INTERVIU PORTO-FRANCO

cu
DIONISIE DUMA

„A avea un prieten e mai vital decât a avea un înger.”
Nichita Stănescu

* „Revenind la tema interviurilor , mi-am adus aminte spusele lui Nichita Stănescu, menţionate şi ca moto: „A avea un prieten e mai vital decât a avea un înger !” ; şi tot el : „eu nu am prieteni mulţi, dar ei sunt numeroşi”. ”
* „Dar, pentru că tot ai poposit în casa mea, hai să ne oprim totuşi la un nume: la loanid Romanescu, de pildă, pe care l-ai cunoscut şi tu. Prima mea întâlnire cu el s-a petrecut la laşi, cam prin 1960 .Mi-a făcut cunoştinţă cu el un fost coleg de liceu din Tecuci, student la laşi, la Politehnică, Constantin ( Costel ) Vasilică se numea. Apoi am fost colegi, vorbesc de loanid, la Filologie, la Al.l.Cuza . Se numea Valentin Tudose, în realitate, şi era de lângă laşi , din comuna Voineşti. Uite, aici, în raftul acesta se află toate cărţile luijncepând cu “Singurătatea în doi”,până la “ Lovitura de maestru”, apărută când era pe patul de suferinţă în 1996. În mapa aceasta sunt scrisorile de la el, trimise, fie din Voineşti, laşi, Oneşti, Bacău pe unde l-a purtat viaţa....”
* „Pe cine aş dori să revăd dintre cei plecaţi în lumea îngerilor ? Nu se poate să-i aleg. Pe toţi, pe toţi i-am iubit!
Pe Nichita, pe loanid, pe Tom ( Gh. Tomozei ), pe Cezar, Mişu ( Ursachi ). Pentru fiecare am câte un crâmpei din sufletul meu. Prin plecarea lor, fiecare mi-a lăsat câte o rană ce nu se mai vindecă cu una cu două. Durerea - nu am cuvinte să ţi-o împărtăşesc ! Nichita...”
***
- D-le Dionisie Duma, imi face o deosebită bucurie să stam in fata acestei cesti de cafele si sa depanam amintiri, parca ieri ne-am cunoscut...
- Mă bucur nespus de vizita ta , dragă si minunata poetă Angela Baciu şi mai ales că putem sta la taifas , pe îndelete , în această zi de toamnă tecuceană , moldovenească şi , de ce nu ...melancolică şi voievodală .
Dar lângă cafea , vezi bine , se află şi o carafă cu vin , pentru că , nu –i aşa licoarea întreţine şi înteţeşte spiritele şi le dă voie să se manifeste în toată splendoarea lor . Este un vin autentic de Nicoreşti, din zona de obârşie a părinţilor mei , şi poate nu ai să mă crezi , dar autorul reaiizării lui este chiar subsemnatul . „ ln vino veritas !” Louis Pasteur afirma că „o sticlă cu vin , conţine în ea mai multă filozofie decât orice carte din lume ” , iar Robert Stevenson spunea că „Vinul este Poezia îmbuteliată .”
Când ne-am cunoscut ? În ce împrejurări , greu de precizat ! Ne despart însă nişte ani , deci facem parte din generaţii diferite . Amicul meu de la laşi , poetul Daniel Corbu , în Prefaţa de la Antologia mea „Revelaţii”, apărută în 2009 la Editura Princeps Edit , scria următoarele : „Dionisie Duma a visat şi a scris cot la cot cu loanid Romanescu , Cezar lvănescu , Mihai Ursachi , Dan Laurenţiu , Adi Cusin şi alţi poeţi din mirabila falangă şaizecistă”. Generaţia ta este mai aproape de zilele noastre .
- Am intrat in acelasi timp in USR Fliala lasi...
