ADUCERI AMINTE

Viaţa de nonagenar


15 septembrie 2014
Conform înţelegerii cu d.na Alina Melinte, directoarea Şcolii Gimnaziale Buciumeni, în această zi, când se deschide noul an şcolar pe întreg cuprinsul patriei, înainte de ora 8, am fost prezenţi la această instituţie din satul meu natal. Curtea şcolii era, însă pustie, aşa că am mers în cancelaria instituţiei unde i-am dăruit, aşa cum m-a solicitat, un document istoric, şcoala fiind înfiinţată, după apariţia Legii învăţământului primar obligatoriu şi gratuit, promulgată de Domnitorul A. l. Cuza, în 1864, anul următor, adică în 1865. şcoală primară apăruse în satul Vizureşti încă din 1864, la Tecucel va fi înfiinţată, la insistenţele lui lon Lazăr, tatăl mamei, care a spus că nu se va lăsa până nu va instala clopotul şcolii în crăcana de stejar adusă de dânsul din pădure, iar la Hănţeşti ea a apărut, mult mai târziu, prin 1916.
După ce directoarea şi-a citit salutul, am vorbit elevilor adunaţi în careu, arătându-le că profesorii le predau cunoştinţele necesare, dar sarcina învăţării le revine lor, ştiinţa de carte fiind singura avere care nu poate fi furată, cum ne-a spus sfânta noastră mamă, şi care te însoţeşte toată viaţa, reuşind să te realizezi potrivit cantităţii cunoştinţelor avute.
Desigur elevii au fost atenţi, dar nu ştiu dacă sfaturile mele nu le-au intrat pe o ureche şi le-au ieşti pe cealaltă.
Popasul următor l-am făcut la Asociaţia „Voinţa”, unde am înscris cele 4 ha teren arabil pe care le posed, câte 2ha pentru fiecare din cei doi urmaşi, Doina şi Horia. De acolo am mers la cimitir, unde am aprins o lumânare la mormântul înaintaşilor şi l-am tămâiat după datină, dând un cozonac de pomană unor necăjiţi.
La Primărie am aflat că pământul nu poate fi lăsat copiilor decât prin act notarial de donaţie sau vânzare. La nepotul lonel i-am dat Lenuţei pomana pentru
mama decedată pe 14 septembrie – Ziua Crucii – compusă din farfurie cu pilaf şi friptură de pasăre, cană cu o sticlă de bere, după care am mâncat din friptura dusă de acasă. cu lonel am vorbit doar la sediul Asociaţiei, fiind în zi de lucru, deci la program. În drum spre casă am făcut un popas la târgul de
toamnă de la fostul Han al lui Cincu, unde coloneii Severin şi Hulea s-au interesat de cele aflate de vânzare, cumpărând prune, din care au mâncat, cu deosebită poftă, îmbiindu-mă şi pe mine, cărora le- am răspuns. „Eu mănânc culese din pom, căci în faţa apartamentului am şi doi pruni pe rod, acum cu rod copt.” Restul drumului l-am făcut în tăcere. Deplasarea în vatra natală m-a costat 120 lei.
Ajuns acasă, nu m-am culcat, ci am căutat prin arhivă, unde am găsit manuscrisul „S. Brăescu”, datat 3.03.1988, ora 18,20, pe care îl redau în întregime, deoarece conţine însemnări importante.
- 1913, recordul feminin/ lansare cu paraşuta/ 4.000m, stabilit de o nemţoaică la Drezda. În America 5384m.
- 1932, Recordul absolut era de 6628m.
- 1935, era prietenă cu două aviatoare din Egipt. Una era nepoată a fostului sultan al Turciei, care s-a măritat cu un nobil indian Ag Khan, cu care era logodită de la Reading. Cu ea a zburat pe taseul Reading-Paris-Readinf, la 13.07.1935. întoarsă la Alexandria mai voia să plece în lndia şi a invitat-o la ea.
