ANIVERSĂRI

Theodor CODREANU - 70
PRIN LABIRINTUL VREMURILOR
(fragmente)

9315. 2-3 august 1989. Eveniment-surpriză la Huşi. Se află într-un turneu un grup de artişti din Basarabia în frunte cu Grigore Vieru. Dacă nu avem noi curaj să trecem Prutul, au ei, basarabenii: Ştefan Petrache, lurie Sadovnic, Doina şi lon Aldea-Teodorovici, Anatol Chiriac, Silvia Chiriac. Spectacolul are loc în Grădina de Vară, sub auspiciile Casei de Cultură diriguite de inimosul Emilian Pascal. lmpresie răscolitoare asupra huşenilor. Genericul spectacolului e un vers al lui Vieru: „Vin din munţii latiniei”. La Huşi, e punctul final al turneului.
9316. Sunt căutat de Grigore Vieru. E prima noastră întâlnire „faţă către faţă”. Dar senzaţia e că ne cunoaştem de când lumea. Grigore Vieru este puternic impresionat de articolul meu despre Rădăcina de foc publicat într-o revistă din Ţară. El este un om al unei mirări infinite şi al unei candori pe care românii din Ţară au pierdut-o. Acesta pare să fie secretul personalităţii vierene, avantajul său în faţa poeţilor hârşiiţi, de la noi.
9317. Ştefan Petrache, necruţător, dezamăgit de vorbăria unei părţi din public, la începutul spectacolului: „Noi n-am venit pentru a distra publicul! Voi trebuie să înţelegeţi că suntem sub tancuri şi e aproape imposibil ca la Chişinău să nu curgă sânge2. Peste tot în Ţară am fost întâmpinaţi cum se cuvine, cu o mare aderenţă sufletească. Nu ne faceţi să credem că huşenii, atât de aproape de Prut, nu ştiu de unde venim şi ce e cu Basarabia!”
l-am explicat lui Ştefan Petrache că e vorba de o parte ignorantă, nereprezentativă a huşenilor, fapt de care s-a convins după mustrarea de efect. Dar, în urmă, mă întreb dacă nu cumva, din aceeaşi categorie fac parte şi snobii de la Bucureşti şi de aiurea care se tem de mişcarea de renaştere naţională a basarabenilor. Şi se observă asta la o parte a intelighenţiei scriitoriceşti, dar, mai cu seamă, la politicieni, care nici nu s-au sinchisit a participa la spectacol din teama de a nu fi „deranjaţi” de Sus. Între aceşti neostalinişti fricoşi, chiar şi directorul Liceului „Cuza Vodă”, care nu reuşeşte să-şi reprime antipatia organică faţă de basarabeni. Asemenea inşi speră că basarabenii „indisciplinaţi” vor fi repede puşi la punct de către Moscova. lncredibil, dar adevărat! E cutremurătoare lipsa de simţ istoric şi de patriotism la comuniştii noştri, deşi vântură prin şedinţe şi pe la învăţământul ideologic ideea „patriotismului socialist”. Se mai observă şi fenomenul bizar că anumite întreprinderi din Ţară îi preferă ca parteneri de comerţ pe ruşii din Basarabia iar nu pe românii de acolo. Se vorbeşte de o asemenea situaţie la Întreprinderea de materiale izolatoare din Vaslui.
9318. Spectacolul basarabenilor e urmat de o vizită la Liceul Agricol, mai întâi la Muzeul Viei şi Vinului, operă a inginerului Avram D. Tudosie, apoi la vinotecă şi în sala de degustări, cu ceremonia-spectacol, binecunoscută, a amfitrionului.
9319. 3 august. Aşadar, turneul basarabenilor în Ţară este privit ca eveniment politic faţă de care autorităţile se manifestă ambiguu: pe de o parte, frica ideologico-politică faţă de Moscova, iar pe de alta – speranţa într-o viitoare minune a Unirii. Senzaţia e că primul curent este covârşitor predominant la politicieni, că în rândul partidului comunist există două tendinţe contrarii: una promoscovită, alta naţională şi că prima e mult mai viguroasă decât cealaltă.
9320. La Cartea Românească, Maria Graciov promite, de câteva luni, că va citi Varvarienii. De fiecare dată, aceeaşi minciună sfruntată: peste două-trei zile. lnventează zeci de pretexte, profitând de îngăduinţa mea. Revoltător. O, tempora! O, mores!
9321. Din curiozitate, m-am apucat să citesc lntermezzo ll, subintitulat „roman” de către Marin Mincu. El se vrea un inventator, pariind pe fragment şi pe autenticitatea scriiturii. Se cunoaşte însă că primează teoreticianul postmodernismului. De fapt, Mincu are voluptatea marilor autori de jurnale şi aici el izbuteşte să ţină trează atenţia cititorului. E un tip orgolios şi inteligent, tipică inteligenţă de oltean, cu nerv polemic, pe alocuri cam preţios şi voit sofisticat. Are şi simţul observaţiei psihologice, dar mai interesant mi se pare jurnalul experienţei de critic, cu povestea doctoratului şi cu celelalte care ţin de culisele literaturii.
9322. Grigore Vieru mi s-a părut foarte obosit de solicitările emoţionale ale turneului. Totuşi, cu fiecare spectacol, el şi companionii au găsit forţe să renască. De altfel, pe oboseala lor finală pariază, deocamdată, şi opoziţia sovietică panslavă de la Chişinău.
9323. Grigore Vieru nu e prea spontan, în oboseala lui. Totuşi, forţa mitului viu care a devenit îi dă o energie de profet biblic al neamului. Fire care nu cunoaşte prefăcătoria, generos, păstrând puritatea rasei, aşa cum l-ar fi gândit Eminescu.
9324. Neavând susţinători sus-puşi, a trebuit să fiu mai tot timpul exemplar în tot ce am trimis la reviste. Dar vine vremea când te saturi şi de scris. Din acest punct de vedere, condiţia de scriitor cu domiciliul în provincie e mizerabilă. lndependenţa se păstrează greu. Reală fiind, nu e credibilă acolo unde domină spiritul de gaşcă.
9325. Am scris un articol plecând de la teoria textualistă a lui Marin Mincu. L-am expediat la Convorbiri literare. Însă, ca să mă pot linişti, mă apuc să citesc cea mai lăudată carte a modei recente – Clopotul scufundat, de Livius Ciocârlie. Şi, într-adevăr, mă liniştesc.
9326. Aceleaşi obsesii şi la Livius Ciocârlie, minus gustul pentru erotic. De altfel, îşi mărturiseşte pudibonderia în materie. Prima ambiţie a textualiştilor e de a scrie fără plan. Nimic original în asta. Cartea trebuie să se scrie singură. Pagina e umplută de autor cu note de jurnal din copilărie, cu liste de bucate, cu reţete culinare, cu străzi, reflecţii de cum se scrie romanul etc. Uşor ar fi să „desflinţezi” asemenea literatură cu mijloacele verbale ale lui Eugen Barbu. Însă rămâne o veritabilă enigmă: de ce a apărut această serie de scriitori, obsedaţi de tehnici şi de beţie de cuvinte?
9327. Nu e vorba de nişte imbecili, ci de oameni inteligenţi, erudiţi chiar, cum e Livius Ciocârlie, unii cu activitate de critici remarcabili. În textualismul celor mai talentaţi, e un soi de disperare mânioasă, dar şi resemnată, în acelaşi timp. Textualismul postmodern e un simptom izvorât din maladia modelului nostru social, un simptom pe care, deocamdată, nu-l putem recunoaşte şi analiza public, fiindcă ar lovi direct în sistemul tiranic, artificial de azi. De aceea, literatura lui Paul Goma n-a fost posibilă decât în exil. Şi pentru că nu se poate lupta pe faţă cu civilizaţia postmodernă, în România, textuaIiştii trag profitul estetismului deghizat, inofensiv, care asigură succes imediat: ei culeg aceiaşi lauri ca şi apologeţii „perechii regale”. Extremele se ating, dacă nu cumva chiar coincid.
9328. Ce situaţie ingrată! Sunt pagini de mare tensiune şi de notaţie pătrunzătoare în Clopotul scufundat. Care sunt limitele unei asemenea proze, totuşi, care ezită să iasă din minciuna vorbăriei? Autorii dau impresia unui narcisism al scriiturii, ca reflex al unui narcisism existenţial. De aici o paradoxală impresie de naturalism, în sensul riscului de a scrie la nesfârşit. De altfel, Livius Ciocârlie caracterizează, în final, foarte bine literatura textualistă: „e o carte naturalist modernă”.
