SPATIUL ACADEMIC

Constantin Gh. Marinescu

(continuare din nr. 215)
(...)La 15 martie 1976, prof.univ.dr. Emil Boldan, din Bucuresti, Secetarul general al Societatii de Stiinte lstorice si Filologice, legat cu ani în urma, împreuna cu profesorul C. Gh. Marinescu, de activitatea filialei locale a Societatii, se bucura ca afla, dupa mai multi ani, date despre preocuparile sale în „noul oras de resedinta... lasi, care ne este, desigur, atât de drag amândurora”. Expeditorul rememoreaza în continuare sesiunile de comunicari consacrate lui C. Negri (1966), ca si inaugurarea Casei Memoriale de la Mânjina, evenimente cruciale, izbânzi de exceptie dobândite gratie perseverentei profesorului aniversat, în negocierile cu autoritatile locale, greu abordabile si, mai ales, înduplecabile.
La 16 aprilie 1980, publicistul si scriitorul loan Pogana expedia profesorului o ampla scrisoare, probabil prima din suita zecilor ce aveau sa urmeze, în care arata ca „bunul si vechiul meu prieten Vasile Netea mi-a oferit sa citesc cele doua frumoase volume: Un secol de învatamânt medical superior la Iasi, pe care le-am disecat cu mare placere. Foarte multe dintre numele citate de Dvs si colegul Dvs C. Romanescu îmi sunt foarte bine cunoscute”.
Dupa relatari inedite, privind contactele sale cu unele personalitati ale Scolii medicale iesene, îndeosebi referitoare la celebrul profesor Nicolae Leon, fost discipol eminent al savantului german Haekel, darwinist de renume mondial, autorul epistolei îsi încheie consideratiunile sale cu „felicitari calduroase Dvs si prof.dr. C. Romanescu pentru pretiosul fragment de istorie stiintifica si nationala, pe care l-ati scris. Se integreaza în lstoria României si a poporului român, întregind -o”.
Pretioase sunt si informatiile pe care lon Pogana continua sa le furnizeze profesorului Marinescu, cu privire la colaboratorul sau, istoricul Vasile Netea, dovada ca între cei trei a functionat cu corectitudine relatia amicitiei.1
Galatenii se simt tot mai fericiti ca fiul lor ajuns în cetatea lasilor este exploziv în publicatii, navalnic prin roade stiintifice. Este cazul, între altele, al lui Gh. S. Stefanescu, de care am amintit mai sus, expeditor care, la 15 iulie 1980, îl anunta ca lucrarea realizata în colaborare, referitoare la Scoala galateana (1765- 1948), a fost depusa la Editura Didactica si Pedagogica, cu promisiunea primita de a fi tiparita „cel mai târziu în cursul anului viitor”.
Din acelasi spatiu vin spre lasi la destinatarul în cauza, la 24 noiembrie 1980, destainuiri de la un amic, dr. N. Vasiliu, carturar de frunte al Galatiului, aspru vitregit de autoritati pentru spiritul sau critic la adresa acestora, destainuiri însotite de cuvinte de pretuire la adresa profesorului C. Gh. Marinescu, care tocmai evocase în „Revista medico-chirurgicala” din lasi, momente cutezatoare din cariera medicului umanist, aparator al cauzei multimilor înfometate si suferinde, de la periferiile celui mai mare port fluvial al tarii.
( ... ) Nu dupa mult timp, la 27 ianuarie 1981, pentru a nu ne departa de criteriul cronologic prin care dorim sa punem în valoare epistolarul, Gh. S. Stefanescu îsi exprima îndatorirea pe care o are fata de profesor pentru bunatatea de a-1 sprijini în tiparirea lucrarii Eminescu - luceafar în timp (Marturii si documente Galatene), a carei oferta a fost înaintata Editurii „Junimea”, din lasi, înca de la 16 februarie 1979, neluata în consideratie pentru ca - dupa justificarea lui Mihai Dragan, responsabil cu Colectia „Eminesciana” – „au prioritate lucrarile eseistice”.
