REMEMBER

Un poet dunărean
Nelu Oancea
(Inedite)

Vino!
Să vină dar, neaşteptată
de mine până acum, ziua
când el
va fugi printre salcâmii străzii
şi va striga:
Nicolae Oancea e prietenul meu!
şi fugarul să fie cel căruia
demult
i-am dăruit viaţa...
Da, simt tot mai mult
nevoia unei recunoştinţe...
Unde eşti salvatul
cu mâinile mele de la înec?
E toamnă, salcâmii se urâţesc
străzile se urâţesc,
şi lumina zilei scăzând
încearcă să-mi spună
că nu e nimeni,
că e o închipuire numai
a sufletului meu atât de dator, încă
îmi spune că mint
că nu am dăruit nimănui, nimic, niciodată
Vino! deci.

Aşteptare nouă
Răutăcioasă numai atât cât iarba
acoperind cu smocuri noi vederea vulpii
închipuirea se leagănă învinuindu-mă
de neclintire...
aerul e mai rece decât respiraţia şarpelui
îmi închipui, şi plec de acasă
de dorul unei priviri nostime,
ochii unei adolescente gata să îmblânzească
numai zâmbind
şoferii autobuzelor, sergenţii de stradă,
vânzătorii de loz în plic, până
şi pe bătrânele şi demodatele
doamne pensionare
care, cândva lucrau la CEC şi purtau dantelă.
Aştept în faţa liceului de matematică şi fizică,
liceul I.L. Caragiale, aştept
sfârşitul lecţiilor despre Pitagora şi Arhimede.
Stau în poarta de fier şi de tablă verde,
suspectat de tânărul elev de serviciu.
Aştept o adolescentă cu ochii blânzi,
aştept o fată nostimă, veşnic fericită din nimic
important
o aştept cu decenţa,
cu sfânta decenţă, pe care n-am crezut
niciodată că o pot avea.

Cineva îmi spală cu sunete de apă vorbele
Zile lungi, nopţile cu zbuciumul
mării în urechi,
cineva îmi spală cu sunete de apă
vorbele pe care le-am spus strâmb
la ţărmul mării,
în acestă simplă spălătorie
voi mai veni, eu cel de acum
mulţi ani,
cu mine cel de ieri şi de mai
ieri
cu o mie de feluri de a fi fost
eu,
voi veni la mare
să îmi spăl gândurile rămase
în creier, sau în sânge
gândurile prin care n-am
rămas
blândul copil care am fost

Singur
Singur e un fel de a trăi,
între oameni, un al doilea fel
de-a trăi,
o altă lume în care
nu spui, nu te dezbraci
de cuvintele clare.
Singur, cu toată lumea în gând,
mânuind înţelegerea, îndrăzneala,
visul temerar.
Între oameni, cu tot ceea ce crezi
că se cade să ai,
cu umbra ferind să nu calci
umbra lor
cu ochii ferind să nu le vezi,
clare, într-o clipă de seninătate
scheletele,
atât de asemănătoarele oase
de om.

Lumea există, martorii sunt vii
Stai liniştit că nimeni n-o să uite
că ai trăit şi tu, sunt rubrici multe
abia de poţi să-ţi mai aduci aminte,
preţul e preţ; se cumpără, se vinde
să calculezi exact e tot ce-i bine,
nu te gândi atât de mult la tine
lumea există, martorii sunt vii
tu poţi să scrii dar poţi şi să nu scrii.

*Poeziile şi fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de Ozana, fiica Poetului