Porto-Franco

Interviu cu Mihaela Albu

Angela Baciu Moise

Rubrica: Interviu porto-franco  /  Nr. 140/2007

INTERVIU PORTO-FRANCO

Cu D-na Mihaela ALBU
redactor-sef al revistei „Lumina Lina” din New York
<<Iubesc enorm viata si iubesc oamenii >>

Angela Baciu
: Cine sunteti dvs.? Cum se simte un român în America?
Mihaela Albu: Cine sunt si cum ma simt (m-am simtit) eu, ca român, în America? Sunt deja doua întrebari distincte si totusi conjuncte în reliefarea mea ca om, ca fiinta sociala, ca destin individual.
Sa o luam asadar cu ... începutul:
Cine sunt?
Ce ar putea spune fiecare despre sine este doar o reflectare într-o oglinda pe care si-o poarta cu sine si, din când în când, daca are constiinta propriei existente pe acest pamânt minunat, se mai uita în ea si îsi „îndreapta umerii” sau ... îsi mai ajusteaza un fir de par rebel. Ma vad asadar si eu în propria-mi oglinda, precum uneori în oglinda ochilor celor ce-mi sunt apropiati si dragi. Sunt un om, sunt o femeie, sunt o fiinta sociala si un profesor îndragostit de profesie de vreme ce dupa 37 de ani de predare mi-am surprins, înainte de începerea cursurilor celui de al 38-lea an, un tremur, o neliniste, un fior de nerabdare de a ma întâlni din nou cu privirea tinerilor din amfiteatre. Cine mai sunt? Sunt si autorul unor carti, autor care scrie cu o stare de bucurie si aproape cu surescitarea pe care ti-o insufla numai fiorii binecuvântati ai iubirii. Scriu asadar cu pasiune si infinita bucurie, dar traiesc mai ales cu o bucurie si o iubire de viata pe care greu o pot descrie în cuvinte.
As putea, acum, sintetiza raspunsul în sunt omul care în fiecare clipa a vietii îi multumeste Cerului ca florile înfloresc, ca în copaci se urca seva de viata, ca zâmbesc copiii, ca se scriu carti, ca se compune muzica divina si ca în acest univers miraculos ochii mei vad, sufletul meu tresalta si gândurile mele pot colinda si îmbratisa Frumosul!
Revenind la o stare terestra - sunt profesor si în aceasta calitate am ajuns, printr-un concurs, sa fiu primul profesor de limba româna dupa ce s-a redeschis Catedra „Nicolae Iorga” de la prestigioasa Universitate Columbia din New York. Am ajuns în Statele Unite în 6 septembrie 1999, am predat patru ani, am ramas înca doi ani, am lucrat – ca redactor – la un ziar românesc, Lumea libera, sunt redactor sef în continuare la revista Lumina lina si la ziarul Lumea Româneasca.
În America, un român se poate simti si bine si rau, iar aceasta depinde de foarte multi factori. Eu m-am adaptat foarte bine ritmului vietii americane, îmi place spiritul de competitie si, mai ales, acolo am cunoscut multi oameni de care acum sunt mândra ca îi am prieteni. As da numai câteva exemple: în primul rând - preotul, profesorul, scriitorul Theodor Damian si sotia lui, Claudia, amândoi oameni speciali si profesionisti desavârsiti (sa amintesc numai ca minunata Claudia, de origine germana, este "capul limpede" al revistei pe care toti trei ne straduim sa o editam de niste ani buni, Lumina lina. Fara o ordine anume, îmi place sa o amintesc pe Anca Rosu, profesor cu un doctorat în poezie la o universitate americana, ea fiind si cea care mi-a tradus cu special simt al limbii engleze o mare parte din poemele mele; pe cei care sunt nu numai pictori de mare talent, dar si minunati oameni si superiori prieteni, Letitia Bucur si Serban Epure; pe traducatoarea Pamela Ionescu, ale carei amintiri dintr-o viata plina de evenimente si de oameni memorabili vor aparea în curând într-o carte pe care o vom lansa la Cenaclul "Mihai Eminescu" (cenaclu înfiintat tot de Th. Damian si care rezista de asemenea de peste 10 ani, ca si revista!); sa o amintesc pe Silvia Burdea, profesor de franceza, traducator recunoscut si prietena adevarata? Ori pe editorul (H&H Promotions Publishing House) si omul de exceptie care este Tiberiu Horvath? Ori pe arhitecta cu suflet frumos si cultura asemenea, Ruxandra Dumitrescu? I-as aminti si pe câtiva dintre scriitorii newyorkezi, dar dovada prieteniei mele le-am dat-o în cartea publicata cu câtiva ani în urma, Citind la New York scriitori români, iar dinspre ei ... am primit .. si bune si rele! Traim printre oameni, alaturi de oameni si, ca atare, sa-i luam si pe oameni speciali care sunt cei ce se straduiesc sa îmbrace ideile în cuvinte potrivite exact asa cum sunt.
Si ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici. Despre experienta americana am scris un jurnal pe care 1-am intitulat Întâlnire cu oameni si locuri pe pamânt american. Sper sa apara anul viitor si acolo se vor regasi mai pe larg toti si toate, iar din ansamblu sper ca se va putea desprinde si raspunsul la întrebarea ta, draga Angela Baciu, poeta de a carei prietenie ma bucur cu adevarat, chiar daca nu are o prea mare vechime în timp.
A.B. Sunteti redactor sef al revistei Lumina lina. Ce rol au azi revistele literare în occident?
M.A. Da, din anul 2000, începând cu un numar drag mie astazi (deoarece a fost editia cea mai consistenta ca numar de pagini de pâna acum – 280!), numarul 4, sunt un fel de "mâna dreapta" pentru directorul revistei Lumina lina si ma straduiesc (ne straduim) sa fac (sa facem) în asa fel ca revista sa trezeasca interesul cititorilor. Al cititorilor români, în primul rând, de oriunde ar fi ei, deoarece revista insereaza materiale în majoritate în limba româna, dar si al unor cititori de limba engleza, nu de putine ori noi gazduind si articole în limba tarii în care apare Lumina lina.
Întrebi despre interesul fata de revistele de cultura în occident. Desigur, aici se poate discuta mult. Acest interes nu tine neaparat de tara, desi ar putea fi pusa în discutie inter¬relatia între gradul de dezvoltare economica si promovarea culturala. În Statele Unite, de vreme ce apar atâtea publicatii, înseamna ca exista si cititori, acestia fiind, probabil, în numar mare raportând si la faptul ca disciplina creativ writing este tot mai frecventa în scoli sau în universitati. ...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR