IN MEMORIAM

Grişa Gherghei
(1936, Galaţi – 2014 Bucureşti)

A debutat în 1956 în paginile de cultură ale ziarului „Viaţa nouă”. A fost membru fondator, împreună cu tinerii poeţi Nelu Oancea, Sebastian Costin şi Simon Ajarescu, al revistei culturale Pagini dunărene, pubiicând versuri în reviste literare centrale. A debutat în volum în anul 1968 în colecţia Luceafărul cu cartea „Nici o tangentă la inimă”. Ca fiu al Galaţiului, Grişa Gherghei a fost apropiat de tinerele condeie, stimulându-le să publice în reviste şi edituri. Opera sa numără următoarele volume: Înmulţirea cu unu (1969), Armuri (1970), Pragul de sus )1979), Urma (1982), Şirul indian (1991), O cafea sub un cearcăn (1997) antologie, Culisele raiului (2000(, Boemi sub dictatură (memorialistică, 2002), Cartea somnului (2005), Maxime şi zecimale (2008) (S.Vicol)


Senin
acolo pe deal
îmbrăcat în alb
voi putea oare singur
să fiu o poveste
totul e alăturat
şi cine mă vede
e mai văzut
şi cine mă ştie
nu mă trece în tainele lui

Stau ca un sfânt
Femeile se-ntorc din amintiri
şi bat cu pumnii în genunchii mei
e un scandal cu aşternuturi vechi
şi-nfăţişări adânc molipsitoare
stau ca un sfânt şi număr enoriaşii
care-au plătit atâtea restauraţii
nebănuind cum mi se şterge urma
şi-n ce pedeapsă nouă se cuprinde

Un ecou
pe străzile lumii
şi pentru ultima dată
un secol cu altfel de roţi
se mai lăsa ademenit
de falsa noastră nostalgie
ce ştii să cânţi
ce ştii să plângi
e locul umed şi bătrân
frunzele cad asurzitor
pe colţul lumii

Chiar dacă nu mai răspund
săpaţi-mi trupul
să-mi fie pământul de-ajuns
simt piatra cum creşte

şi iarba uitându-mă
auziţi cum aud
rădăcinile chipului
şerpuind pe uscat
dezgropaţi-mi de gură
şi inimă nouă
nu-mi temeţi adâncul
chiar dacă nu mai răspund.

Vă rog
vă rog să nu vă deranjaţi
eu cânt aşa de unul singur
şi nu aud decât atunci
când vreau s-audă cineva
acum printre cuvinte doamnă
se plimbă iar o rudă moartă
şi până la sfârşit de frază
veţi mai găsi o catedrală
vă rog să nu vă deranjaţi
această rudă m-a iubit
şi umblă-ncet ca să-mi ajungă
ce-a mai rămas de moştenit

Oh, lume
mă voi întoarce sărac
şi iarna mă voi întoarce
şi locul se va umple de poveşti
mai târziu
vor veni să mă caute
cei de departe
şi cumpăna va înclina egal
între apă şi sete
ah lume de bună ce eşti
voi mai pune un drum la-ncercare
ispitindu-te iar
cu o singură viaţă