- Este o poveste lungă cu intrarea mea în Uniunea Scriitorilor. Am trăit la laşi între scriitori , oameni de artă , pictori ,actori şi compozitori , etc. Nu m-a prea interesat să am o legitimaţie de scriitor în buzunar , până într-o zi când fostul meu Magistru de la Universitate , Domnul Liviu Leonte m-a întrebat dacă am predat la Filiala laşi cartea mea de poezii „Catedrala de cuvinte” , pentru a participa la Premiile Uniunii pe 1991 . Răspunsul a fost negativ , iar profesorul a completat întrebarea iniţială: je pomeneşti că nu eşti membru al U.S. ?” Repetându-l pe „nu” , a urmat o muştruluială „aşa a la lon Creangă „ şi îndemnul de a purcede de îndată la întocmirea dosarului . L-am predat, nu mai ştiu cine era secretarul Filialei laşi , şi am aşteptat , bine merçi , para mălăiaţă care nu a căzut . Era în 1992 . s-au mai petrecut , între timp nişte schimbări pe la Filială , şi, într-un târziu interesându-mă de dosar , acesta nu a mai fost de găsit , aşa că mi-am întocmit altul . Şi acesta a avut ghinion : membrii Filialei au votat „pentru” , dar , culmea , el nu a mai ajuns la Bucureşti , la Comisia finală de validare şi nici până în ziua de azi nu am aflat ce s-a întâmplat cu el . Mânat de la spate de bunul meu prieten Horia Zilieru , mi¬am încropit un altul , al treilea deci , care , de data asta a avut noroc . Am fost primit în U.S. odată cu tine şi compania ta, într-o astfel de postură, m-a bucurat foarte tare .
- Tema acestui volum de interviuri este: prietenia literară. Se stie ca ati avut frumoase prietenii, cu cine sa incepem? Sa ne intoarcem putin in timp, sunteti de acord?
- lnteresantă tema interviurilor tale : „Prietenia literară” . Pe cât de frumoasă este , pe atât de vastă . M-ai prins într-un moment cum nu se poate mai potrivit, şi iată de ce : de mai mulţi ani lucrez la o carte intitulată „Evocări în prezent” . Ei bine , trebuie să-ţi mărturisesc că este cea mai grea carte a carierei mele literare , întinsă pe mai bine de jumătate de veac. Pornind de la titlu , este lesne de înţeles semniflcaţia lui . Volumul va cuprinde un număr impresionant de amintiri , hai să le spunem aşa deocamdată , care au în centrul lor creionate figuri reprezentative , mai ales în domeniul culturii , în special al literaturii , personalităţi marcante pe care le-am cunoscut de-a lungul întregii mele vieţi începând cu savantul , renumitul lingvist , academicianul lorgu lordan , a cărui aport în domeniul lingvisticii romantice este apreciat la nivel mondial , tecucean de-al meu a cărui casă se află nu departe de a mea , de locul în care vorbim noi acum , şi îţi propun ca atunci când vom face o mică pauză , să mergem şi să vedem strada şi placa comemorativă , şi până la cei din generaţia mea , respectiv : Nichita Stănescu , loanid Romanescu , Cezar lvănescu , Mihai Ursachi , Adi Cusin , Gheorghe lstrate , Horia Zilieru , Lucian Vasiliu , Cassian Maria Spiridon,Daniel Corbu , C.D.Zeletin , Vasile Andru , Paul Sânpetru,loan Pintea şi alţii omişi aici fără intenţie , lista fiind deosebit de lungă . Revenind la tema interviurilor , mi-am adus aminte spusele lui Nichita Stănescu, menţionate şi ca moto: „A avea un prieten e mai vital decât a avea un înger !” ; şi tot el: „eu nu am prieteni mulţi,dar ei sunt numeroşi”.
Nu vreau şi nu intenţionez să dau o deflniţie a ceea ce înseamnă „prietenie”. Asta este treaba dicţionarelor , nu a mea, eu nu pot să-ţi spun decât ce a însemnat şi ce înseamnă ea , chiar la ora actuală. Est un concept larg, fără doar şi poate , şi iată că provocarea ta mă determină la o sinceritate deplină . Prietenia a fost şi este magistralul punct de sprijin al întregii mele vieţi, urmând, imediat după Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţi şi semeni. Fiecare dintre prietenii mei adevăraţi îşi are un loc bine definit în inima mea. Aşa încât acest organ suprem, regizor al activităţii întregului organism, vital pentru noi - pământenii, are o dimensiune suprareală, supranormală, de necomparat şi de neimaginat. Când viaţa cotidiană, prin complexitatea ei, mă oboseşte, o oboseală care nu este de natură patologică, somatică şi psihică prin manifestările ei curente, atunci posed o terapie originală prin care pot înlătura această stare vremelnică, stare care, totuşi ar putea avea unele repercusiuni neplăcute, nedorite prin intensitatea ei pasageră. Apelez, pur şi simplu la amintirile pe care le readuc în prezent prin: scrisori primite (am un fond epistolar demn de luat în seamă, în ciuda faptului că,pe parcurs, am trăit şi unele necazuri pricinuite de unele manifestări barbare ale naturii, ca de pildă inundaţiile din 2007 ce mi-au distrus o parte din arhiva mea sentimentală), albume,fotografii, cărţi, multe cărţi cu autografele autorilor,benzi magnetice cu nenumărate înregistrări, CD-uri, DVD-uri etc. Îmi creez o altă atmosferă, cu alte cuvinte.
Dragă Angela, tu îmi pui o întrebare la care răspunsul este tare, tare greu de dat: cu cine să începem, să ne întoarcem în timp. Ţi-am înşirat,mai înainte, o listă cu nume luate la întâmplare. Dacă ar fi să ne oprim la fiecare din aceste nume, sunt sigur că, nu exagerez,ne-ar trebui un timp nedeterminat, dar cu aproximaţie el ar însemna o lună - două de zile. O zi raportată la o personalitate nu ar fi de ajuns! Şi, la urma urmei am putea întocmi, desigur, o carte ce ar putea număra câteva sute de pagini.
Dar, pentru ci tot ai poposit în casa mea, hai să ne oprim totuşi la un nume: la Ioanid Romanescu, de pildă, pe care
l-ai cunoscut şi tu. Prima mea întâlnire cu el s-a petrecut la laşi, cam prin 1960 .Mi-a făcut cunoştinţă cu el un fost coleg de liceu din Tecuci, student la laşi, la Politehnică, Constantin (Costel) Vasilică se numea. Apoi am fost colegi, vorbesc de loanid, la Filologie, la Al.l.Cuza. Se numea Valentin Tudose, în realitate, şi era de lângă laşi, din comuna Voineşti. Uite, aici, în raflul acesta se află toate cărţile lui,începând cu “Singurătatea în doi”,până la “Lovitura de maestru”, apărută când era pe patul de suferinţă în 1996. În mapa aceasta sunt scrisorile de la el, trimise, fie din Voineşti, laşi, Oneşti, Bacău pe unde l-a purtat viaţa. Aici sunt poze cu el,făcute, fie la Tecuci, fie în alte împreju¬rări, când ne-ara reîntâlnit. Venea la Tecuci, frecvent, nu era an să nu mă viziteze, uneori de trei-patru dăţi. Şi nu stătea numai aşa o zi-două, ci chiar săptămâni întregi. Într- un an a venit şi cu prima lui soţie, Liliana Cupşa, care terminase fizica la Cluj, de o frumuseţe superbă, îmi aduc aminte că, la o agapă, în Iaşi, mai în glumă mai în serios, bătrânul bard George Lesnea, care o mângâia insistent cu ochii, 1-a întrebat pe loanid ce metode a folosit pentru a o cuceri şi a o aduce în târgul de pe vestitul Bahlui? Sunt destul de mişcat, Angela! lată, aceasta este camera în care s-a odihnit, a citit, a ascultat muzică bizantină “cu timpanele sparte“. l-am dedicat mai multe poezii . lată una dintre ele:

Şl AŞA MAl DEPARTE ...
Poetului loanid Romanescu

Să fii îndrăgostit de ocazie
mire oricând cu
Poezia la butonieră totdeauna plecând
înspre o altă logodnă din gările
fără linii paralele ...
Să-ţi lingi umbra
când mori de plictiseală
sau să asculţi muzică
cu timpanele sparte apoi
să cânţi la trompetă şi aşa mai departe ...

(Din vol. “Extemporal la inimă”,1999)

- Desigur...
- Emoţia a fost prea puternică şi te invit la o mică ieşire până la Strada lorgu lordan, care se află nu departe, în apropiere.
- Ce bucurie, vă mulţumesc. Ce vom găsi acolo?
- Vom vedea placa comemorativă expusă pe locul unde a fost casa în care s-a născut marele savant, în 1888. Se numea înainte Strada Puţului. După cum ai văzut, ea se află într-o stare sub orice critică. Aş îndrăzni să spun că edilii tecuceni nu se prea îngrijesc de vestigiile trecutului, de monumentele vechi, de case şi străzi cu rezonanţe istorice (Tecuciul este un oraş vechi, în 2010 s-au împlinit 575 de ani de la atestarea lui documentară), de clădiri care sunt patrimoniu naţional. Nu vreau să intrăm însă în politică, să ne îndepărtăm de subiectul interviului.
- Poate chiar din şcoala, cenacluri, reviste...
- Pe vremea adolescenţei mele, în şcoii nu prea existau cenacluri literare, sau de alţi natură. Nu mai vorbesc de reviste şcolare. Eu am terminat liceul (care se numea Şcoală medie) cu zece clase, după modelul sovietic. Am beneficiat, şi asta a fost teribil de favorabil pentru noi, elevii, de o echipă de profesori din vechea gardă, cum s-ar spune, cu vechime serioasă în învăţământ, care îşi făceau treaba cu pasiune, cu mult profesionalism şi care mai păstrau, în predare reminiscenţe pozitive din metodele clasice, cum ar fi de exemplu profesoara mea de limba şi literatura română, Steliana Tănăsescu, absolventa a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, formată sub imperiul intelectual al unor celebrităţi, cum ar fi: Rosetti, Densusianu, Călinescu, Vianu, Ralea, lordan etc. Realismul socialist, proletcultismul erau în vogă însă efectele lor nocive nu-şi atingeau scopul propus, uneori acesta era chiar anihilat numai datorită profesoarei noastre curajoase care risca cu bună ştiinţă recomandându-ne lecturi în afara programei şcolare din scriitori care nici nu figurau în manualele şcolare. Astfel am luat contact cu Blaga, Barbu, Bacovia, Voiculescu, Nichifor Crainic, Octavian Goga, Panait lstrate. Personal îmi procuram cărţile de la juristul (judecătorul pe atunci) Emil Băicoianu, căruia îi port şi acum un respect postum nemărginit. La Bucureşti el urmase, în paralel şi Literele şi era o desfătare să-l auzi vorbind cu atâta patos despre anii lui de studenţie, despre literatura franceză pe care o cunoştea în original şi în cele din urmă despre un tânăr poet rus din timpul războiului care a locuit chiar în casele sale din strada Nicoreşti şi care, după război a făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor sovietici : se numea Leonid Markov.
Pe de altă parte, îmi mai procuram cărţi şi de la doctorul Gheoghe Dimitriu, care, în vremea studiilor mele liceale conducea un cenaclu literar ce purta numele lui “lon Creangă“, la şedinţele căruia participam cu multă plăcere. Întorcându-mă la domnul Emil Băicoianu, pot afirma că, împreună cu profesoara Steliana Tănăsescu au însemnat primii mei mentori literari de la care am primit bune sfaturi călăuzitoare. Domnul Băicoianu iubea poezia clasică îndeosebi, cultiva şi pe cea modemă, el însuşi compunând texte cu formă fixă cum ar fi sonetul şi rondelul. Era născut pe plaiurile mioritice, în 1916, la Răcoasa, comună vestită din Vrancea şi dacă regret ceva destul de tare, este faptul că, în timpul vieţii nu şi-a publicat nici un volum de poezii, deşi, avea în manuscris vreo trei-patru după câte ştiu, care au rămas, pe undeva, uitate în sertarele biroului său, sau prin rafturile bibliotecii sale foarte bogate din care m-am adăpat cu sârg în tinereţea mea zbuciumată. Am pierdut astfel un poet şi o operă care ar fi făcut cu cinste faţă unei pagini, măcar, din orice lstorie a literaturii române. - Daca ar fi sa puteti revedea pe cineva drag plecat in lumea ingerilor, pe cine ati dori sa revedeti si cum...ar decurge dialogurile cu acesti prieteni?