9329. Textualiştii fac o bună literatură jurnalistică / memorialistică. În ciuda combinaţiei de tehnici, ei sunt deprimant de monotoni. Căci, la noi, jurnalistica e arta de a nu spune nimic.
9330. În 1866, Dumitru Asachi, fiul ilustrului ctitor de cultură Gheorghe Asachi, face propunerea unei legi prin care burlacii să fie siliţi a plăti o „taxă de burlăcie”. Nu s-ar putea spune că legislatorii noştri de azi sunt originali, atâta doar că au îmbogăţit proiectul strămoşului Dumitru Asachi cu taxa impusă şi celor care, chiar căsătoriţi, nu au copii.
9331. Cu două arme formidabile a luptat Kominternul, în materie de propagandă: etichetele „naţionalist” şi „antisemit”. Ele sunt vechi însă. Nici măcar lon Creangă n- a scăpat de ele. În 1964, aşa erau etichetaţi Creangă, Eminescu, Vasile Conta şi alţii, într-o lstorie a gândirii sociale şi filosofice din România. Se observă o recrudescenţă a acestor etichete, de la Bucureşti la Chişinău. Kominternul redivivus?
9332. Ruşii încep să culeagă roadele politicii lui Stalin
şi a urmaşilor săi. Ei au apelat la deznaţionalizare forţată, la intruziunea masivă de ruşi printre etniile din republicile unionale. Stalin a reuşit să creeze un uriaş Turn Babel, imposibil de ţinut în frâu decât prin dictatură militară. Cum se va descurca Mihail Gorbaciov într-un asemenea vacarm interetnic?
9333. Pe Ceauşescu, numai o spovedanie, numai nişte memorii inteligente şi adânci l-ar mai putea salva în faţa istoriei. Dacă va mai apuca să le scrie. Pe Stalin, cine l-ar mai putea salva? Nici chiar un alt Stalin.
9334. Materiale de importanţă excepţională în nr. 33 (august) 1989 al Literaturii şi artei: cel semnat de lon Ţurcanu şi cel reprodus din Sovietskaia Cultura, din 25 iulie 1989.
9335. 22 august. Vis urât. Plin de noroi şi de balegă. lar doamna Maria Graciov îmi telefonează zicând că e în plină lectură, de astă dată. Mai mult, că îi place romanul. Se hotărăşte, deci, soarta Varvarienilor.
9336. De câteva zile, la Mândreşti, unde e secetă, deşi, în ţară, lucrurile par să stea ceva mai bine. La Sârbi, asemenea secetă.
9337. 23 august. La televizor, mare demonstraţie festivă în capitală, cu ditirambicele comentarii ale crainicilor, ceea ce dă impresia unui triumf total al socialismului în România. Dar eu îmi aduc aminte că tot într-o zi de 23 august a fost pus la cale odiosul pact Molotov – Ribbentrop. Ce nenorocire că ziua noastră naţională e cea a invaziei sovietice, sub spectrul unui fals armistiţiu decretat, fără semnătură, de către imberbul rege Mihai l.
9338. În realitate, adevărata zi naţională a românilor ar trebui să fie 1 Decembrie sau ziua când România se va reîntregi cu Basarabia şi cu teritoriile date Ucrainei. Dar noi încă trăim sub spectrul „flăcărilor de august” 3 , lună nefastă pentru zona est-europeană, când s-a produs şi invazia din Cehoslovacia.
9339. La Tiraspol, oraş din fosta R.A.S.S. M., încropită de Stalin, la sugestia lui Christian Rakovski, pare-se, azi parte a R.S.S. Moldoveneşti, greve de protest împotriva proiectelor de legi privind limba şi alfabetul. Acolo continuă să fie punctul strategic al rusofililor şi rusificării – o diversiune care nu poate să n-aibă urmări, pe 29 august, când e vorba ca proiectele de legi să intre spre aprobare. Altminteri, „greviştii” cer mult mai mult, respingerea propriu-zisă a proiectelor, dacă nu reformularea şi discutarea lor în presă. Simion Grossu, secretarul general al partidului comunist, iarăşi joacă pe sârmă, promiţându-le că se va ţine cont de „doleanţele” celor din Tiraspol şi Bender.
