POVEŞTI DE ODINIOARĂ

CUM S-A LASAT GHEORGHE DE BAUTURA

Era o zi de toamnă târzie. Dimineţile erau răcoroasa până se ridica soarele. Din când în când câte un nor prietenos lăsa să se vadă partea diafană de deasupra a razelelor lucitoare ca argintul curat. Vântul ce bătea de la orizont aducea nori mărunţi în valuri spumoase, transparente şi azurii. Era semn sigur de vreme frumoasă, statornică, cu simpla duioşie a aerului uscat şi miros de fân uscat specific acestui anotimp dinaintea iernii. Recoltele au fost strânse şi puse la locul lor iar tineretul se bucura de şezătorile şi horele de duminică din bătătura satului. La aceste hori Gheorghe pusese ochii pe o feţişoară care pentru prima dată păşise în horă. Era îmbrăcată cu o catrinţă cu lame, probabil păstrată de maică-sa de pe când ieşise la horă şi o cămaşă de in mai veche dar bine păstrată. Fetiţa era harnică şi avea un nume bun în sat. Mama ei murise pe când era mică şi crescuse în casa părintească alături de fratele mai mare care era căsătorit. ileana, căci despre ea este vorba, se căsătorise cu primul care-o ceruse de soţie de la fratele mai mare deşi acesta se cam îndoia de seriozitate viitorului cumnat, dar, n-a vrut să pună piciorul în prag să se opună acestei căsătorii gândindu-se că într-un fel sau altul trebuie s-o vadă la casa ei. Celălalt frate era aproape străin de soarta surorii sale mai mici iar cumnatele ca cumnatele, aşa că, după un an de stat în compania fetelor de seama ei se căsători după regulile şi obiceiurile locului, lat-o pe ileana alături de Gheorghe la casa ei cu două camere ridicate cu ajutorul fraţilor ei şi a naşilor de cununie, în primii ani de căsătorie, Gheorghe se arătă ca om muncitor şi de treabă, cu toate că, din când în când mai petrecea pe la cârciumă şi depăşind măsura la băutură. ileana a tolerat la început comportarea soţului său, dar cu înaintarea în vârstă a acestuia, trecerea pe la cârciumă devenise obicei iar obiceiul se transformase în viciu şi familia a început să sufere. La început ileana l-a luat cu frumosul, zicându-i:
- Măi Gheorghe, nu vezi că de o bucată de vreme noi nu mai dăm înainte şi satul râde de noi? Banii pe care i-ai luat într-o săptămână muncind din greu la coasă i-ai cheltuit în câteva nopţi la cârciumă iar noi nu avem ce ne trebuie? Până acum am tăcut şi am răbdat, dar nu mai pot.
- Ce-ţi pasă ţie ,muiere, e munca mea, ii răspundea Gheorghe, dacă omul n-ar mai bea cum ar putea să tragă de coasă zi de zi? Să mă laşi în pace şi să nu-mi scoţi ochii.
- Uite - îi zicea ileana - odată cu noi s-a căsătorit şi Vasile al lui Bulz, şi Dumitru Cocoşatul, şi Fluieraş; vezi câte şi-au făcut ei? Fără să fie ajutaţi de rude aşa cum ne-a ajutat pe noi fraţii mei.
- Şi ce vrei să zici, hm! Că fraţii tăi m-au făcut gospodar, nu?
- Nici nu m-am gândit la aşa ceva, dar gardul de la grădină s-a rupt, în toamna asta s-a făcut puţin porumb şi nu ştiu dacă putem ţine porcul până la Crăciun, şi-atunci... ce vom face dacă nu avem ce pune pe masă?
- Am să mănânc de la frate-tu, nu?
- Ai să mănânci. Şi aşa am împrumutat de la el câteva site de făină pe care nu le-am dat înapoi.
Faptul că ileana făcea comparaţie cu alte persoane din sat, chiar treaz fiind, îl scotea din sărite pe Gheorghe, iar când era băut îşi aducea aminte şi îşi ieşea din fire. La început i-a dat o palmă ca să tacă din gură şi să ştie muierea că are bărbat. Săraca femeie, a tăcut ca să n-o râdă satul dar când sărăcia intră în casă, te laşi de toată ruşinea şi, în cele din urmă, nemaiputând suferii se plânse fratelui său mai mare.
- Ce să-ţi fac soro, tu l-ai vrut. Ce vrei să mă bat cu el? - Să ne omorâm unul pe altul?
