Porto-Franco

Lui Eminescu

Leonida Lari

Rubrica: Sibila  /  Nr. 140/2007

SIBILA

lui Eminescu

Trecura anii, dar ea n-a observat
Ca au trecut, ca pletele-i albira,
De s-a schimbat ceva, cu-adevarat,
Schimbarile în ea se savârsira.

Tot mai ades cadea-ntr-un fel de vis
Cu mintea treaza. Astfel nu o data
Noi viziuni în fata-i s-au deschis
Cu-o claritate nemaiîncercata.

S-a întâmplat ca a întrezarit
Prin starea ceea ca de adormire,
Ca este-un spatiu vast în infinit,
Care înscrie orisice traire.

Ea auzi pâna si vocea sa
Abia nascuta, - abia intrata-n fire,
Spunând cuiva: - Aceasta-i umbra mea,
Am câstigat-o astazi prin iubire.

Iese ca nu se pierde nici un gând
Si nici o spusa, ce-a fost rau sau bine,
Iese ca-asa în taina, meditând,
Se poate-afla orice despre oricine.

Ca este-n departari un fond ascuns,
Unde de veacuri toate se pastreaza
Si la orice-întrebare e raspuns,
Depinde cum e cel ce se-adreseaza.

..Dar cum e ea? - Si-n clipa s-a vazut
Sfera-n rotire, strabatând înaltul
Din azuriu spre alb - asa-i trecut
Un fir de ata de pe-un ghem pc altul.

Si-ndata, ca al sinelui ecou
Se arata între tarâni si soare
Fluindu-i gânditor, rodind un ou
Ce emana lumina sunatoare.

Un ou imens. Gând ce s-a încheiat,
Lumina sunatoare în ureche,
Cuvântul, deci... Ea s-a cutremurat -
Atinse o memorie straveche.

A se zidi si a zidi-n cuvânt.
Asa-ncepu zidirea-i nevazuta,
Însa putini sunt cei de pe pamânt
Caror aceasta arta li-i stiuta.

Vorbea în versuri. Cei de-au ascultat
(Si-au ascultat pastorii de la stâna)
Ziceau ca-i urmarea un dor ciudat,
Ce viata parca le-o facea mai plina.

Ziceau ca le venea deodata-a cânt
De la acea rostire-n poezie
Si ca ar fi pacat sa piara-n vânt,
Caci ea numai pe cer o înscrie.

Într-adevar, pe cer înscria
Stari întâmplate si neîntâmplate,
Pentru ca-n versuri ea întrevedea
O ne-nteleasa-a lor însemnatate.

Nu pretul de-a te face cunoscut,
Ci pretul de a face cunostinta
Cu-un cod al versuirii de-nceput,
Când prin cuvânt e totul cu putinta.

Spui si se-ntâmpla, caci nu potriviri
De vorbe faci, dar glasui o vestire
De taina, ce-n cuprinsu-acestei firi
Întâmpina o vreme-mpotrivire.

Astfel, în pragul unei primaveri,
Precum ai trage de pe ochi perdeaua,
Simti-nlauntru vechile-i puteri
Si-si saluta cu demnitate steaua.

Si iar un stâlp de dor o strabatu -
Era, cum s-ar deschide-o veche rana,
Si corpul iar usor i se facu,
Se sprijini de vânt, precum o pana.

Si clar pluti peste un veac de fier,
Peste o lume ce-o credea învinsa,
Parea ca dinspre glie înspre cer
Se misca lin o lumânare-aprinsa.

Pentru o clipa se opri din zbor
Pe-un ou imens, care albea în haos,
Asa cum s-ar opri un calator
Pe-o mica insulita de repaos.

Apoi, fara-ndoieli, fara regret
Iesi cu-ncetul din al sortii caier -
Stia ca peste timpuri un poet
Va deslusi ce scrise ea pe aer.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR