ATITUDINI

HRISOAVELE - nestematele unui popor
O şansă neaşteptată de a ne cunoaşte istoria (II)


Dragă cetitorule, iată-ne iarăşi aplecaţi asupra buchiilor istoriei, încercând să o desluşim mai bine, înainte de a ne fi din nou furată şi risipită. Că, vezi tu, cetitorule, aşa este pământul ăsta al nostru, pe unii nu-i mai încape, pe alţii îi face să saliveze de poftă, alţii s-au săturat de ţara asta şi-ar dori să joace şi ei un ceardaş, alţii un cazacioc, şi tot aşa... Numai mamele şi bunicile noastre plâng de secole, de dorul şi jalea copiilor lor, rămaşi în ţărâna ei apărând-o, pentru că nimic nu este mai sfânt decât pământul în care s-a născut neamul tău! De multe ori analizez, în miez de noapte, numai eu şi stelele de deasupra mea, unele lucruri întâmplate în istorie, la noi sau la alţii, încercând să pătrund mesajul lăsat lumii de acei oameni, astăzi dispăruţi. lar de curând am început să înţeleg de ce neamurile, care şi-au propus ceva în istorie, au dorit să fie cât mai pure, chiar dacă indignarea unora a reuşit să abată atenţia de la esenţial. Uitaţi-vă cum ne tratează ei şi astăzi, pe toţi cei care nu ştim să fim o ţară! Mă gândesc că trebuie să luăm aminte la corcituri. Pentru că din câine şi leu se naşte ceva care este este jumate leu - jumate javră. Aceştia întotdeauna în istorie ne-au vândut şi probabil că o să ne mai vândă, dacă o să-i mai lăsăm să se joace. De aceea vă îndemn să vă consolidaţi cunoştiinţele istoriei cinstite şi nu surogatele care ne- au fost servite atâţia ani. În acest spirit să iertaţi, boieri dumneavoastră, dacă o să dau câteva explicaţii ajutătoare, celor mai puţini farniIIarizaţi cu istoria noastră mai îndepărtată de perioada de comunism devastator. O să explic astăzi statul social şi juridic al mazililor şi al ruptaşilor Moldovei şi Basarabiei. Pentru a înţelege acele schimbări care au intervenit în cadrul acestor categorii sociale/fiscale în Moldova secolului al XlX-lea, să le definim şi să şi anaIIzărn fiecare categorie în parte. MaziIIi constituiau o categorie socială privilegiată. Ei sunt urmaşii boierilor moldoveni şi ai boiernaşilor, care şi-au obţinut pe timpul domnilor moldoveni slujbe, până la rangul de vel şătrar. Cuvântul "mazil" este de provenienţă turcică şi însemna un om "destituit din serviciu, în retragere". El a apărut în Moldova în perioada dominaţiei otomane, la începutul sec. al XVll-lea, şi era utilizat oficial, atât cu referinţă la Domnul Moldovei, care era înlocuit de un succesor numit de Poarlă, cât şi cu referinţă la boieri, pe care noul Domn îi înlocuia cu alţi boieri, confirmaţi în acest titlu. Constantin Mavrocordat vodă, printr-un aşezământ special, a confirmat statutul mazililor şi obligaţiile lor faţă de Domnie. Mazilii, proveniţi din dregători mari până la "boieria a trei", au primit scutiri de orice dări pentru ei şi feciorii lor şi chiar 5-20 scutelnici . Aceştia alcătuiau tagma mazililor mari. Mazilii mici au fost impuşi la dajdii mai uşoare, după putinţa fiecăruia, au continuat să plătească birul fără cisluire, desetina boiereşte, iar nu ţărăneşte. Mai târziu, au fost, ca şi mazilii din Ţara Românească, scutiţi de dijmărit şi vinărici. Statutul de mazil era ereditar. Caracterul ereditar s-a menţinut până în sec. al XlX-lea. După Alexandru lpsilanti, s-au luat măsuri să rămână mazili doar cei care se trag din mazili . Denumirea de mazil nu conţinea în sine nimic înjositor, din simplul considerent că mazilirea boierilor de noul domn în acele timpuri era un fenomen obişnuit şi demisia nu conţinea ceva ruşinos. Erau numiţi mazili nu numai boierii în retragere, dar şi urmaţii lor, în cazul în care ei nu erau încadraţi în serviciu. Mulţi din boieri preferau să ducă o viaţă liniştită, modestă şi vrednică pe moşiile lor, în locul celei