POEŢI DUNĂRENI

Săndel Stamate

Poveste de primăvară
Ăst'an salcâmii au înflorit fără veste
Ca bumbii sânilor la fete
Împunşi de dorinţe secrete
Cresc fără griji -
Zeităţi celeste
Restul e numai poveste
Înfăţişări dornice să poarte un nume

Belşug
Prin trudă proprie se naşte primăvara
În crângul nostru pierdut
Brazda deschisă lasciv
Primeşte-n extaz sămânţa slobozită
De-un înger anonim

Bucolică
La prima strajă a nopţii,
Turnându-i lumină pe creştet,
Luna botează în taină pământul
Pe iarbă, în praful drumului, pe-acoperişuri
Boabe de aur şi de argint scânteiază
Tulburând din adâncuri ispitele

Poem despre mine
Tatăl meu a fost ţăran
Şi tatăl tatălui meu
Ţăran a fost
Mai departe urcând
Tatăl tatălui tatălui meu
A fost ţăran
Iar căderea de-a fi a lor
S-a numit România
Şi oamenii se adresau unul altuia
Cu graţie enormă spunându-şi :
"Măi ţărane"
Şi suna la fel de plăcut
Ca şi cum şi-ar fi spus:
"Măi,Îngere!"

Lumină lină
Cu lacrima înfăşurată în colţul zilei
Cu mâinile adânc înfipte în glia ţării
Ultimii ţărani se sting
Răscolind cu speranţă după legende
Pentru fiii lor plecaţi

Psalm
Ne-mărginite-s marginile lumii
Deşi sunt margini de la zi la an
De la sămânţa-n brazdă până când
Vom frânge pâinea cu alean
Sunt secole, milenii poate
Din răsărit până-n apus
Răsare luna peste toate
Şi-atât de multe nu s-au spus
Pe toate le susţine numai
Acel ce temelie a pus
De timp, fiinţă şi durere
Căci toate-s de la El -
Şi ele, şi ceilalţi, şi smeritul Eu