Unul dintre epistolarii cei mai fecunzi si consecventi ai profesorului, de la începutul deceniului al noualea, este, cum deja s-a vazut, publicistul si scriitorul lon Pogana, ardelean de obârsie, stabilit în Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord, un veritabil împatimit al istoriei, îndeosebi al Transilvaniei, care a folosit condeiul sau de gazetar pentru combaterea ferma a propagandei si actiunilor iredentiste si hortyste în perioada interbelica2.
Devenit un bun amic al profesorului prin intermediul istoricului Vasile Netea, dar si prin natura preocuparilor comune istoriografice, publicistul loan Pogana a întocmit aproape pentru fiecare lucrare a aniversatului ample si documentate recenzii, exegeze.
Într-o scrisoare datata din 9 iulie 1981, loan Pogana, referindu-se la cele mai noi publicatii în domeniul istoriei, îi recomanda calduros profesorului lucrarea lui Onisifor Ghibu, Pe baricadele vietii, cuprinzând o epoca de mare framântari în Transilvania, dinainte de Unire. „Pentru vastele D-voastra preocupari istorice - sublinia l. Pogana - acest volum este deosebit de interesant, o carte care trebuie citita si recitita”. Publicistul ardelean îsi încheia rândurile sale prin aprecierea: „Ma bucura prodigioasa Dvs. activitate ... Simt din tot ce scrieti ca puneti suflet în operele Dvs. si asta înseamna foarte mult. Fara suflet - nici o lucrare nu are efectul dorit de autor”.
La 27 octombrie 1981, dupa ce, chiar în introducere multumea „calduros pentru aceste noi mesaje magulitoare primite din partea Dvs (referinta la volumul: Rasunetul international al luptei românilor pentru unitatea nationala, oferit cu dedicatie), loan Pogana îl felicita pe profesor pentru noua aparitie, apreciind ca „le faceti pe toate cu râvna si elan, care va onoreaza”, adaugând ca „este de datoria tuturor fiilor Patriei noastre iubite sa munceasca din rasputeri în locurile încredintate”. La confesiunea profesorului, dintr-o scrisoare anterioara, ca „a mai îmbatrânit cu un an”, loan Pogana îl încurajeaza prin cuvintele: „Nu este un fenomen prea placut, dar ajuns la pensionare, va veti putea concentra exclusiv problemelor de istorie, pentru care aveti o vocatie si pasiune exceptionale”.
Cu anul 1982, epistolarul profesorului pune în lumina problema colaborarii, când directa, când în zigzag, cu filozoful Al. Tanase, în scrisoarea explicativa, din 17 septembrie, carturarul iesean, constata cu durere ca amicitia lor se deterioreaza datorita comportamentului filozofului, care, cu de la sine putere, s-a trecut primul între semnatarii lucrarii Constiinta nationala si valorile patriei, desi contributia principala a fost depusa de profesorul Marinescu. ln aceeasi epistola, carturarul iesean acuza lipsa „paritatii în materie de ordine în semnaturi” mai ales ca însusi Al. Tanase a recunoscut ca nu s-a ocupat de problema care a facut subiectul colaborarii, pe când profesorul este „o personalitate afirmata, consacrata”. Litigiul arata ca cel putin patru argumente erau de partea colaboratorului de la lasi: paternitatea temei; initiativa ofertei; redactarea lucrarii în propozitie de 65%; asigurarea „bucatariei” lucrarii (perfectare, închegare, definitivare).
Seria navalnica de lucrari patronata de Cabinetul Metodologic al Absolventului, cabinet - repet - înfiintat si condus cu autoritate de profesor, trezeste în rândul intelectualilor o admiratie cu greu de gasit în alt perimetru. Criteriul cronologic, pe care l-am acceptat de la început, ne obliga sa începem reactiile favorabile tot cu acei care i-au ramas prieteni în Galati, sau care proveneau din acest oras, precum dr. Alfred Reiner.