zgomotoase, pline de griji şi de intrigi, de la oraş sau de la Curtea domnească . În actele vechi moldoveneşti, alături de familiile boiereşti, sunt întâlnite şi unele din cele mai cunoscute familii de mazili moldoveni, precum erau: Cantacuzino, Sturdza, Brâncoveanu, Prăjescu, Racoviţă, Stârcea, Cujbă, Neculce, Tăutu, Jora etc. După răpirea în anul 1812 a Basarabiei ei au fost confirmaţi în drepturi în 1818 şi şi-au păstrat toate acele drepturi şi privilegii, de care au beneficiat în trecut în Moldova. Ei nu puteau fi supuşi absolut deloc pedepselor corporale, fără aprobarea judecăţii; plăteau în folosul statului impozitul denumit dajdie, care constituia numai 14 lei anual de la fiecare familie, şi participau la îndeplinirea prestaţiilor, după un obicei vechi moldovenesc . Potrivit altor surse mazilii moldoveni ocupau, în categoria stărilor privilegiate, locul al treilea. Ei proveneau din familii vechi moldoveneşti boiereşti, care pe parcurs s-au ruinat şi şi-au pierdut autoritatea de altădată. În pofida acestui fapt de decădere, ei au mai moştenit totuşi unele privilegii. Chiar în Regulamentul organizării adrninis¬trative a regiunii Basarabia, din 29 aprilie 1818, se menţiona clar că " ... mazilii fac parte din starea socială privilegiată, păstrează pe veci dreptul ereditar şi privilegiile moştenite de la domnii Moldovei" . Regulamentul stipula că "...ei şi neamul lor nu pot fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească, ...vor plăti în vistieria statului impozitul denumit dajdia şi vor îndeplini prestaţiile locale potrivit obiceiului moldovenesc, ... vor vărsa în vistieria statului goştina , vădrăritul şi pogonăritul , de rând cu poporul simplu. Cât priveşte încasarea desetinei în Basarabia, mazilii urmau să beneficieze de privilegiile de care se bucură potrivit categoriei sociale din care fac parle". Demnitarul rus P. Svinin atribuia mazilii stării sociale a curtenilor (dvorenIIor/nobiIIlor), asemănându-i cu şleahticii polonezi. În trecu,t după finisarea serviciului de stat, fiecare boier trecea în categoria socială a mazililor. Ei erau obligaţi de a îndeplini călări diferite dispoziţii ale guvernului; pentru crime nu erau pedepsiţi de isprăvnicii, dar erau trimişi instanţelor superioare; erau scutiţi de toate prestaţiile locale, dar similar ţăranilor plăteau goştina, vădrăritul şi jumătate din desetină, uneori erau impuşi unei dări băneşti de la 12 la 20 lei anual. Cu timpul în categoria mazililor au intrat "persoane de tot felul, din diferite categorii sociale". Unii dintre mazili dispuneau de ocini domne?ti. Din alte surse aflăm că "privilegiul de a se numi mazil îl aveau doar persoanele provenite din mazili. Ceilalţi urmaşi nu pot beneficia de statutul de mazil. Ei plătesc impozit statului, separat de celelalte categorii sociale, de la fiecare persoană de mazil câte 2 lei 90 aspri şi din fiecare leu câte 15 kop. Aceste interesante impozite sunt fixate întrun registru special de stat şi sunt folosite pentru plata salariilor. Acest impozit este plătit de 4 ori pe an, adică peste fiecare 3 luni" . În Basarabia mazilii erau promovaţi în funcţii administrative, în calitate de căpitani de mazili , alături de ocolaşi, în administrarea ocoalelor. Din proiectul de reorganizare al administraţiei civile a Basarabiei, elaborat în februarie 1814, aflăm că ?i căpitanii de mazili erau " ... şefii unei clase inferioare de nobili, numiţi mazili" . Ei erau numiţi în funcţii de căpitani de mazili de ispravnici, fiind aleşi din mijlocul mazililor . Raportul serdăriei Orhei din 26 iulie 1816, adresat preşedintelui Comitetului provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav l. H. Kalagheorghe, cu privire la activitatea administraţiei locale, atestă că "...