AUTORI ŞI CĂRŢI

Prozatorul Victor Cilincă


Gălăţenii şi nu numai dumnealor cunosc structura multiplă şi preocupările diverse ale lui Victor Cilincă. Pentru cei care, totuşi, nu ştiu şi pentru minunarea noastră în faţa unui fenomen rarisim, voi nota cât pot de succint, cu scuze dacă sunt ceva omisiuni: inginer, pictor, jurnalist, autor de literatură (dramaturgie - 32 piese, 21, oho, cărţi de poezie, proză scurtă şi roman, eseistică), foiletoane, cercetări istorice, navigator pe apele lumii, scafandrier, călător pe unde nu te bate gândul, actor, regizor... Păi cum să nu ştie multe? Ştie, oameni buni. Dintre formele literare, preferă proza şi în special romanul că, zice, are unde să se desfăşoare. Domnul Cilincă e prolific, dar nu şi grafoman, fiindcă scrie mult şi bine. Un critic literar şi devotat scrisului cilincian nu poate câtuşi de puţin să-i însoţească maratonul. La asemenea producţie literară, nu are vizibilitatea meritată, măcar cât avu autorul de teatru, pe câteva scene.
Ba greşesc. Omul citeşte de la patru ani şi jumătate, iar pe la 14 ani comite o nuvelă SF, captivat de seriale ca Land of the Giant, Lost in space, cucerit de autori ca Jules Verne, H. G. Wells, dar şi de scriitori cu solidă încărcătură mainstream: Dostoievski, Dickens, Isaak Babel, Hemingway, Bulgakov, Mărquez, Asimov. Publică SF de sertar Push-Push!
Subiect puternic, acţiune cursivă cu punct culminant şi final-surpriză. A publicat SF în mai mult reviste din SUA, Canada, Franţa, Marea Britanie. A început să fie ademenit de imaginarea inversă a unor realităţi trecute, cum ar fi ucroniile de felul Times Without Number de John Brunner, unde închipuie ce s-ar fi întâmplat dacă Spania câştiga bătălia de la Trafalgar sau The Man in the Hig Castle de Philip K. Dick, o sofisticată sclavie a americanilor învinşi de japonezi în al doilea război mondial. "Mai galeşul" Bide Times Return al lui Richard Matheson l-a determinat pe Victor Cilincă să scrie Das Mioritza Reich, deopotrivă "realist", ucronic, documentat istoric... vintage, de anticipaţie. "Epoca de aur" e privită cu umor, adică ironic detaşat. Poate ca Ilf şi Petrov şi Ba¬bel, nu tocmai ca Soljeniţân, recunoaşte ingeniosul autor.
Quermessa e o scriere istorică de aventuri, cu şi despre "prea cinstiţii piraţi". Producţiile literare de această factură mult preţuite odinioară, sunt de la o vreme minimalizate de elitişti probabil pe considerentul că ar aparţine esteticii nevârstnicilor şi, mai rău, kitsh-ului. Încă nu s-a învăţat că orice temă e valabilă cu condiţia să existe putere de creaţie, vocaţie scriitoricească. Ceea ce Victor Cilincă are, inclusiv o conştiinţă de autor veritabil. Adică e profund, nu-i lipseşte ştiinţa istorică, geografică, experienţa de viaţă, imaginaţia fecundă, umorul consubstanţial: "Am scris acest roman, Quermessa, încercând să uimesc acolo unde şi eu am fost uimit, am încercat şi o antropologie istorică şi am vrut să înţeleg marile culturi de veac XVIII, religiile dominante, etica şi speranţele, asumarea neşansei de a ajunge proprietatea cuiva sau a unu sistem, credinţa în stăpân şi revolta, viziunea oamenilor privind viitorul lumii şi părerile lor greşite ori înşelătoare, într-o epocă a globalizării începută cu Drumul mătăsii şi continuată de navigatorii lui Columb şi de Gama, de neguţători şi de piraţi", Da, totul e scris cu un ochi curios şi neutru. Scriitorul are şi experienţa fascinantă a romanului foileton, secvenţe filmice adunate într-un întreg. Un serial făcut de un regizor îndemânatic ar fi un succes nu doar pentru divertisment, dar pentru antropologie şi globalizare. Poate că fragmentarismul, modern nici vorbă, înseamnă disipare pentru ideea de roman.
Despre scriitură (nu şi despre corectură) sunt vorbe bune de spus. Fraza e vioaie, curată, cu oralitatea şi jargonul de cuviinţă, şi cu farmecul limbajului cronicăresc, foarte bine ţinut în frâu. De plăcere, notez cuvinte, aproape toate, de coloratură veche: "mânuri", "aicişa", "atunce", "dară", "buchi", "pre", "preste", "streini", "nămica", "den năsip".