A conferenţiat în multe oraşe despre aviaţie şi realizările ei. La Miercurea Ciuc s-a dat o masă în cinstea ei, la care au participat toate notabilităţile. Colonelul Teodorescu a vorbit foarte frumos despre ea, în discursul ţinut. A fost condusă acasă de soţii Oţetea. Era ora 1,30. dimineaţa, prefectul Teodorescu urma să o ducă la Sf. Gheorghe. Familia dr. Oţetea s-a purtat foarte frumos cu ea. Însoţită de colonelul Drâmbă şi avocatul Niculescu, împreună cu col. Teodorescu, au călătorit între ora 8,30 şi 10,30 şi s-au oprit în piaţa Sf. Gheorghe, unde erau aşteptaţi de şcolile oraşului, autorităţile militare şi civile, cu drapele, muzica militară, comitetul de doamne. A fost prezentată tuturor, a trecut în revistă şcolile cu prefectul Petrini şi comandanta străjerilor. În curtea Bisericii s-a oficiat slujbă pentru inaugurarea Cercului aviatic de aeromodele. La masa de la Cercul Militar au participat 150 persoane. A stat între prefect şi secretarul general al Federaţiei Aeronautice Române, în faţa col. Bardan, comandantul garnizoanei şi aproape de col. Teodorescu. La 16,30 a vorbit într-un cinematograf plin, despre acelaşi lucru, mai dezvoltat ca la Miercurea Ciuc. O delegaţie de eleve i-au dat un buchet mare de flori în mijloc cu o mică păpuşă îmbrăcată paraşutistă.
Odată bolnavă de sciatică a fost îngrijită de Mara şi plângea că nu va mai putea zbura. Ea nu concepea să nu zboare. Încerca să se scoale şi striga „Eu trebuie să zbor, nu pot trăi altfel”.
O sfătuiau rudele să vândă avionul şi să-şi facă locuinţă, să nu mai trăiască în lipsă, căci va veni o vreme când nu va mai putea zbura. Nu iau dat voie să păstreze cheile avionului ei, pe care le ţinea altcineva, care putea face ce voia cu el. este vorba de un nou avion pe care urma să-l cumpere din Germania.
La 30.06.1929 Smărăndiţa scrie pe o fotografie de-a ei, mărime 1/2 , în costum alb de paraşutistă, un mesaj: „Domnului Maior Vintilă Petrescu, pentru frumoasa camaraderie şi gentileţe.”
Pe spatele fotografiei scrie Mitingul aviatic din 30.06.1929.
Revine la 14.08.1929, scriind: Încă odată mari mulţumiri pentru comandantul Şcoalei de Pilotaj Tecuci, Maior V. Petrescu.
La 20 decembrie 1932, scrie din New York, aceleiaşi persoane:
Domnule colonel
Sunteţi foarte fericit. Vă invidiaez. Nimeni să nu dorească străinătatea. Se apropie cele mai frumoase sărbători ale noastre şi eu n-am avut parte să fiu în ţară. Şi nici nu ştiu când voi veni şi cum spre Europa. Cân eram la Pacific sau San Francisco credeam că nu voi mai ajunge niciodată mai aproape – şi acum nu pot trece nici Atlanticul. Oh! Dac-aş avea un avion pe la sud aş trece în Africa, şi aş veni spre ţară. Mi-e dor de toţi, de aviaţie noastră şi de camarazii mei. Nădejdea mi-e la Dumnezeu.
Cu sănătate Smaranda Brăescu
Semnătura a fost luată de ziarişti, din M mare drept Sm, urmând ca să dispară Maranda, pentru toată lumea devenind Smaranda.
22 decembrie 1932, New York
Smaranda Brăescu trimite o nouă felicitare aceluiaşi clonel Vintilă Petrescu, pe care scrie:
„La dvs. am gustat cea dintâi fericire a zborului şi vă rog să primiţi cele mai calde urări de fericire pentru Sfintele sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou 1933. să trăiţi, la mulţi ani.”
Desigur este vorba de Aerodromul Tecuci. Aceluiaşi destinatar i-a dat o fotografie în costum alb, între un bărbat civil şi un ofiţer, cu care dă mâna, acesta fiind maiorul Vintilă Petrescu.