în ţinutul Orhei, în cele 12 ocoale erau rânduiţi 24 ocolaşi, care se numesc căpitani de mazili, adică câte doi în fiecare ocol" . În competenţa lor era îndeplinirea tuturor dispoziţiilor serdăriei, legate de obligaţiunile de serviciu şi cele ce ţineau de toate interesele vistieriei, plângerile locuitorilor etc. Tot ei aveau grijă ca locuitorii să îndeplinească la timp toate dările şi prestaţiile faţă de stat şi moşieri; depistau şi cercetau toate încălcările legilor, comise de locuitori; prindeau şi trimiteau pe toţi vinovaţii la serdărie; supravegheau ca locuitorii ţinutului să îndeplinească la timp îndatoririle faţă de serdărie; impuneau locuitorii să păzească podurile şi drumurile; toamna şi primăvara îndemnau locuitorii să lucreze cu acurateţe pământurile; impuneau locuitorii să-şi îngrădească loturile şi grădinile pentru a le feri de pagube şi stricăciuni pe care le puteau cauza vitele, iar locuitorii să angajeze păzitori la vite pentru a feri ogoarele şi grădinile de stricăciuni. În timpul administraţiei ruse pentru ace?ti ocolaşi (căpitanii de mazili) nu se mai strângeau bani de la populaţie. Aceştia se foloseau numai de zeciuială, care constituia până la 60 sau 70 lei . Prin urmare funcţia de căpitan de mazil era una de mare prestigiu, iar competenţele destul de mari. Mazilii şi ruptaşii Moldovei intrau şi în componenţa administraţiei judeţene. Ei făceau parte din componenţa Judecătoriei ţinutale (judeţene), alcătuită din judecătorul ţinutal, un asesor din partea guvernului, al?in doi asesori din parlea nobilimii şi doi asesori din partea mazililor, ruptaşilor şi coloniştilor . MaziIIi îndeplineau şi funcţia de conducători ai călăraşilor. Despre funcţiile mazililor şi ruptaşilor din Basarabia, care îndepIIneau această funcţie, putem afla din instrucţiunea despre călăraşi, discutată mult şi aprobată de Consiliul Suprem al Basarabiei la propunerile lui M.S. Voronţov. Aceasta urmau să intre în vigoare începând cu 1 mai 1824. În ea era stipulat că banii pentru întreţinerea călăraşilor erau luaţi din sumele prestaţiilor locale la care era impusă populaţia, în afară de mazili şi ruptaşi, care erau scutiţi de această taxă, din considerentul că sunt folosiţi personal în serviciul administraţiei locale . Mazilii făceau parle din administraţia şi componenţa pazei de frontieră instituită la Prut şi Dunăre în scurt timp după anexarea Basarabiei la Rusia. Din criteriile stabilite în baza cărora călăraşii asigurau paza de frontieră, considerate, de fapt, un Regulament pentru călăraşii pazei de frontieră , aflăm că în activitatea lor călăraşii erau supravegheaţi de unul din mazilii de încredere, ales sau numit de administraţia ţinutală. Acest supraveghetor trebuia să se afle în permanenţă la posturile şi în sectoarele (de tot instituite 20 de sectoare) subordonate lui, să primească şi să numească schimbul pazei. Pentru a limita numărul de mazili, care ar putea beneficia de acest drept, supraveghetorul sectorului era ales din rândul mazililor: câte trei persoane în fiecare sector. Respectiv aşa au fost aleşi 60 de supraveghetori (mazili). Pentru o administrare mai eficientă a pazei de frontieră, urma de ales patru funcţionari din rândul moşierilor locali, care cunosc limba rusă şi care şi-ar asuma responsabilitatea în administrarea călăraşilor şi mazililor ce se ocupă cu paza frontierei . Ruptaşi erau o categorie fiscală privilegiată; descendenţi din farniIIi de preoţi; nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără decizia judecăţii; plăteau impozitul denumit dajdie, câte 15 lei de la fiecare familie şi achitau plata pentru prestaţii deopotrivă cu mazilii . Ruptaşii se împărţeau în trei grupuri: ruptaşi (descendenţi ai clerului), ruptaşi de vistierie şi ruptaşi de cămară. Pentru a li se recunoaşte aparlenenţa la categoria respectivă de