- Eu nu zic asta, matale, dar eşti mai mare, i-ai putea spune cu cuvinte frumoase să se îndrepte şi să se apuce de treabă şi poate s-o ruşina. Eu nu mai pot trăi numai în bătăi şi înjurături. De acum ne ştie tot satul.
- Bine, am să merg la cârciumă să dau de el.
- Ba, eu zic, să vii până la noi. Altfel vă certaţi în lume şi mai ştii ce poate să iasă? Caută să vii într-o dimineaţă să-l găseşti în toane bune ca să puteţi sta de vorbă şi mare- i Dumnezeu, l-am spus şi lui nenica, iar el m-a trimis la matale. A spus că are să treacă şi el pe aici, mai târziu, acum are ceva treabă cu nişte lemne ce vrea să le ducă la târg.
- Tare mă tem că nu va fi om de înţeles. Dar fraţii lui ce zic?
- Ce să zică. L-au împrumutat deunăzi cu câţiva poli şi neavând de unde să-i dea înapoi l-au părăsit cu căutarea.
Într-adevăr, fraţii ilenei au încercat în fel şi chip să facă din Gheorghe om, dar n-au reuşit. L-a început l-au luat cu binişorul ca pe un copil, rugându-l să-meargă ou ei la pădure, dar nici vorbă. Aşa că, Gheorghe, necâştigând nici un ban, şi-a făcut cuib în casa lor sărăcia şi această pacoste când intră cu greu o mai poţi da afară. Cei doi fraţi se sfătuiră în fel şi chip să-l aducă pe Gheorghe la brazdă dar în zadar.
Într-o zi, fratele mai mic al lui Gheorghe venise la el să dea la tocilă un topor, şi-i zise:
- Ce mi şi cu omul aista. Azi, am aflat, când veneam încoace că tuşa Vasâlca lui Gogoaşă a murit. Săptămâna trecută, spre seară, când mă întorceam acasă, i-am dat bineţe şi acum aflu că e moartă. Şi ce femeie era! Omul nostru e abur şi fum. Nimic. Se zbate, îşi face planuri şi numai ce auzi clopotul, balag-balang.
- Ei, şi tu! Las-o în pace. Dumnezeu s-o ierte. Zi mai bine ce facem cu ileana. Nu se mai înţelege cu nebunul ei. Du-te în casă că ai s-o găseşti plângând. Tuşa are câţiva ani în spatele ei, i-a târât, câteodată mai uşor, altădată mai greu... Nu ştiu dacă vom ajunge şi noi la anii ei. Ehei Şi ce vremuri grele a prins; războaie, foamete, dacă nu mă înşel i-a ars şi casa.
- N-am ştiut până ieri că soţul ei a fost zdrobit de căruţă pe când se întorcea de la pădure şi cu el avea trei copii.
- Aşa este, spun gurile rele că Mariuşca nu e a lui Ghiţă, căci e plămădită în timp ce era slugă la boierul Asanache. Dacă te uiţi la ea nici nu seamănă cu ceilalţi fraţi. Are alţi ochi, nasul e puţin cârn şi buzele strânse, părul castaniu, plinuţă şi cam repezită la vorbă. Se spune că i-ar fi cerut-o boierul la naştere, că n-avea fete, dar n-a vrut s-o dea, i-a fost frică de cucoană că-i oropseşte copila.
- Când e vorba de moarte şi de nuntă, lumea îţi dezgroapă tot trecutul şi ce-ai făcut şi ce n-ai făcut. Aşa-i gura satului.
