Tinerii mai scriu acasă

O pagină cât o scrisoare*
de Bristena Georgiana Mantu, studentă la Londra

Dragă bunicule,
M-a chemat scrisul, ca de alte dăţi. Dar de data aceasta m-a îndemnat să îţi scriu ţie, bunicului meu iubit, în semn de mulţumire, apreciere şi iubire pentru contribuţia ta vitală la creşterea şi dezvoltarea mea artistică, creativă, spirituală şi legătura mea cu natura.
Trăiesc într-un oraş nebun, cu oameni-roboţi care nu ştiu altceva decât muncă, muncă şi iar muncă. Aici se leagă greu prietenii în mediul profesionist pentru că oamenii sunt reci, distanţi, creează nenumărate bariere în jurul lor, aproape impenetrabile şi poartă nişte măşti superficiale cu care din păcate se identifică, dar care îi îndepărtează, pe zi ce trece, de adevărata lor esenţă autentic umană. Singurele lor scopuri sunt înavuţirea, goana după bani şi faimă, gratificări instante şi luxuri nenecesare.
Eu am înţeles care este situaţia asta, dar eu nu sunt aşa. Eu sunt o fire deschisă, prietenoasă, dornică de contacte umane, de discuţii profunde, de a cunoaşte firea umană şi de a o înţelege, de a forma conexiuni profund umane, de a trăi adevăratele valori umane – prietenia, adevărul, onestitatea, pasiunea, extazul, cunoaşterea universală, gratitudinea, empatia, devotarea, compasiunea, bunătatea, generozitatea, frumuseţea, arta, poezia, folosofia, spiritualitatea adâncă (ce se ascunde în inima tuturor, de altfel). Spun cu mâna pe inimă că, pe zi ce trece, încerc pe cât posibil, să fiu un om din ce în ce mai bun, să mă îmbunătăţesc pe plan personal, profesional, mental, emoţional, fizic, spiritual şi sunt foarte mulţumită de evoluţia mea. Pot spune că sunt o stea strălucitoare care emană lumină şi a cărei lumină luminează şi calea altora.
M-am hotărât să-ţi scriu, aşadar, ca să-ţi exprim mulţumirea pentru sămânţa artistică şi spirituală pe care ai reuşit să o sădeşti atât de frumos de când eram mică în plămada sufletului meu care îţi va fi recunoscător pentru asta pentru eternitate şi încă mai mult de atât. De asemenea, îţi scriu pentru a-ţi povesti despre felul în care a crescut şi a răsărit într-o sublimă floare. Vreau prin această scrisoare să mă cunoşti mai în profunzime şi să te bucuri alături de mine şi de alţii, de ceea ce am devenit, de calea minunată pe care o urmez şi de proiectele şi visele mele de viitor.
Poate te întrebi, acum, printre altele, ce anume m-a determinat să îţi scriu această scrisoare. Sunt mai multe motive şi voi enumera doar câteva. În primul rând, am simţit nevoia să îţi comunic un mesaj mai lung şi mai cuprinzător căci noi nu prea stăm de vorbă aşa mult, iar prin scris mie îmi este mult mai uşor să mă pot deschide şi să organizez ideile şi gândurile mai profunde. Faţă în faţă încă nu am avut ocazia să vorbim despre astfel de lucruri, dar eu am speranţa că asta se va întâmpla când vă voi vizita şi te invit şi pe tine la o astfel de discuţie spirituală. În al doilea rând, am redescoperit recent ceea ce sunt eu cu adevărat în esenţa mea pur autentică – o scriitoare, artistă şi filosoafă şi am simţit nevoia să îţi povestesc despre latura asta a mea, căci ştiu că îţi va crea o mare bucurie. De asemenea, ţin să îţi mulţumesc pentru că tu eşti cel care mi-a activat această scânteie de mică. Latura asta spirituală a mea e cea mai importantă pentru mine acum şi mă ajută să am o atitudine pozitivă şi braţele deschise pentru a-mi crea viaţa pe care mi-o doresc. De aceea tu eşti foarte
