GRIGORE DE SEPTEMBRIE

Poet cu nume de festival: Grigore Hagiu
- a 23-a ediţie -


„Prietenul de tinereţe al lui Nichita Stănescu şi camilitanul său, bărbat – şi el – ţeapăn, înalt şi zâmbit, boem simpatic, risipitor de versuri şi risipitor al propriei vieţi, a murit asfixiat cu gaz metan într-o iarnă geroasă” (Eugen Simion, „Scriitori români de azi”, vol.lV, Ed. Cartea Românească, 1989)

Mă voi întoarce
mă voi întoarce către voi
spre-nmiresmarea voastră
mântuită
mirosuri dulci
de lucruri simple
departe turmele mai trec
spre abatoare
mai lasă corbii de zăpadă
ouă de cărbune
există într-o altfel de vedere
un altfel de miros
şi creierul îşi scoate
plăpânde
coarnele de aur prin urechi
la arcuri
la mânere de secure
la vâsle
şi păduri de toacă
la cântătoare lemnuri lutiere
la pânză de corăbii
şi linţolii
de străvechi tablouri
mă poartă rana
încă sângerândă
să ştergem cu încetineală
să uităm în noi
măcar o clipă
slinosul sac de carne
cumpărându-şi
în balanţa strâmbă
ficatul
cu un muşuroi de viermi
şi mai ales e-o vâslă ruptă
pusă-n ipsos de copii
şi mai ales trăieşte o vioară
încheiată gingaş
cu clei nemuritor de oase de centaur
şi mai ales răsună limpede o toacă
aripă subţiratecă în mână de mânăstiri
iată-l trecând
prin aerul incert
albastru
cum s-ar tot duce pe-o curea de moară
legată-ntre doi munţi necunoscuţi pe hartă
şi mai ales e giulgiul
cu moartea cea mai fără de miros
pietrificat pe faţa marelui bolnav
şi mai ales din pânza magului bătrân
spectral priveşte monalissa
monalissa
logodnica târzie-n lumea lui isus
astfel te-ndepărtezi
pe punţi legănătoare
spre răsăritul asfinţirii
cu umerii mai largi
şi mai suavi
de parcă
de-a lungul unei sfinte
nemaiîntâlnite
nopţi de vară
gol ai adormit
şi în picioare
pe o biserică pictată