Din ianuarie până la 22 aprilie 1936, Smaranda Brăescu a făcut la Băneasa şcoală de zbor fără vizibilitate, cu lt. Comandor Gh. Gherasim, fost pilot de linie la Air France, component al renumitei formaţii „Dracii roşii”, alături de Max Manolescu şi Ardeleanu. Au fost 3 cursante: Jean Hoare, soţia ambasadorului Angliei la Bucureşti, Mariana Drăgescu şi Smaranda Brăescu. Pregătirea pentru zborul cu aparatele era necesară, zbor instrumental, pentru efectuarea raidurilor programate. Unul din aceste raiduri l-a făcut cu avionul furat de la Reading, şi anume Londra¬Pairs-Bucureşti, parcurgând următoarele distanţe: Reading-Craydon-42km; Craydon-Bexhill-75km; Bexhill-Treport-121 km; Treport-Dieppe-30km; Dieppe-Beauvis-Paris-133km; sosire pe aerodromul Le Bouget. Total 421km. În continuare: Le Bouget¬Toul-Nency-286km; Nancy-Strasbourg-100km; Strasbourg-Lansbourg-Munchen-310km; Munchen¬Viena-360km; Viena-Budapesta-Arad-440km; Arad¬Tr. Severi n-Băneasa-470km. Deci Le Bouget¬Băneasa-1972km. Total 2393 km, fără nici un incindent, singură la bord, cu un avion echipat cu un motor de 130CP. Calcul făcut de fostul pilot Axente Titus.
Smaranda Brăescu a ţinut un jurnal în anul 1935, descifrat după originalul deteriorat, scris cu creionul, de acelaşi Titus Axente. Acest Jurnal a fost publicat de d.na Sireteanu, deci nu mai este cazul să fie introdus şi în acest material.
lată acum un material a apărut în ROMÂNlA AERlANĂ, în mai 1936: „Smaranda Brăescu ţine o conferinţă şi devine naşa unui planor. Activitatea Aeroclubului Mureş/Tg. Mureş/ se afirmă pe zi ce trece cu o tenacitate ce o să-l facă în curând invidiat de multe alte formaţiuni cu caracter aviatic, propagandistic din ţară.
E drept că aici la Tg. Mureş se pare că invidiile intre elementele ce pot reprezenta o energie constructivă nu au prins cheag, fiecăruia i se recunosc meritele şi posibilităţile de realizare în câmpul fixat de programul de vulgarizare a ideii de aviaţie.
Nu ambiţiile impun ci faptele de recentă dată pe care cu deosebită plăcere le înregistrează pe seama Aeroclubului Mureş, este o conferinţă ţinută de populara aviatoare română, Smaranda Brăescu, la 6 aprilie a.c.
Smărăndiţa a venit la Tg. Mureş pe calea aerului, pilotând avionul propriu, „Hawk”, de construcţie engleză.
Ajunsă deasupra oraşului, aviatoarea l-a găsit acoperit cu un strat gros de nori, aşa că la un moment dat a fost silită să aterizeze forţat, mai ales că între timp se stârnise şi furtună. Contactul cu pământul a fost luat totuşi convenabil, pe o suprafaţă redusă, între nişte pomi şi case din comuna vecină, Coronea.
Natural, decolarea nemaiputând fi încercată din acea situaţie, Hawk-ul a fost tras de un automobil până în centrul oraşului, unde a fost expus publicului, în faţa Palatului Municipal.
Autorităţile convocate în sala de Consiliu a Primăriei, au făcut o călduroasă primire Smărăndiţei.
Au vorbit domnii Dr. loan Florian, ajutor de primar, în numele oraşului; maior Vlădescu, în numele A.R.P.A., col.rez. Finichi, în numele presei, Pavel Popa din partea prefecturii.
Apoi, prin clasica spargere a unei sticle de şampanie, Domnişoara Brăescu a botezat planorul construit de inginerii Slăvoacă leronim şi Pop Cornel.
