CRONICĂ DE CARTE

Semne de jurământ
Traian Dorz, „Izvoarele luminii”, Simeria, 2014, 446 pagini

Moto: „Să iubim Crucea lui Hristos şi Ea ne va ajuta să iubim crucile noastre”
P.C. Arsenie Papacioc


În anul 1999, la împlinirea unui deceniu de la moartea poetului Traian Dorz (1914-1989), acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga prefaţa o antologie intitulată simbolic ”Din pragul veşniciei”. Autorului celor zece mii de poezii creştine i se recunoaşte „simpIItatea de sufiet copilăresc dar şi de martir”. Viitoarea Monahie Benedicta observa cu dreptate de truditor în lumea literelor că „forţa mesajului duhovnicesc depăşeşte vaioarea expresiei estetice”. Traian Dorz, „acest împătimit al credinţei” era aşezat „în rândul poeţiior reIIgioşi trecuţi prin cumpIIta gheenă a închisoriior din anii negri ai ateismului comunist”. Biografia dramatică a acestui scriitor a fost recent reflectată într-un episod din „Memorialul dureril”. În film apare şi dl. lonatan ille, editorul antologiei pe care o prezentăm. Titlul cărţii – „Izvoarele Luminil” restaurează, într-o lume din ce în ce mai secularizată, cuvântul „curat şi biând în lumina cerească a aşteptării însetate a mântuirii”.
Un text, exemplar prin limpeditatea definirilor sacre, probează spiritualitatea acestui semn de jurământ pentru dreapta credinţă: „Crucea-i Semnul Jertfei/ Domnului Hristos/ Crucea este steagui/ ceiui credincios/ ... / ferice aceial care-şi duc mereu/ Crucea ior curată/ pân-ia Dumnezeu”. Ştim că numai „cei curaţi cu inima îi vor vedea pe Dumnezeu”. Avem încredinţarea că Sfânta Cruce, simbol cardinal al legăturii dintre pământ şi cer, sporeşte Lumina cunoaşterii, adânceşte toate preceptele creştine. Aşa cum am citit în creaţiile celor trei sfinţi şi poeţi ai românIIor – Sf. Dosoftei, Sf. Antim lvireanul, Sf. loan lacob de la Neamţ, taina crucii aparţine deopotrivă jertfei cristice şi Învierii. „Şi ce poate fi neînţeles, decât actul mântuirii noastre, fapta prin care suntem introduşi în adevărata viaţă să fie moartea Ceiui care ne dă viaţă?”, se întreba Părintele Acad. Dumitru Stăniloae într- un articol tipărit la Sibiu, în „Telegraful Român”. Era primăvara anului 1933, când tânărului ardelean Traian Dorz i se tipăreau „Cântăriie dintâi”. Drumul pe care îl va străbate acest „străjer duhovnicesc” poate fi asemănat cu „o scară” a credinţei, a căutărIIor, a suferinţelor, a răbdării şi a cutezanţelor înţelepte. În antologia de faţă am semnalat peste 60 de utilizări ale substantivului Cruce. Astfel, „Cu mâiniie întinse/ ca nişte crengi spre soare”, poetul înalţă „al rugăciunil/ ceresc şi tainic rod”. Comentatorii avizaţi ai credinţei lui Traian Dorz observă că „poezia mistică este rezultatul unei viziuni survenite în urma experienţei răpirii” prin care subiectul (eul poetic) este absorbit de către obiect (absolutul divin). Aserţiunea d-lui prof.dr. loniţă Puiu este corectă; ea poate fi susţinută prin explorarea operei lui Juan de la Cruz, Thereza de Avilla, AngeIIus Silesius, R.M. Rilke, Valeriu Bartolomeu Anania, loan Alexandru, Teodosia Laţcu, Daniel Turcea. Traian Dorz (care a ţinut să explice: „Dorz e de la daci, desigur/şi Traian de la romani”) şi-a rânduit un loc de strană în iirica românească de inspiraţie reiigioasă. Este interesant că tocmai unii dintre sectanţi au preluat stanţe din vasta operă a autorului „Cântăriior eterne”. Taina Crucii Mântuitorului transfigurează drama cristică – de la pătimirile sfâşietoare – la Înviere: „Doamne, drumul Goigotei suiai/ Crucea ntregil lumi pe sufiet şi pe umeri o purtai”. „Preţ de răscumpărare” (Matei-20;28), Crucea a salvat lumea. O invocăm în rugăciune la toate întemeierile existenţei noastre – de la botez – la „marea trecere”. Semnificaţiile semnului de jurământ ortodox au fost ilustrate şi de către mult pătimitorul Traian Dorz. Sf. loan Gură de Aur spunea că „Acest semn al Crucii dă putere ceior fără putere, biruinţă ceior încercaţi şi mângâiere ceior întristaţi”. Poetul transilvan a verificat toate aceste sfinte stări duhovniceşti. Recunoscând că i-a fost dat să renască în Lumină, el reflectă starea de graţie divină a suferinţei: „Îmi mut crucea când pe-un umăr/ când pe celălalt, de grea/ parcă nici nu mai pot să-mi număr/ prăbuşirile sub ea...” În icoana Crucii omul se descoperă ca rugător pentru neamul său.
În faţa grăuntelui de foc al candelei, poetul Traian Dorz grăieşte cu semnul de jurământ ortodox al lubirii”: Fii binecuvântatăl Lumină minunatăl a Crucii lui Iisus...” lată rânduiala cea dreaptă prin care iubitorul de frumos dumnezeiesc devine un poet hristofor.

Prof.univ.dr. Virgil Nistru Ţigănuş