IN MEMORIAM

Dumitru Braescu, un pictor uitat

Frate cu 11 ani mai mare al celebrei parasutiste Smaranda Braescu, pictorul Dumitru Braescu este unul dintre artistii valorosi ai României, care s-a afirmat si s-a impus în perioada interbelica, manifestându-se atât în pictura murala cât si în cea de sevalet. S-a nascut la 4 februarie 1886 în satul Hantesti, comuna Buciumeni, dar a fost declarat de parinti si înregistrat la primaria din Tg. Nicoresti1. Era al doilea fiu al sotilor Maria (nascuta Dragos) si Dumitru Braescu, o familie de vechi razesi, care a dat nastere unui numar de noua copii. Dupa studii secundare facute la Gimnaziul „Dimitrie A. Sturdza” din Tecuci, se înscrie în 1905 la Scoala de Belle Arte din Bucuresti, pe care o absolva în 1909. Aici a fost elevul lui G. Dem. Mirea, pictor care în acea vreme se bucura de o mare reputatie, impresionând, asa cum mentioneaza criticul de arta Theodor Enescu în monografia ce i-a consacrat-o, „prin tinuta sa tehnica si prin înalta probitate a meseriei sale ”2. I¬a avut colegi pe Constantin Petrescu-Dragoe, Petre Remus Troteanu, Mihail Iovan, Aurel Constantinescu, Tudor Marin, Neculae Petre s.a., unii dintre ei fiind total necunoscuti astazi. „Ne facea o deosebita placere sa-l auzim povestind, marturiseste pictorul Vasile Velisaratu, si, de multe ori, faceam haz de graiul lui. Era plin de duhul taranului moldovean sugubat. Când intra pe usa si vedea prea multa liniste si seriozitate la cei din jur, cauta sa-i anime si sa creeze buna dispozitie si veselia. Îsi cauta rezonante la cei din jur si, imediat, punea ceva la cale, care sa-i antreneze pe toti, ori la o evadare la peisaj, ori la o mica petrecere, saraca în mijloace, dar bogata în entuziasm”3.
În 1913, artistul este mobilizat pentru a participa la campania din Bulgaria. Este decorat cu medalia „Avântul Tarii”4. În 1915 se numara printre fondatorii societatii „Cenaclul idealist”, care reunea pe elevii lui G. Dem. Mirea5. În 1917 face parte din echipa artistilor plastici mobilizati pe lânga Marele Cartier General din Iasi, participând la expozitia de pictura si sculptura deschisa de acestia la 27 ianuarie 1918 în salile Scolii de Arte Frumoase din Iasi6. Dupa demobilizare, pictorul se reîntoarce la uneltele sale, continua sa expuna la Tinerimea Artistica, societate la care participase pentru prima data în 1911 si în cadrul careia mai expusese si în 1912, 1915 si 1916. O îndruma si pe sora sa, Smaranda, sa urmeze calea artei. Aceasta îi asculta sfatul si între 1924- 1929 frecventeaza cursurile Academiei de Belle Arte din Bucuresti, sectia arta decorativa si ceramica. Participa la expozitiile Salonului Oficial. Scriind despre Salonul de Toamna din 1921, subtilul istoric si critic de arta Stefan I. Nenitescu, referindu-se la lucrarile prezentate de Braescu, îi gasea pictorului înrudiri cu Dimitrie Hârleascu, însa recunostea ca îl întrece pe acesta „desi nu da masura talentului sau”. Nenitescu sesizeaza „greseli de gust” si faptul ca „omul nu e simtit”. „Ramân însa convins de talentul lui, continua criticul, si îi acord credit din cauza „Iernii”, unde totul e realizat, din cauza altor câteva bucati, si mai ales din cauza unor lucrari neuitate, expuse acum un an, cum era de pilda plita, casa mare de oras sub un cer apasator de zapada, si unele din pânzele razboiului, coloane înfrigurate si obidite sub triste pravaliri de nori, siluete pierdute în bura de gheata”7. Despre o jnrudire sufleteasca” a lui Braescu, în pictura, cu Hârlescu, vorbeste si Vasile Velisaratu, acesta gasindu-i înrudiri si „cu suflul poetic al lui Bacovia”8.
În 1924, Dumitru Braescu se casatoreste cu Georgeta Parepeanu, absolventa a Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, si împreuna merg sa-si continue studiile la Paris, pictorul fiind trimis de Comisia Monumentelor Istorice pentru a studia arta bizantina. Cei doi soti ramân în capitala Frantei timp de sase luni. Dupa o calatorie în Belgia, se opresc în Italia, unde studiaza arta din Roma, Vatican, Milano, Assisi, Perugia, Ravenna, Florenta si Venetia. În 1925 participa la concursul international de la Milano cu lucrarea „Sf. Francisc”, obtinând înlesniri din partea statului italian pentru continuarea studiilor9. Specializându-se în pictura executata în tehnica fresca, sotii Braescu se reîntorc în tara în noiembrie 1927. Continua sa expuna la Salonul Oficial si Tinerimea Artistica. Dumitru Braescu realizeaza tablouri de factura realista, abordând o tematica variata. Prezinta de asemenea în expozitii lucrari executate în tehnica fresca si copii dupa opere ale pictorilor italieni (ex. „Împarateasa Teodora”, copie dupa mozaicul din Ravenna, expusa la a 33-a expozitie a Tinerimii Artistice, 6 aprilie-15 mai 1933). În perioada anilor 1938-1941 a fost din nou concentrat, îndeplinind un timp misiuni în cadrul Flotilei Aerostatiei Craiova, iar mai apoi fiind transferat în Capitala. La lasarea la vatra i s-a conferit Medalia „Centenarul Carol I” si titlul de „veteran”. A încetat din viata la 15 decembrie 1947, la Bucuresti, în urma unei congestii pulmonare.
