂRENI

Altă lume, altă viaţă
de N. AREFU


Când Mirela şi Mioara s-au întors, eu eram la Cluj şi lleana cu llie al ei s-au gătit ca pentru mers la biserică şi au plecat la Otopeni, ca să le întâmpine pe cele două distinse călătoare întoarse din voiajul de mirare, care, ieşind din aerogară, le-au sărit în braţe.
- Ţaţă lleana, nea llie, altă lume, altă viaţă, în care mă voi pierde şi eu la toamnă. Pe mama n-a impresionat-o prea mult, că a fost în 1991 cu tataia, la Sorbona, unde el a făcut nişte cursuri de istorie antică, asta înainte de război şi a dorit ca înainte de- a se prăpădi să-i arate fiicei sale Parisul, aşa cum mi l-a arătat mie mama.
- Hai, Mioara, lasă-mă şi pe mine să-i privesc mai cu luare-aminte, că de bucurat văd că se bucură, dar să ascultăm şi ce ne spune.
- Ce este important de spus o să vă spunem acasă; acum, doar atât, că llie trebuie să revină la Băneasa să-l ia pe Victoraş, că se întoarce de la Cluj, unde e plecat de trei zile.
- Dar cu chestia aia, chestiunea aceea nebună, cum a rămas?
- L-a mutat în garsonieră, cu cărţi şi bagaje, că şi pe el l-a jignit mai rău ca pe voi... Dar să mergem acasă, că v-am pregătit ceva bun, că de discutat, avet timp să bârfim. Cu spune Victor, că bârfa ascunde adevărul.
- Nu v-am adus nimic, fiindcă nu ne-am permis. Tot ce-ţi lua ochii era prea scump. Şi-apoi, de toate sunt şi la noi, cu preţuri accesibile.
- Dar credeţi voi, fetelor, că ne-am dorit ceva? greşiţi, că nu v-am dorit decât pe voi.
Masa şi sfada s-a terminat, llie fiind grăbit să plece la aeroport.
- N-am înţeles de ce nu merge şoferul lui, că doar este ditamai inspectorul general.
- Ei, asta n-aş putea să vă spun, dar o să vă spună el.
Când Victor a intrat în casă, amândouă i-au sărit de gât, care mai de care cu răsuflarea tăiată.
- Fetelor, v-a cuprins misterul, gata! Acum să vedem ce bem şi mâncăm, că presupun că voi sunteţi ghiftuiţi.
- Sântem ghiftuiţi de ce ai hotărât tu bărbate, fără amendamente.
- Ei, te rog, pariziano, nu fi ironică!
- Nicidecum, cu un amendament însă – să-mi dai voie să te sărut.
- Fie... Taică llie, te-ai descurcat cum eu n-aş fi putut. Le-ai scos de la fix, le-ai şters din circulaţie. Acum îţi trebuie maşină, şi trebuie să te hotărăşti. Ori iei Renault-ul nostru, ca noi să ne cumpărăm altă maşină, ori vezi ce faci.
- Nu, Victoraş, maşina voastră ţine de deprinderea şi dragostea Mirelei, şi nu se poate. dar, Mâine, când merg să o aduc pe mama doamnă aici, am să trec dincolo, peste Argeş, ca să mă lămuresc cam cum ar fi cu o Dacie nouă. Dacă nu, o maşină la mâna a doua, că la Brădetu nu putem pleca fără maşină.
- O, nea llie, eu îţi dau dragostea mea, cu o condiţie: s-o luaţi şi pe prinţesă câteva zile pe meleagurile voastre, că doar n-o să vă retrageţi aşa, valvârtej, ca să scăpaţi de noi.
- Doamne, Mirela, uite că eu cred că mama ta nu este de aceeaşi părere.
- Eu sunt foarte bucuroasă să merg cu voi o săptămână, ca să vă lămuriţi ce aveţi de făcut în aşezarea voastră acolo. am însă o rugăminte la tăicuţu’ llie: să-mi prindă şi mie un peştişor din acela, unic în lume – asprete, propete, sofrete, sau cum ciorili îl mai cheamă – ca să-l pun într-un borcănel cu apă şi să-l iau în Franţa.
- Doamne, bucăliţă, dar de unde să-l iau dacă habitatul lui – râul Vâlsan, nu mai este; poate s-a pierdut în Vidraru, în pântecul lostriţelor. Şi apoi, noi am fost educaţi de bătrâni şi la şcoală să ocrotim sofretele, interzisă fiind prinderea lui încă de prin anii 20, ca şi floarea de colţ.
- Atunci renunţ la sofrete, dar o regină a muţilor Carpaţi trebuie să găsim, că am înţeles că-i mai frumoasă ca mama mea.
- Cred că avem prin cărţile noastre, puse la presat, pe furiş, că ne certau profesorii. Şi apoi, ca s-o găsim, trebuie să urcăm sus, pe unde umblă capra neagră, şi această lighioană ocrotită prin lege.
- Tu vrei ceva mai frumos decât mama ta! Oare nu te ciupeşte gelozia?
- Hai, măi, mamaie, iar îmi răstălmăceşti vorba! - Nu, Miorică, dar vreau să-ţi spun: frumuseţea nu-i o virtute, poate doar cea din suflet.
