POETUL LA 70 DE ANI

Dan Anghelescu
7 Poeme

despre mine nu ştiu nimic/ scrisul mă traversează/
ca un tramvai
ca o biserică imensă şi plină de neant.../
sau poate e catastrofala/ obsesie a rostirii (ar fi trebuit
să vorbesc?)
fascinaţie şi forţă primordială/...În principio erat Verbum, et/
Verbum erat Deum, cumplita foame a cuvintelor/
se povesteşte singură cu fiecare/ silabă, /Les mots
sont desprocédés dont on meurt vite..../suavă distrugere...
liniştea /cea mai adâncă /e mai 'naintea gândului/ când/
nici semnele
de asfinţit/ încă nu se arată/...şi foamea/ e un pământ.../
implacabil cu stele şi/ fluvii
ieşim din haos cu imaginile vlăguite/ ale renunţării
...când lumea adoarme/ întinsă pe cearşafuri întunecate
prăbuşindu-ne-n somnul oraşelor/ sugrumând
străzile cu tot cu tramvaiele/ vesel-tropăitoare...
doar foamea cuvintelor e veşnică ?i / fără iertare
şi fără…şi fără ...şi fără...
...în marginea insesizabilă a acestui/imperiu
care întâi de toate e al/ melancoliei stau umbrele...
obiecte sublime/ aparţinând disperării
ele sunt un discurs muzical/ sau poate
transcendenţa psihiatrului Jaspers
ascunsă, depărtată şi straină
Verborgenheit, Ferne und Fremdheit....

*
şi întunericul/ înghite îngerul zilei
numără toate neştirile noastre
cuvinte stând / răstignite pe
ziduri/ la miază-noapte/ la miază-zi ...
ele/ duhuri venind sub înserare
necunoscute săpând sub/ câmpiile lumii.../poate
uneori / simţim/ că am fost împuşcaţi cu un/ glonte
serafic.../şi totuşi nu ştim / nimic mai mult este
că nu putem şti...
tu/ dragostea mea/ ce mai faci...că eu
te sculptez cu toate luminile nopţii/ şi
încerc să obişnuiesc întregul ambient/ cu un altfel
de realitate/ că doar
despre tine ce altceva/ s-ar putea spune că eşti...
şi acestea sunt greşelile destinului meu/ o mică şi
nedemnă istorie/ în care eu nu pot decât să povestesc
despre tine/ cu pipa între dinţi şi/în faţă cu ceşti de
cafele amare / ca noaptea.../ acolo şi
locuiesc într-un timp al zăpezilor/ al răsfrângerilor în
ape tăcute/dar... peste atâtea neadevăruri/ prin care plutim în
derivă/ aştept înserarea...atunci/ de pe buzele/ obrajii şi
pleoapele tale/ văd timpul cum se retrage încet/ apele lui
îţi lasă pe chip o lumină/pe care doar eu am ştiut
să o văd/ einer Zauberin/einer Zauberin...mi-ar spune
prietenii şi cunoscuţii ...dacă ar şti...
desigur/ desigur...aş concluziona eu/ cu exemplară
corectitudine că asta e ceva din-cale-afară

*
tous ceux qui survenaient et n'étaient pas moi-meme
veneau către mine mereu/ alţii şi alţii ...
mă duceau undeva/ unde ştiau numai ei/... ăştia
toţi sunt poeţi/ născocitori de drumuri şi graiuri
îmi şopti în ureche umbra grea/ de pe umărul stâng/...ăştia
chiar asta sunt...fii cu grijă...vălul timpului tău
va să aibă alt chip...
et cette mer avec les clartés des ses profondeurs/
coulait sang de tes veines
eu ştiam doar să tac/ să fac semn să mai vină.../
să vină mereu...
urechea din dreapta îmi rămase pustie/ ca un sat/adormit
sub corăbii de fum...