important pentru mine şi am ţinut să-ţi mulţumesc printr-o scrisoare. În al treilea rând, am fost recent la pădure şi ne-am jucat şi alergat, şi explorat. Am intrat în contact cu aceleaşi trăiri, emoţii de când eram mică şi mă jucam pe uliţe sau mergeam cu tine în călătorii, în care îmi explicai despre natură, oameni, natura umană, univers. Şi astfel mi-am amintit cu drag şi emoţie despre acele vremuri şi cât de importante au fost în dezvoltarea mea. Am realizat că această tradiţie pe care ai continuat-o de la bunicul şi tatăl tău este ceva pe care nici un părinte/bunic nu trebuie să o rateze în educaţia copiilor/nepoţilor lor şi că în ziua de astăzi nu se mai practică asta la oraşe. Copiii născuţi la oraşe nu prea au contact cu natura şi nu prea ştiu ce înseamnă. De aceea mă consider norocoasă că am fost îndrumată de mică spre formarea unei legături de suflet cu natura şi ştiu sigur că voi face cu copiii mei la fel. Şi de aceea ţin să-mi exprim mulţumirea, aprecierea şi respectul pentru contribuţia ta esenţială la evoluţia mea spirituală.
- Tu, de fapt şi de drept, eşti prima persoană din viaţa mea care mi-a deschis ochii către lucrurile artistice şi spirituale şi m-ai îndemnat să scriu, să¬mi exprim sentimentele, ideile şi gândurile în scris. Acum nu ştiu ce m-aş face fără jurnalul meu, în care scriu cât de des reuşesc. Scriu în jurnal despre ce sunt în clipa aceea, unde am ajuns, ce am făcut, ce voi face, cum mă simt, care sunt dorinţele şi visele mele, temerile şi insecurităţile mele care altfel dispar prin contemplaţie şi catharsis. Jurnalul e unul din cei mai buni prieteni ai mei (de fapt, sinceră să fiu, am un jurnal electronic, pe laptop, căci rapiditatea şi cantitatea de gânduri şi idei nu pot fi captate în scris cu pixul, cum spunea şi Paulo Coelho – apropo, mai ţii minte cum citeam Alchimistul alături de tine la Bucureşti, la târgul de carte? Acea carte a fost importantă pentru evoluţia mea în acea perioadă). Ştii că eu îţi semăn cel mai mult din familie la modul de a trăi cu tine însuţi şi la multe altele, începând cu prietenia şi deschiderea ta faţă de oameni, plăcerea de a călători, de a scrie, de a medita, de a citi, de a intra în contact cu natura, de a filosofa, de a pune întrebări existenţiale (la care am aflat multe detalii în legătură cu asta). Ştiu şi simt cât de mândru şi bucuros eşti tu de mine. Oare de ce? Pentru că te vezi pe tine în mine, ceea ce la Oana sau la Camil nu ai avut şansa să vezi. Ei s-au îndepărtat de tine şi de lucrurile spirituale şi ţie îţi pare rău în sufletul tău de asta, poate îi şi judeci uneori pentru lipsa lor de interes faţă de cărţi şi cultură. Te sfătuiesc să îi accepţi aşa cum sunt ei, căci fiecare om este liber să urmeze calea în viaţă, indiferent de ce vor alţii de la ei. Nici eu nu sunt de acord cu felul de a fi al mamei, dar am iertat-o, binecuvântat-o, acceptat-o şi asta mă face pe mine să mă simt mai bine şi să nu las emoţii negative să mă afecteze. Cum spunea şi înţeleptul Buddha: Dacă eşti furios pe cineva, e ca şi cum ai ţine un cărbune în mână cu intenţia de a-l arunca către cealaltă persoană. Tu eşti cel care te arzi.
Revenind la subiect, mă bucur mult că am avut norocul să am un bunic poet care să mă iniţieze în adevărata viaţă – cea interioară, contemplativă, dar şi cea conectată cu frumuseţea, vastitatea, natura şi cosmosul. Îmi plăceau mult momentele când ieşeam în faţa casei noaptea şi admiram stelele, luna, norii, ascultam melodia ploii, ciripitul diafan al păsărelelor, când mergeam cu bicicletele la Siret şi devale. Acele momente sunt atât de sacre în casa sufletului meu şi acum îmi dau lacrimile de bucurie şi melancolie cu gândul la beatitudinea acelor momente. Te iubesc mult.

 

*fragment dintr-o scrisoare