Dan Petruşcă


BOVARICĂ
Maria Elena Ioana sau Geanina cu y
aşa cum se scrie de-o vreme nici
nu mai ştiu se măritase cu Ion
sau John sau Juan iar el o iubea
până la cer şi chiar mai sus
o numea tulburat prinţesa lui
mergea pentru ea la serviciu
şi lunar încasa un salariu
minim pe economie
în timp ce ea acasă
îi gătea îi spăla şi privea îndelung
la telenovele
toate au fost până când într-o zi
aparent supărată fără niciun motiv
ea fugi de acasă
lăsând un bilet în care-i scria
că e mitocan că flori nu-i aduce
aşa cum în telenovela ei preferată
Fernando îi oferă zilnic Concitei
peste măsură de supărat şi chiar furios
Ion sau John sau Juan sau cine
mai ştie cum i se spunea
a căutat-o seară de seară prin cartier
prin oraş şi chiar mai departe
pe aceea pe care tulburat o numea
prinţesa lui şi pe care-o iubea
până la cer şi chiar mai sus
însă nu a găsit-o
suferind ca de-o boală
în somn o striga sau trezindu-se brusc
o căuta noaptea prin aşternut
iar ziua nebărbierit mai tot timpul
cu dinţii strânşi şi chiar furios
se ducea mereu la serviciu
încasând lunar acelaşi salariu
minim pe economie
dar după o vreme într-o seară pe neaşteptate
ea a sunat la uşă cam ciufulită
cam abătută cu fusta desfăcută la tiv
cu un cearcăn mai vânăt
cu buze roşii umede întredeschise şi cu
ochii în lacrimi
el avrut s-o bată s-o facă bucăţi
dar s-a trezit că o ţine în braţe
a mirosit-o mult mult să simtă
dacă nu cumva miroase a altceva
a altcineva
şi de-atunci el merge mereu la serviciu
de unde primeşte lunar acelaşi salariu
minim pe economie
şi ea îi găteşte îi spală privind îndelung
şi oftând
la telenovele

CELĂLALT
Mi-a apărut mai întâi
în vis scuipând într-o parte
apoi mi-a trimis un e-mail
cât se poate de ironic şi licenţios
într-o zi mi-a dat un telefon
dintr-o biserică în timpul unei
întruniri pe când tocmai ţinea
un discurs din anvon
ca să aud rumoarea de după
cuvintele lui memorabile
într-altă zi în sfârşit mi-a apărut
în faţă oprindu-mă pe stradă
mi-a zis
ştii că există în Bucureşti
în locul acela un bar al studenţilor
unde pe un perete era
una din poeziile tale
cam lungă şi cam penibilă
cu un aer îndepărtat şi cam expirat
din Homer Vergilius Shakespeare
şi chiar Eminescu
mi-a spus
lasă naibii dulcegăriile
şi alte asemenea
mă privea cu detaşare
celălalt
avea un soi de secure în mână
şi dintr-odată mi-a tăiat la întâmplare
ochiul urechea nasul limba
amintirea unei atingeri cu ea
celălalt
mi-a tăiat în două la întâmplare
chiar ziua în care m-am născut
şi mi-a spus
prozaismul concretul cotidianul
înseamnă mult mai mult decât
blegul tău aer metafizic
scrie despre cum te târăşti la serviciu
cu autobuzul cu tranvaiul cu taxiul
scuipă şi priveşte apoi de aproape
scoate limba înjură
bate-le cu palma peste fese
pe Beatrice pe Laura
şi pe toate femeile de care pretinzi
că ai fost îndrăgostit
furios bagă mâna sub fusta
metaforei şi smulge-i desuurile
ehei ce ştii tu mi-a mai spus
încearcă să scrii despre asta
iar dacă afirmi că nu poţi
înseamnă că n-ai să scrii niciodată
poezie

TU NU VEZI
Tu nu vezi că ai praful de-un deget
pe suflet că Ion este John
că Maria e Mary că Elena e Helen
că sfârşitul de săptămână e weekend
iar şmecherul e înţelept că nu ai
nici sfârşit nici măcar început
că priviri şi vorbe şi gândurile put
şi doar sentimentul de fluture ars
îţi locuieşte spinarea
sau altfel dacă nu te prinzi de oglinzi
vine cineva într-o zi şi-ţi spune că tu
nu eşti cine ştii că eşti ci altcineva
ţi-o spune încet cu glasul cel mai blajin
un om obişnuit un om cumsecade
care poate fi bănuit de orice
numai de ipocrizie
nu
ar trebui să fie limpede că tu
nu eşti doar numele tău
ci istoria mai mare mai mică
a lucrurilor pe care le-ai făptuit
care ţi s-au întâmplat sau a celor
la care ai fost martor
o întreagă lume imaginară a ta
şi numai a ta
pe care-ai trăit-o ai mărturisit-o
sau ai păstrat-o ascunsă
ţi se poate lua fiindcă într-o zi
vine cineva şi-ţi spune că tu
nu eşti cine ştii că eşti
ci altcineva cu totul altcineva
toate astea ţi le spune un om cumsecade
care-a muncit vreo patruzeci de ani
care toate impozitele şi le-a plătit
s-a însurat şi-a iubit nevasta
uneori cu înfrigurare
a făcut copii pe care i-a învăţat să fie
cuminţi să-şi iubească patria
şi să creadă în Dumnezeu
pentru că toate astea sunt bune
ar zice el dacă l-ai întreba
apoi vine altul care asemenea celui
dintâi cu un timbru la fel de blajin
îţi spune că tu nu eşti cine ştii că eşti
ci altcineva
între timp Ion este John Maria e Mary
Elena e Helen sfârşitul de săptămână e weekend
şmecherul e înţelept dar ţi-ar plăcea
să te-mbraci cu toate româncele
care se plimbă noaptea
prin Londra Paris Madrid Roma
fiecăreia şi pe rând să le simţi aroma
coapselor şi a pântecului care
nu te mai naşte
azi este
azi pui nişte firimituri pe pervaz
vin nişte vrăbii şi ciugulesc
tu eşti lângă fereastră nemişcat
iar ele din când în când te privesc
prin sticlă şi de teamă sunt gata
să zboare la orice mişcare a ta
această imagine pe care ar trebui s-o păstrezi
face parte din istoria ta fiindcă
tocmai ţi se întâmplă