9340. Basarabia devine tot mai mult un butoi cu pulbere, în vreme ce la Bucureşti e tăcere din ce în ce mai suspectă. Pravda intervine în polemicile din Basarabia. Evident, de partea Transnistriei, unde ruşii deţin un uriaş arsenal militar.
9341. O nouă ideologie se iveşte la orizont în spaţiul celei totaIItare: este o ciudată teorie a „drepturilor minorităţilor”, deşi atât la Moscova, cât şi la Bucureşti, partidul comunist pretinde că a rezolvat pentru totdeauna „problema minorităţilor”. Partea bizară e că Moscova foloseşte această nouă teorie în favoarea nu a moldovenilor din imperiu, ci a ruşilor din Moldova, aceştia văzuţi, acum, în primejdie, cauza „grevelor” de la Tiraspol. De mirare ar fi ca Ungaria să nu folosească noua doctrină4 criptokominternistă în favoarea ideii de Regiune Autonomă Maghiară, promovată de Komintern/Cominform în anii ’50.
9342. lmaginea Bagdadului din O mie şi una de nopţi, ne asigură André Clot, nu e departe de realitate.
9343. În secolele 8-9, d.Hr., patru imperii contau în raporturile de forţe europeano-asiatice: dinastia arabă a Abasizilor, rivală a arabilor Omeiazi din Spania, lmperiul Bizantin şi cel al francilor sub Carol cel Mare. Abasizii şi carolingienii erau interesaţi de căderea Omeiazilor şi a Bizanţului. lstoria lucra încet pentru ei, dar centrul civilizaţiei euro-asiatice era Bizanţul. Acum, imperiul sovietic, care a dominat secolul al XX-lea, e pe cale să se clatine prin trezirea popoarelor din Uniune. Centrul de putere mondial devine America.
9344. Visul de cucerire a Constantinopolelui se va realiza abia în 1453, prin Mahomed al II-lea. În zilele noastre însă ritmul istoriei este intens accelerat. Căderea Bizanţului a deschis un uriaş lanţ de nenorociri pentru Ţările Române. Dar căderea imperiului otoman a produs primejdia panslavistă, începută la 1812 prin răpirea Basarabiei. Căderea Moscovei va însemna, în sfârşit, deschiderea unui drum fericit pentru romani? Vom pune capăt „complexului Dinicu Golescu”?
9345. Enigma telegramei secrete trimisă de ambasadoarea sovietică de la Stockholm, doamna Kollontay, prin care se acceptau condiţiile de armistiţiu cerute de Mareşalul Antonescu. Această telegramă nu a ajuns la Mareşal, Kominternul lucrând bine prin mâna de comunişti cvasiromâni, sub nasul credul al regelui Mihai, dar şi al partidelor istorice, cu liderii lor şovăielnici. Consecinţa: Mareşalul a fost transformat în ţap ispăşitor, căci aceştia întotdeauna sunt eficienţi într-o lume secularizată şi trăitoare în mitologie. Pentru asta, s-au emis părerile că putea fi mai rău pentru România, că putea fi iichidată ca stat sau împărţită în două, cu două guverne diferite.
9346. Este ceasul Basarabiei!
9347. Stalin a făptuit o greşeală fundamentală, care l¬a ajutat numai vremelnic: el a menţinut numele Moldovei, cu speranţa că, într-o zi, va pune mâna pe întreaga Moldovă şi chiar pe întreaga Românie. Această speranţă i s-a împlinit prin Cel de Al Doilea Război Mondial. Prima linie strategică a fost să „reunifice” Moldova transnistreană cu aceea dintre Prut şi Nistru. Însă astăzi, menţinerea numelui Moldovei s¬a dovedit fatală: moldovenii cer limbă de stat românească şi alfabet latin. Dictatorii nu au timp să cugete şi la urmările faptelor lor. În 1940 – 1944, nimeni n-ar fi putut protesta dacă Basarabia trecea integral la Ucraina. Asta nu le-a venit în minte călăilor naţiunilor. Deznaţionalizarea ar fi putut continua până la capăt. Bucovina şi sudul Basarabiei ucrainizate sunt cu mult mai avansate în rusificare.
9348. Ce vor inventa ruşii pentru a-şi continua politica lor în Basarabia? Vor reuşi să-i transforme pe moldoveni în mancurţi, în ucigaşi de părinţi şi în sinucigaşi? Aici e cheia supravieţuirii Basarabiei.