Naratorul e dedat la textualism, de multe ori numindu-şi cronica "povestea noastră", pe care, cu modestia scribului de odinioară, nu pune mare preţ, seamănă cu "o cochilie uriaşă, transparentă, răsucită ca un melc fără importanţă". Dar povestea, deşi doldora de peripeţii mai mult decât picareşti, are miez bine chibzuit. Începe în Spania "cea plină de poezie, de tragism şi de contraste" şi se încheie la Cansado, acolo unde fusese şi Saint-Exupery şi, mai pe urmă, Victor Cilincă. Tânăra şi frumoasa contesa Do?a Isabella stă închisă în iatacul castelului din Cadiz al soţului ei, muieratic şi supărat că soţia n-a adus zestrea promisă. De la tatăl ei "repauzat" primeşte drept moştenire un galion, o navă "muribundă", epavă "desăvârşită", ancorată în zona "cimitirului marin". Soţul şi stăpânul, contele don Alfonso Xavier de Maljunction, moare otrăvit. Pentru ca fratele decedatului, Don Gomez Ispadrilio de Maljuction y Avenido, să obţină moştenirea o învinuieşte de crimă şi o ameninţă cu Sfânta Inchiziţie. E determinată să fugă împreună cu intendentul genovez Rossini (un sforar) şi camerista Eliviria, folosindu-se de epava moştenită. Se mai adaugă încă 12 femei, viitoare măicuţe, osândite să facă penitenţă într-un apendice al Mănăstirii Santa Clara. Pe navă mai rămăsese, din vremea nobilului tată corăbier, un sălbatec, jumătate de om cu minţile rătăcite, omnivor, Maldito, care nu este aruncat peste bord şi se va dovedi un ajutor fundamental pentru fugari (e). Fragila contesă trebuie să conducă vasul de 500 de tone cu acest echipaj. După prima parte, Cartea fugii, Cartea de apă, cea mai întinsă, odisee pe moşia nesfârşită a apelor pe care numai un marinar scriitor, ca don Victor Cilincă ot ţările române putea s-o imagineze. Iată o furtună: " Până atunci avuseseră parte de calm, iar acum se legănau pe un cal de apă! La viitoarele valuri, cele adevărate, la valurile furtunii, erau deja condamnaţi. Legănate apoi mai tare, femeile ţipară, vreo două trei căzură chiar leşinate. Se mişca pământul? - se sperie do?a Isabella. Care pământ? (..) Cerul se făcu negru, de un negru întunecat, de mormânt închis dar văzură clar verdele valurilor sub un fulger: Marea se îndoia peste ei! Bordajul acela uriaş pârâi ca un biet pepene mult prea copt. Grinzile mari ca nişte poduri pe un râu se îndoiau acum pe dedesubt, sfâşiat, catargele gâfâiau, scândurile punţii se curbau, aruncând cât acolo cuiele de lemn, scările se fărâmiţau, împrăştiindu-şi rumeguşul într-o ploaie maronie care te lovea în ochi... Erau cu toatele ude şi înfricoşate şi era frig şi cald! Sălbatecul marinar alerga de la una la alta, legându-le cu curmeie, curele, cu bucăţi de tende, de pelerină, cu ciorapi, căci ele nu ştiau încă nimic. Nimic însă nu părea destul de trainic ca să ţină pe cineva acolo pe punte. Ele fură luate de valurile care curgeau şi se treziră repezite în borduri, dar sângele rănilor era pe loc spălat. Cred că două dintre fete dispărură chiar atunci ( ... ) Învârtirea în jurul ancotei făcu galionul să alunece uşor pe o parte şi să ia un drum ciudat, împotriva rotirii uraganului. "Doamne, dă o minune! Ceru Felicid. "Santa Virgen!" - se rugă do?a Isabella. Fetele plângeau mut, sughiţând frânturi de rugă"
La fel, partea a treia, Cartea de nisip, în deşertul african, foc şi sânge, sclavie şi boli, lupta şi moartea, lumea ca spectacol tragic. Am spus, din toate acestea nu lipseşte umorul, fie el şi negru. Iar finalul este simbolica ajungere la Cansado, un fel de El Dorado.
Livrescul e presărat în poveste. E în fundal timpul lui Ludovic al XIV-lea care către sfârşitul naraţiunii o "mierleşte". Nepotul său , Filip al V- lea diriguieşte Spania, iar George I, e rege în Englitera. Pe tronul otoman stă Ahmed, în timpul căruia au fost învinşi ţarul Petru şi Dumitraşcu-vodă la Stănileşti şi decapitaţi Brâncovenii. Între eroi se află şi un moldovean, Alisandru, de la Galaţi alături de Ibrăila, care între altele le cântă o doină auzită de la un plutaş de pe Bistriţa amintindu-şi de tinereţile sale de pe Olt. Mereu este invocat ciungul de la Lepanto, navigator şi el, Cervantes, Don Quijote "terfeloagă" care era folosită pentru jurăminte în lipsa Sfintei Scripturi. Un peisaj le evocă o feerie a lui Shakespeare, altul un tablou al maestrului El Greco.
Il maestro Victor Cilincă va mai scrie ceva tot aşa de captivat, poate suflul său să ajungă unde se cuvine în lumea globalizării.

Constantin Trandafir