La venirea fratelui său mai mic, înfipse toporul într-o cioată şi se aşeză pe tăietorul de lemne să se mai odihnească un pic şi să-i acorde fratelui său toată atenţia, mai ales că nu se mai văzuse de câteva zile bune. Şi aşa, ba una, ba alta, soarele se lăsă repede peste deal şi se întunecă de-al binelea. în cele din urmă se hotărî să meargă la Gheorghe, să mai stea de vorbă cu el căci cu vorba dulce şi prin vizitele dese legi prietenii. Este el cam ciudat - spuse unul - dar mai ştii, doar nu se trage din neam de lepădătură. Fără prea multă vorbă, ca pe vremurile bune, când se vizitat unul pe altul, porniră amândoi pe drumul prăfuit al toamnei şi cum vremea trece repede când bodogăneşti pe drum, ajunse la casa lui Gheorghe. Ca oamenii cu bun simţ, strigă în cute:
- „Măi Gheorghe, eşti acasă? Măi gospodare?” Strigă pe prispă; nici un răspuns. întră în odaie. Proprietarul casei era lungit în mijlocul camerei. Se aşeză amândoi fraţii pe marginea patului privind cadavrul viu, care nu mirosea a hoit dar mirosul de băutură şi horcăielile sale îţi întorcea maţele pe dos. Cu un sentiment de compătimire porniră înapoi spre casă ocolind pe a doua uliţă cu gândul să aprindă o lumânare la tuşa Vasâlca. în dreptul casei, unde era decedata, cei doi îşi adusese aminte că nu au lumânări să aprindă la căpătâiul moartei după obicei. în acest timp, până să se hotărască, ba să intre, ba să nu intre, le veni în gând o idee năstruşnică, să fure coşciugul babei. Zis şi făcut. Luă coşciugul amândoi în spate şi se duse cu el acasă la Gheorghe. Aşternu un preş pe scândurile goale să nu-l doară coastei, spuneau ei râzând, luă mortul viu de picioare şi de mâini şi-l aşeză frumos în coşciug, punându-i în mână o cruce, pe piept îi puse icoana din perete, câteva lumânări şi două-trei fire de busuioc, după care bătu capacul în cuie şi plecă acasă. în afară de Gheorghe care dormea în coşciug, cei doi nu putură să închidă un ochi toată noaptea căci sta cu gândul la cumnat. în zori cei doi fraţi erau în cameră la Gheorghe şi după ce ascultă cu urechea dacă mai suflă ori ba, se întinse pe pat.
- Mă frate, tare suntem noi fără de minte. Gheorghe doarme ca-n rai, liniştit, iar noi stăm şi-l păzim. Oare nu-i dor coastele.
Râzând, unul din ei dă cu piciorul în coşciug. într¬adevăr, Gheorghe amorţind în aceeaşi poziţie, încercă să se întoarcă pe o parte dar cum coşciugul era destul de strâmt, se trezi de-a binelea neştiind ce se întâmplă. încercă din nou să se mişte, dar în zadar. Dădu cu coatele în dreapta şi în stânga....
- Ce dracu se întâmplă. Unde sunt eu, zis-a el, vorbind ca pentru sine.
Unul dintre cumnaţii săi luă de pe laghiţă o cofă goală şi vorbind cu un glas gros la gura ei, îi zice:
- Măi Gheorghe, nu mai bate degeaba, de două zile eşti mort, mort ca toţi morţii.
După un timp de linişte Gheorghe întrebă:
- Unde sunt?
- Cum unde sunt? Eşti în iad. în iad.
- Ce iad? Tu cine eşti ?
- Nu ţi-am spus că eşti în iad. la vezi nu ai pe piept o cruce, o icoană şi lumânări? Nu-ţi miroase a busuioc? Ce mai întrebi unde sunt?
Cei doi erau cu urechea la coşciug şi îşi făceau semne, râzând pe înfundate.
- Mă, oricare eşti tu, nu face glume cu mine...
- Ce glumă. Cei mai mici dintre noi ai iadului s-au dus să aducă smoală şi să aprindă focul.
După această conversaţie în coşciug nu se mai auzea nimic. Nici o mişcare. Se aşternu o tăcere de mormânt. Cei doi fraţi făcură ochii mari şi se uitară speriaţi unul la altul. Cu oarecare teamă bătu cu degetul arătător în coşciug dar nu primiră nici un răspuns. Aruncă cofa şi bătu mai tare. Nimic. Cuprinşi de spaimă au început să tremure şi să strige:
- Măi Gheorghe! Măi Gheorghe !
- Nici un răspuns. Tremurând, cu leafa toporului desfăcu capacul coşciugului. Gheorghe, ţinând crucea în mână stătea nemişcat. După ce-l udă cu apă şi-l zgâlţâi de câteva ori, mortul încet-încet reveni la viaţă. Era alb la faţă ca ceara. Părul i se albise dintr-o dată. Privea în gol ca un om senil şi arăta ca un bătrân. Nu mai era el. Cei doi fraţi l-au ridicat şi l-au culcat în pat. Cât unul dintre cumnaţi încerca să întreţină o conversaţie cu el, celălalt târa coşciugul afară. După ce Gheorghe îşi reveni cât de cât, cumnaţii îşi luară coşciugul şi pe-aici ţi-e drumul. După câteva zile Gheorghe îşi reveni şi cât a mai trăit nu a mai pus picătură de alcool pe buzele sale. ileana a rămas până la adânci bătrâneţe în casa părintească alături de fratele său, de cumnată şi de nepoţi.