contribuabiII, ruptaşii din Basarabia, la fel ca şi mazilii, au prezentat actele doveditoare instituţiilor autorizate, atât în 1816, cât şi în 1834 . Din alte surse aflăm că ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din Basarabia. Această categorie este mai inferioară ca aceea a mazililor. Ruptaşii sunt descendenţi din familii de preoţi, protoierei şi diaconi . P. Svinin îi considera pe ruptaşi o categorie de locuitori destul de veche, descendenţi din familii de preoţi care beneficiază de diferite privilegii; similar mazililor erau scutiţi de prestaţiile locale şi îndeplinesc împreună cu ei diferite dispoziţii ale guvernului; plătesc, la dispoziţia vistieriei, personal darea numită dajdie, iar alte dări le achită ca şi mazilii; plătesc doar jumătate din desetină; pot dispune de 50 stupi de albine şi tot atâtea capete de porcine; pentru un număr mai mare, similar ţăranilor, achită câte 8 parale pentru fiecare . Rupta de vistierie, ca şi rupta de cămară, scrie P. Svinin, intră în categoria rutelor. Această clasă este alcătuită din străini, industriaşi (negustori) şi meşteşugari, care nu sunt impuşi birului şi prestaţiilor locale, dar achită o anumită sumă de bani, reieşind din situaţia lor financiară sau în baza cărţilor de danie, pe care le au de la domnii Moldovei. Tot P. Svinin consideră necesar de a împărţi ruptele în ghilde, similar negustorilor din guberniile interne ruse. Această părere o îrnpărtăşesc şi ruptele, înţelegând foloasele pe care le pot trage din această divizare . Diversitatea izvoarelor de arhivă confirmă că în categoria ruptaşilor au intrat nu doar descendenţii din familiile de preoţi, care din anumite considerente au fost înlăturaţi din slujbe, dar şi o parte din coloniştii străini - "veniţi de după hotar şi primiţi în categoria vistiernicilor", cu alte cuvinte străinilor primiţi în categoria ruptaşilor vistieriei, sau celor ce au beneficiat de dreptul ruptaşilor. În categoria ruptaşilor intrau şi unii ţărani care la timpul său au emigrat peste hotare, iar mai târziu s-au întors înapoi şi la decizia domnului au fost înscrişi în această categorie fiscală . De dreptul de ruptaşi au mai beneficiat şi o parle din mici burghezi, ce se ocupau cu diferite activităţi meşteşugăreşti şi unii negustori, care au cumpărat acest drept, de a se numi ruptaşi, de la vistierie sau de la domnii Moldovei . Anume din aceste considerente ruptaşii erau împărţiţi în două categorii de bază: rupta de vistierie, ruptaşii care plăteau impozite în haznaua statului şi rupta de cămară, ruptaşii care plăteau impozite în folosul domnului. Prin urmare, în categoria ruptaşilor intrau nu numai descendenţi din farniIIi de preoţi, dar şi descendenţi din alte categorii sociale, ţăranilor, răzeşilor, mic burghezilor, negustorilor, boiernaşilor etc. Anume această diversitate, economică, socială şi fiscală i-a impus pe cercetătorii M. P. Muntean şi T. Y. Marşalcovschi să-i considere o categorie neprivilegiată, atribuind-o păturii de jos a ţărănimii libere . Această categorie fiscală, rupta de vistierie şi rupta de cămară s-a păstrat şi în Basarabia după anexarea ei la lrnperiul Rus. Numărul lor în diferite ţinuturi ale Basarabiei era diferit, dar prevalau numeric în ţinutul Orhei. În unele izvoare de arhivă rupta de cămară şi rupta de vistierie sânt întâlniţi cu noţiunea de "rupţi", ne făcându-se distincţii între ei. Conform datelor prezentate la 26 iulie 1816 de serdăria Orhei preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei, în ţinutul Orhei erau înregistrate 299 familii de "rupţi" (rupta de cămară şi rupta de vistierie) . Şi acum, puţintel mai ştiutori ca ieri, să mai reproducem câteva din nestematele istorice ale acestui neam românesc, atâta de ignorate şi necunoscuute de noile elite ale neamului românesc.