- Da, înţeleaptă mamaie, frumuseţea nu-i o virtute, poate doar o belea nesuferită. Dar te rog să reţii, şi tu mamă, şi lleana şi llie, că privirea mea poate întuneca privirea celui care vrea să mă cuprindă.
- Doamne, ce-o să facem noi cu această zgâtie când se va franţuzi?
- Asta urmează s-o vedem... Dar să vă spun cum a fost:
Deci, am mers la rectorat, ca să depun dosarul, fireşte, cu emoţii. O doamnă foarte impunătoare, nu prin ochelarii care-i acopereau o parte din frunte iar piramida nazală era pe undeva pe dedesubt, l-a răsfoit cu atenţie, deşi nu ştiu cum putea privi prin ochelarii aceia, a citit de două ori delegarea în care se preciza că Răzghin Mioara va fi bursieră a statului român, după care a închis dosarul şi ne-a zis: „Mâine va trebui să apară în faţa unei comisii, pentru o textare, potrivit procedurilor noastre, şi veţi rămâne în campus; ne-a dat un bilet cu care am mers la administraţie. Dar liniştea nu ne-a prins, că nu ştiam ce ne aşteaptă a doua zi.
A fost un chestionar cu multe pagini şi răspunsul la întrebări trebuia explicat. Această minunăţie de fată, că frumuseţea la ea nu mai contează, a răspuns la cele zece întrebări şi a pus-o şi ea pe a unsprezecea: „De ce Luis Pasteur nu a făcut un vaccin şi pentru viermii de mătase, că Parisul e împodobit cu mătăsuri?” Toată comisia aceea, că nici n-am reţinut câţi erau, din cauza emoţiilor, au potopit-o cu felicitări: „Vei fi cea mai frumoasă şi inteligentă studentă din gintea noastră latină, că ne-am cam sastisit de africani şi asiatici”. M-au îmbrăţişat şi pe mine, cu sărutări de mâini.
- Uite aşa ne pierdem podoabele ţării; aşa cum l-am pierdut pe lonesci, Cioran, Brâncuşi şi câţi alţii, inclusiv fostul proprietar al acestei case, asta pentru că cei care aveau putinţa să-i glorifice în ţară, s-au glorificat pe ei. şi cine ştie ce se va întâmpla şi cu minunăţia mea de nepoată.
- Hai, mamaie, n-o da pe lacrimi, ce naiba, ai fost ditamai profesoara de limba şi literatura franceză!
Mioara s-a retras în braţele llenei, ca să-i ridice buclele de pe fruntea-i selenară, ca auzul privirilor să scânteieze.
- Nu vă înţeleg. Vă bucuraţi pentru posibile iluzii, şi ştiţi mai bine ca mine ce ne oferă viaţa, în timp ce frăţiorul meu nu ştiu în ce lume este, sau va ajunge.
La deschiderea uşii, liniştea de cavou s-a aşternut în salon, şi fata, cu privirile înceţoşate, s-a aruncat în braţele tatălui.
- Mioriţă, bucăliţă, nu te mai frământa: Viorel a luat corigenţele şi la anul va lua şi bacalaureatul. lar tu gândeşte la propriile tale aşteptări pe care să ţi le ofere viaţa, dar cu înţelepciunea de-a filtra părerile şi dorinţele celor care te înconjoară cu prea multă dragoste. Şi, ca să fii liniştită, Viorel a intrat sub ocrotirea mamei sale, după cum firesc mi se pare, cea care nu l-a dorit, dar acum vrea să-l aibă lângă ea, unde eu presupun că are niscai probleme cu odrasla ei.
Mirela l-a cuprins şi ea pentru a-l săruta, înălţându-se pe vârful picioarelor.
- Doamne, misterios bărbat mai am! Dar refuz să cred că umbli în două luntre.
- Nici n-ai cum să crezi aşa ceva, distinsă profesoară de biologie, că presupun, că înainte de-a mă înţelege, m-ai desluşit. Dar te avertizez, că misterios oricum sunt, ca să-ţi ofer surprize.
- Păi surpriza este că Văcăroiu, idolul tău, este preşedintele Curţii de Conturi, iar misterul ţine de neînţelegerea noastră de ce a părăsit a doua funcţie în stat!
- Dar surpriza nu-i asta, ci alta.
Cu toţii au rămas cu pleoapele ridicate şi urechile ciulite.
- M-a sunat Filodon Vasile, prin agenţia imobiliară de la care am cumpărat casa, să mă întrebe dacă o putem găzdui pe mama sa, care este în mare suferinţă şi vrea să moară în ţară. Eu, de dincoace de ocean: „A, mama Filodonia?” Omul a rămas cam şocat şi a trebuit să-i explic cine sunt – ginerele prietenului său din studenţie.. şi s-a minunat cât nu se mai putea, transmiţându-mi salutări pioase. Dar când i-am spus că socrul meu a decedat, mai să închidă telefonul. Eu am rămas în aşteptare, ca să primesc sfioasele condoleanţe. După care am încercat să ne lămurim, spunându-i că nu este nici o problemă în ceea ce priveşte găzduirea mamei sale în propria-i casă. Matematicianul m-a asigurat că ea, Filodonia, va fi însoţită de nora sa, care fiind doctoriţă, îi va purta de grijă, că nu va mai avea de trăit prea mult ceea ce se poate presupune că este în fază terminală şi m-a rugat, ceea ce eu îl rog pe taica llie, să vedem cam unde poate fi înmormântată.