9349. Pravda din 27 august pubIică un articol batjocoritor la adresa lui Ştefan cel Mare. La Chişinău, Marea Adunare Naţională face presiune asupra laşităţii guvernanţilor comunişti. lon Druţă spune că, în această zi, Chişinăul a devenit cu adevărat capitala moldovenilor.
9350. Raportul comisiei privind denunţarea Pactului Molotov-Ribbentrop n-a fost acceptat spre publicare, la Moscova. Perestroika scârţâie bine.
9351. 29 august. Televiziunea basarabeană transmite în direct sesiunea Sovietului Suprem privind dezbaterea şi aprobarea proiectelor de legi care ar „ legaliza” statalitatea limbii şi revenirea la grafia latină. Deputaţii ruşi par, unii, mai înţelegători, dar cei mai mulţi care iau cuvântul scot vechile panglici pe gură, îngrijoraţi de „extremişti” şi de „naţionalişti” etc. Unul dintre ei tot invoca pe Dimitrie Cantemir, pe Lazo, pe Frunze ş.a., moldoveni care au combătut cu trup şi suflet orice întoarcere cu faţa spre România, aliaţi de nădejde ai ruşilor eliberatori.
9352. Pravda este clar de partea lnterfrontului, dar nu şi de partea... Adevărului!
9353. Moldovenii, spre stupefacţia ruşilor, au luat restructurarea gorbaciovistă în serios. Gorbaciov însuşi începe să regrete perestroika, asaltat de serviciile secrete.
9354. Să nu fi ştiut Gorbaciov că imperiul sovietic nu se poate menţine decât prin forţă şi dictat? Este primul care a căzut în capcanele utopiei şi mitologiei comuniste ca paradis al popoarelor. Precedenţii nu şi-au făcut iluzii. Cu atât mai puţin Lenin.
9355. Problema e că imperiul scârţâie nu numai în spaţiul Uniunii Sovietice, ci şi în rândul coloniilor. În Polonia, pentru prima oară după Război, un guvern necomunist. Gluma se îngroaşă. Polonezii sunt ameninţaţi cu haos economic şi cu lupte interpartinice. Dar, cel puţin, se vor putea certa liberi.
9356. În România, tăcere tot mai suspectă. Nimeni nu are curajul să comenteze, pubiic, ce se-ntâmplă în Basarabia sau în Polonia. Cel mult, îngrijorare.
9357. 30 august. În prima zi, sesiunea părea promiţătoare. Dar au început presiunile rusofonilor, care nu pot concepe să li se ştirbească drepturile de stăpâni absoluţi. Au, desigur, sprijin de la Moscova. În aceste zile, Mihail Gorbaciov a avertizat ţările baltice că au mers deja prea departe. lmperiul se vede, realmente, ameninţat. Perestroika, decide Gorbaciov, nu poate merge mai departe. Libertatea sovietică nu e bună dincolo de „lagărul socialist”.
9358. Seara, la televiziunea din Chişinău, o masă rotundă, organizată de lnterfront, cu reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, dintre care, se-nţelege, n-a lipsit şi un „maldavan” pornit împotriva „abuzurilor” moldovenilor. Agitaţi şi intoleranţi, cu aer de superioritate. „Moldovanul” nu s-a dat în lături de a declanşa atacuri la adresa lui lon Druţă şi de a-l jigni. Aidoma, atotştiutor, i-a fulgerat de cei care nu prea „înţeleg” politica, sunt „grei de cap”, punând în primejdie statul moldovean. E de-a dreptul revoltător acest mancurtism antinaţional, în văzul lumii.
9359. Principalii „vinovaţi” în ochii interfrontiştilor sunt scriitorii, „reacţionari” şi „naţionalişti”, care fac agitaţie românească prin Cenaclul „Al. Mateevici” şi în paginile revistei Literatura şi arta, condusă de Nicolae Dabija. Ei s¬au strâns într-un Front Popular şi duc poporul spre „prăpastie”.
9360. Dialogul cu ruşii devine tot mai imposibil. Rusofonii au aceeaşi pornire împotriva majoritarilor precum ungurii în Transilvania. Cu ei, spunea Eminescu, este imposibil să te înţelegi. lstoria se repetă...