- Văd că ai în repertoriu un set de întrebări deosebit de grele. (zambeste)
Pe cine aş dori să revăd dintre cei plecaţi în lumea îngerilor ? Nu se poate să-i aleg. Pe toţi, pe toţi i-am iubit!
Pe Nichita, pe loanid, pe Tom (Gh.Tomozei), pe Cezar, Mişu (Ursachi). Pentru fiecare am câte un crâmpei din sufletul meu. Prin plecarea lor, fiecare mi-a lăsat câte o rană ce nu se mai vindecă cu una cu două. Durerea - nu am cuvinte să ţi-o împărtăşesc ! Nichita - acest Uriaş Poet de Premiu Nobel pe care, din păcate, nu 1-a primit, din motive pe care le cunosc, dar nu este cazul să le amintesc aici, mi-a scris pe volumul său “Noduri şi semne“ un autograf emblematic, cu câteva luni înainte de a pleca in lumea îngerilor“, (cum spui tu): uite-l aici, pe carte, dar să-1 cităm şi pentru cititorii acestui interviu: “Poetului Dionisie Duma, profesor de limbă şi literatură română ca şi mine, om de inimă ca şi mine, şi cu dragoste de cultură ca şi mine, - Cu un sentiment curat de tandră preţuire şi de colegialitate, Nichita Stănescu, Bucureşti, 27 iunie 1983“.
A fost ultima noastră întrevedere. În toamna aceluiaşi an (1983) proiectasem să vină la Tecuci. Nu a mai apucat, pentru că la 13 decembrie a aceluiaşi an, de ziua tipografilor, era marţi, a plecat la o întâlnire prelungită cu Mişu Eminescu, cum îi spunea el.
- Extraordinar!
- Mă provoci, Angela, nu-mi dai pace deloc! Vrei să-ţi mai spun ceva? Uite, printre lacrimi am să-ţi dictez şi “Testamentul“ pe care mi l-a lăsat Nini (aşa îi spuneam, precum i se adresau şi cei din familie). Mă aflam în apartamentul lui din strada Piaţa Amzei, nr. 7-9, scara C, etaj 4,apartament 16, Sector 1, mai ţin minte şi numărul de telefon care, pe vremea aceea, era: 59.56.00, când, deodată, spontan cum era, îmi strigă; ia şi scrie, repede ! “Bătrâne, ia aminte, Poezia este singura care îţi poate oferi, oricând, conceptele operaţionale ale supravieţuirii!“ Ei, ce zici? Poetul “Necuvintelor“ întrupat în cuvinte ! După “despărţirea“ de Nichita, despărţire pe care niciodată nu am considerat-o concretă, am purtat corespondenţă cu familia poetului: cu mama sa, Tatiana, care se trăgea dintr-o aleasă familie de ruşi, Cereaciukin, şi cu surorile sale, Mariana, profesoară de fizică în Bucureşti care locuia cu mama sa în strada Pajurei, nr.16, bloc A 5, scara E, apartament 100, Sector l, Cod. 78414, Bucureşti 68, telefon 90/68.92.61 pe vremea aceea şi cu sora lui nelegitimă (era înfiată) Cristina, asistentă medicală în Ploieşti, aceasta domiciliind în casele părinteşti, din str. Buciumului nr.l, apoi General Cernat şi în cele din urmă, strada Nichita Stănescu nr.l unde astăzi se află Muzeul Memorial ce poartă numele poetului. Această corespondenţă care s-a desfăşurat pe timpul a 15 ani, am pubiicat-o într-un volum intitulat “Scrisori“, volum prefaţat de Magistrul meu iubit, Academician Constantin Ciopraga. Textele sunt xeroxate şi comentate, aşa încât ele pot servi ca material documentar util în completarea biografiei Marelui Poet. Originalele le-am predat Muzeului Memorial Nichita Stănescu din Ploieşti. (fragment)

Interviu realizat de Angela Baciu