(va urma)

1 Mai întâi, la 8 mai 1980, lon Pogana îl considera pe istoricul Vasile Netea ceea ce si era: „un vulcan incandes¬cent, în permanenta eruptie. Când acest vulcan, care este, se va stinge - si as dori sa fie cât mai târziu - istoria Transilvaniei, nota cu îngrijorare lon Pogana, va pierde pe unul dintre marii ei apostoli... ll va regret foarte mult (informatia pare banala, dar este cât se poate de concludenta - n.ns.) si excelenta lui dactilografa, singura care-i poate citi manuscrisele cu semne mai mult decât litere”. Portretul moral si stiintific al marelui istoric Vasile Netea - continua acelasi - este unic ca exprumare: „Ne-a întors iarasi pe dos cu doua conferinte - Tratatul de la Trianon si, mai recent, despre Octavian Goga. Au luat cuvântul si altii în replica, dar nu-1 întrece nimeni în ce spune si cum spune ce are de spus. Cele doua conferinte despre 1 Decembrie 1918, la cei 60 (de ani - n.ns.) de la Unire au înfierbântat sala. A facut elogiul lui
B. Delavrancea. Eram lânga una din fiicele acestuia, Riri, si, când Netea a pomenit-o ca fosta secretara a tatalui sau în anii 1914-1916, când Barbu a fost Barbu cel mare si furtunos, sala a ovationat-o. S-a sculat în picioare si a multumit publicului, spunând ceva din amintirile sale din acei ani neuitati. O cunosc de multi ani, este o mare arhitecta, asa cum Cella este o mare pianista, dar n-am vazut-o niciodata mai emotionata ca atunci, la conferinta în care i s-a adus elogii lui Vasile Netea. La conferinta despre O. Goga, V. Netea i-a pomenit de mai multe ori pe O. Ghibu si pe Octavian C. Taslauanu, fosti refugiati în Moldova, cum se stie, în anii 1914- 1918. Era de fata un fiu al lui O. Ghibu, editorul volumelor care apar mereu ale tatalui sau. O. Ghibu a colaborat la lasi si cu C. Stere. Si V. Netea l-a pomenit si pe C. Stere, dar frumos”.
Pretuirea lui lon Pogana pentru V. Netea nu s-a oprit în acel an 1980 l-a atât. Portretul profesional i l-a largit - potrivit informatiei aflata în epistolarul consultat - în conferinta din 5 noiembrie despre Diktat-ul de la Viena, ocazie la care au luat cuvântul si Eliza Campus, Serban Radulescu-Zoner, lon Calafeteanu si altii. Atunci, V. Netea, abia întors dintr-o calatorie, a marturist ca a ramas îngrozit de câte carti maghiare revizioniste a vazut în Franta, Spania, Belgia si Olanda. Si cât de mare trebuie sa ne fie reactia stiintifica, cât de mari trebuie sa ne fie datoriile si sentimentele patriotice. Nu dupa multa vreme, adica la 24 octombrie 1983, întrebat fiind de lon Pogana de ce se ofera atâta înflacarare împlinirii a 45 de ani de la Marea Unire, V. Netea a raspuns ca „este cazul sa se dea odata pentru totodeauna cea mai temenica replica celor care jinduiesc la rapirea Transilvaniei de frumoasa noastra tara”, el însusi fiind extrem de preocupat, scriind peste tot despre temeiurile actului de la 1 Decembrie 1918. Era o întrebare mai mult retorica, de vreme ce chiar lon Pogana s-a implicat în perioada interbelica în lupta împotriva revizionismului maghiar, numarându-se alaturi de George Sofronie, Onisifor Ghibu, Lazar lacob, Romulus Seisanu,
C. l. Codarcea, A. Gogiman si alti confrati.
2 în una din scrisori i-a învederat cât de provocator la adresa României era articolul publicat la 16 aprilie de “Le Monde”, cu grave „insinuari privind Tratatul de la Trianon, inducând lumea în eroare”. Gravitatea era cu atât mai mare - în opinia lui lon Pogana - cu cât aparea într-un ziar de mare tiraj. Pentru ilustrare, expeditorul scrisorii reproduce una din ineptiile cotidianului parizian: „Alipita la România pentru prima data imediat dupa primul razboi mondial, Transilvania a fost restituita, în parte, Ungariei, în anul 1940, în urma Diktatului de la Viena. în anul 1944, România a recuperat acest teritoriu... Transilvania este leaganul Ungariei”.