În aceeaşi seară, în sala cinematografului orăşenesc, a vorbit despre: „Cum am câştigat recordul mondial în aruncarea cu paraşuta în America şi cum am devenit aviatoare”.
După conferinţă Aeroclubul Mureş a oferit naşei zburătoare un talisman constând dintr-o brăţară reprezentând pământul, soarele, stelele şi luna...
Dl. inginer Pop Cornel şi avocat dr. Mesarosu aduc apoi elogii d.rei Brăescu, mulţumindu-i pentru cinstea făcută Aeroclubului local. Festivitatea s-a încheiat cu un banchet oferit de intelectualii oraşului, la restaurantul central.
Adăugăm că la Tg. Mureş se proiectează înfiinţarea încă în acest an a unei şcoale de pilotaj, cu motor şi fără motor.”
«România Aeriană», iunie 1936
*
„O nouă ispravă a Smărăndiţei”
Roma-Tripoli
Curajoasa noastră Smaranda Brăescu reuşeşte un raid de toată frumuseţea, parcurgând distanţa de circa 1100km, în linie dreaptă, pe deasupra apei, cu un avion uşor de turism.
Nu este, desigur, astăzi o nouă ispravă să faci un raid de 1100km, în linie dreaptă, fără escală. De asemenea nu este nici prea grozav faptul că un astfel de raid să îl faci zburând neîtrerupt pe deasupra mării, cu un aparat terestru...
Dar a parcurge o distanţă atât de mare, cu un minuscul aparat de sport, cu un singur motor şi cu un loc, a străbate pe deasupra apei peste o mie de kilometri şi într-un avion terestru, regiuni bântuite de puternici curenţi neregulaţi şi de violente furtuni, este desigur o ispravă pe care numai zburători încercaţi, perfect stăpâni pe arta zborului şi cu mult curaj, o pot reuşi.
Faptul apare şi mai îndrăzneţ, dacă luăm în considerare că acest raid, în condiţiile făcute, nu a fost reuşit de nimeni şi că Smaranda Brăescu a fost călduros sfătuită la Roma, să nu încerce o astfel de ispravă, căci s-ar duce „la o moarte sigură”.
Amintim cititorilor noştri, spre edificare, că oraşul Tripoli, capitala Tripolitaniei, este legat prin mai multe linii trans-mediteraneeane cu Sicilia şi ltalia: cu hidroavioane trimotoare, etapele până la Roma sunt 3 (Tri pol itania-Malta-Siracuza-Catan ia-Roma) şi cu aparate monomotoare (Tripoli-malta-palermo sau Tropane-Siracuza sau Catania-Roma). Puternicele trimotoare ale companiei italiene „Ala Litoria”, toate hidroavioane, fac şi escale directe: Roma-Tunis şi Roma-Siracuza-Tripoli.
Zborul Smarandei Brăescu nu era o necesitate, ci numai o puternică afirmare a calităţilor de zburătoare, de navigare, a unei îndrăgite a aviaţiei, oare a întâmpinat atâtea greutăţi şi atâtea nenumărate piedici pentru a ajunge unde este acum şi care va mai avea multe de înfruntat până la deplina înfăptuire a chemării sale. Căci Smaranda mai are multe de făcut.
Cu toate insistentele sfaturi de a renunţa, Smaranda şi-a pregătit avionul său, micul monomotor „Aurel Vlaicu”, astfel că în ziua de 19 mai a putut decola disdedimineaţă, de pe aerodromul Littoria de lângă Roma. Trebuie să menţionăm că aparatul fusese controlat şi pus la punct de mecanicii aerodromului Littoria şi că decolarea s-a făcut în prezenţa întregului personal al aerodromului, de la cel mai mare până la cel mai mic, toţi înconjurând-o pe Smaranda cu o adevărată dragoste frăţească. Ajunsă deasupra Siciliei fără nici un incident, zburătoarea constatând că era cu un sfert de oră în întârziere, faţă de orarul calculat, din cauza vântului puternic din faţă şi a curenţilor neregulaţi.

Neculai I. Staicu-Buciumeni