*
...am început să te povestesc
fiecărui copac
întâlnit în plimbări solitare/... ca şi cum
chiar eu aş fi cel care te inventează
imprevizibilă / necunoscută/brusc aşezată în calea
cuvintelor pe care încă
nu le-am rostit
am început să întemeiez/ un imperiu pe urma
sandalelor tale aruncate pe hol în
dulcea dezordine a zilelor de vară/ dar şi
acolo unde ţi s-a desprins un cercel/ unde ţi-ai uitat
pălăria de soare/ unde în înserare
ai aţipit/ şi cartea pe care-o citeai/
alunecase încet lângă pernă
şi încă acolo unde nu ştiu să-ţi mai spun
că eşti lumea prin care mai pot să respir
nu ştiu cum faci/ că-n fiecare oră aş vrea
să-ţi dăruiesc jucării miraculoase
nu ştiu cum faci/ că mereu simt nevoia/să aud
paşii tăi / să te văd răscolind în poşeta în
care/ nu găseşti niciodată nimic din ce cauţi...
şi da/ să nu uit/ telefonul /enervantul tău telefon
care sună mereu când ţi-e lumea mai dragă
astea toate şi altele... /când nu ştiu cum faci
dar pe neaşteptate/ în agasante feluri/ devii tocmai poemul
pe care-aş vrea
să-l scriu

*
dintr-odată asurzit de rumoare şi nesiguranţă
de ireverenţioasele indescriptibilele
zilnicării
şi totuşi şi totuşi/ vieux arrets...o vieux arrets...
te-aş îmbrăca de sus până jos/ în cuvinte
mânuindu-le ca pe nişte frânghii invizibile
de diamant... să te lege de mine
de mine/ de mine/ de mine
when you went away it was morning
şi iată de ce... chiar nu înţeleg...
în toate dimineţile când trebuie să pleci
fiinţa ta e atât de albastră
şi transparentă ca un carilon
aproape că aş fi ştiut să răspund/ la toate astea
numai că vorbele/ chiar spuse în şoaptă
fac un zgomot asurzitor/ aşa se face că
tăcerea
rămâne singură şi adevărată....
dar chiar şi-aşa/ tăcând/ simt cum mă pierd...
What shall I do now? What shall I do?
cred Doamne/ajută necredinţa mea şi necredinţa
lor.../către Tine nimeni/ către Tine /doar
ascensoare pustii
alea/ chiar alea/ care sar de nebune din blocuri/ şi trec
peste nouri/ plutind agăţate la lună...
alea care trec aiuritoare-n amurg / peste parcul
cu teii în delirul lor gălbejit...
către Tine doar depărtările şi oamenii
trişti/cu asupra de măsură/ la timpul de iarnă/
la timpul-armaghedon/...se aud
făurindu-se cuvinte şi fraze de fier/ cu păsări-neant
fulgerate sub frunţi/...dacă acestea sunt
...şi chiar sunt?
...sunt mesajele zilei?/ ce nelinişti/ ce ţărmuri înşelătoare
ce clevetire imensă/ ce fluvii de vorbe
ce miraj saltimbanc/ şi ce semne la poarta de
piatră a celor bătrâni...
corul antic al tragicilor urlă şi urlă/ înspăimântând
zadarnic amfiteatrele/ pline de noapte/
pieţele largi şi străzile pline de gropi...
corul tragic/în agora
corul/da/corul...se suie pe tramvaie
îmbrăţişând furia pietrelor/ a copiilor străzii
a gărilor înţesate de aurolaci/
a bătrânelor bisericoase/ cu tot cu mătăniile lor
o fammes sombre et vous
compagnons/ souvenez-vous-en

*
durerile lumii se confiscă încet/ pas cu pas/ bucată
cu altă bucată/
"alte glasuri/ alte încăperi" când sub toate
lumile astea stai...TU ...
şi înduri cum doar sfinţii/ îndurau
lumea odinioară
ea/ se subînţelege/ nu are cum să ştie...
şi de atâtea ori şi pentru câte alte fiinţe
la coulpe du temps est irrémissible
aşa că vin şi întreb...TU... TU
ce mai faci/ dragostea mea?
...strâng ploile şi peisajul de din
fereastră/ pentru tine/ iubitule/...le strâng
şi le pun lângă mormanul
de rufe murdare ale istoriei...
rien n'est mort que ce qui n'existe pas encore...