LYRA

Sandu Aristin Cupcea
(Chişinău)

Sandu Aristin Cupcea, actor, declamator, publicist, poet. Absolvent al Academiei de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău. Este cunoscut în Ţară şi peste hotare prin arta inedită de a trăi poezia şi a o transmite, fiind apreciat ca unul dintre cei mai buni declamatori. La Bucureşti a primit titlul de excepţie „Omul - spectacol”. Are un repertoriu bogat din creaţia poeţi M. Eminescu, V. Alecsandri, A. Mateevici, G. Coşbuc, Gh. Topârceanu, L. Blaga, F. Saioc, N. Dabija, Gr. Vieru, L. Lari ş-a. A interpretat diverse roluri în spectacolele jucate pe scenele teatrelor: „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Teatrul Naţional „M. Eminescu”, Teatrul Luceafărul din Chişinău. S-a produs în diverse filme montate la studioul Moldova¬film. A iniţiat organizarea festivalurilor teatrale „Gh. Asachi” şi „Lucian Blaga”. Este un clopot al Basarabiei şi se menţine pe baricadele de trezire a conştiinţei de neam, valorificând şi promovând în special prin iirica patriotică sentimentul de mândrie şi demnitate naţională pentru limba, istorie, tradiţii, obiceiuri ale românilor de pretutindeni. în fiecare an organizează spectacole muzical-artistice de binefacere, cu programe militante, pentru cei mai trişti ca noi, având ca generic: „Clopotul iubirii”, „Dangăt de clopot ne cheamă”, „Clopotul reînvierii”, „Clopotul Basarabiei” etc . (S.V.)

Nu mă lăsa, iubito
Nu mă lăsa, iubito, să balansez în vid,
Nici să respir pe-o undă a unor negri nori,
Când sute de săgeţi m-ar ţine-n ea înfipt,
Niciuna întrebând de vreau sau nu să mor.
Vreau să mă duci de mână cu şoaptele râzânde
Pe podiumul iubirii în stare să-mi aprindă
Exuberanţa care uitatu-m-a demult
Pe geana dimineţii farâ al tău sărut,
Ce rupe-m-ar acum de-un odios prezent
Care-mi măsoară paşii cu ochiul vigilent...
Hai, vino, şi mă poartă pe pajiştea dorită
A unei mari iubiri din sufletul fierbinte
Şi gingaş, ca o floare, -n neliniştea uitării...
Te vreau atât de-aproape ca să-mi tratezi durerea,
Ce strigă ca o barză planând de una-n zare,
Căci ce-ar fi libertatea când dorul leac nu are ?

Se pleacă soarele...
Se pleacă soarele pe geana mea rănită
Şi vântul murmură ceva nedesluşit,
Îmi geme inima-ntristată şi-mpietrită,
Prea vlăguită de un dor neîmplinit.
Te-aşteptam de-o viaţă! Cât de drag
Mi-e sufletul tău plin de poezie
Şi între noi dezbat mereu un prag
Ca să-ţi păstrez imaginea ta vie,
Şoptindu-ţi cu-al meu suflet de artist
Că te-am dorit, zeiţă, să te văd
În viaţa mea ca un fantastic vis
Pe care nicidecum nu vreau să-l pierd
În ceaţa unei triste amintiri...
Ah, te admir! Printre aprinse lampioane
Ţi-aştern dovada unei mari iubiri –
Sub paşii tăi, cu mii de flori, coroane