Cei doi soti Braescu au practicat cu desavârsit profesionalism pictura bisericeasca în stil bizantin. Au pictat în tehnica „al fresco” turla Pantocrator a Capelei „Stella Maris” (Steaua de mare) din Balcic, construita în 1929 la cererea Reginei Maria (restul frescelor au fost executate de pictorii Anastase Demian si Tache Papatriandafil), partea superioara de la Biserica Greco-Ortodoxa Româna din Lipova, au realizat în întregime pictura bisericilor din Sita Buzaului (Covasna), Bucsani¬Ilfov, Bradet-Întorsura Buzaului (Biserica „Nasterea Maicii Domnului”), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Iani Buzoiani din Bucuresti (construita între 1928-1934), ai carei ctitori au fost Regina Maria si primul patriarh al României, Miron Cristea. Despre frescele de la acest ultim locas de cult religios, profesorul Louis Réan de la Sorbona scria: „Remarcabilul ciclu de fresce executate de d-l si d-na Braescu, îmi pare una din încercarile cele mai reusite, care au fost facute vreodata în tarile ortodoxe pentru reînvierea decoratiei stilului bizantin. România poseda, multumita lor, un ansamblu de decoratiune religioasa neobizantina care nu are nimic de invidiat celebrelor fresce de la Vastnetsov din Kiev”10. În acelasi ton, profesorul Gheorghe Ghitescu, de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, mentiona ca Dumitru Braescu a adus în pictura noastra „ bizantinul arhaic al mozaicurilor din Ravenna, Venetia si Roma ”11.
Referindu-se la pictura aceleiasi biserici din Bucuresti, Vasile Velisaratu mentioneaza ca „era o pictura care iesea din sablonul picturilor bisericesti din vremea aceea”, ca „ Iisus, Maica Domnului si sfintii sunt fiintele din mediul rural al pictorului, îmbracate doar în alte straie si cumintite pe pereti, în hieratismul iconografic obligatoriu, dar sunt oameni, ca toti ceilalti pictati de el, doar spiritualizati si resemnati. Daca intri în biserica pe furis, când e goala, fara popa ori târcovnic, ti se pare ca esti într-un templu, din alta tara, din alta lume si din alt secol pe care-l asteptam. Ai în fata ta o pictura care e decorativa, e în spiritul unei credinte crestine, care te domina prin simplitatea ei, dar nu-ti aminteste nimic din ceea ce ai vazut pâna acum. E viziunea unui alt credincios, pentru care morala crestina nu e forma de disciplina, ci convingerea preceptului crestin ca Dumnezeu e în fiecare din noi”12.
Dintr-o scrisoare, datata 15 ianuarie 1933, trimisa de Dumitru Braescu surorii sale Smaranda, aflata în S. U. A., se întelege ca cei doi soti sunt autorii si ai picturii Bisericii „Sf. Nicolae” (Banu) din comuna Nicoresti (Galati), monument istoric ctitorit în anul 1800. În 1981, Florica Braescu (Purico prin casatorie), unica fiica a sotilor Braescu, a donat Patriarhiei din Bucuresti mai multe tablouri cu caracter religios ale tatalui sau („Iisus în Templu”, „Înger”, „Cei patru evanghelisti”, „Uciderea Pruncilor”,, „Pogorârea Sfântului Duh”, „Punerea în mormânt”, „Sfintii Petru si Pavel”, „Izgonirea din Templu”), desene în carbune si proiecte realizate pentru pictarea bisericilor de la Bucsani, Lipova si Bucuresti, copii în tempera executate dupa scene biblice din biserici din Roma. De asemenea, a donat si unele tablouri ale mamei sale reprezentând copii dupa picturi din bisericile Sf. Apollinaire si Sf. Vitalis din Ravenna 13.
Lucrarile de pictura ramase de la Dumitru Braescu înfatiseaza fie imagini cu continut religios, fie scene din ostilitatile Primului Razboi Mondial, fie peisaje din Dobrogea, marine, luminisuri de padure, gospodarii taranesti, interioare, naturi statice cu flori, portrete etc. Sunt tablouri ce retin prin sobrietatea cromatica, în care se remarca siguranta cu care pictorul a mânuit penelul, atentia acordata în egala masura desenului si culorii. „ În pictura de sevalet, noteaza criticul Valentin Ciuca, Dumitru Braescu s-a dovedit a fi un sensibil la aspectele imediatului, de unde a extras secventele care surprindeau pitorescul unui peisaj sau dimensiunea interioara a unui portret. Abilitatea tehnica, rafinamentul i-au permis sa sugereze spiritul unui loc si profunzimea unor caractere”14. La casele de licitatie din Bucuresti, în ultimii ani, am descoperit o serie de tablouri („Peisaj de iarna”, „Iarna”, „Peisaj urban”, „Portret de tânara”, „Tânara cu basma”, „Tânara cu basma alba”, „Popas”, „Taranca pe ulita”, ”În atelier”, „Convoi”, „Care cu boi pe înserat” etc.), care dezvaluie un pictor deplin stapân pe uneltele sale, care nu si-a uitat niciodata obârsia taraneasca si care a reflectat cu forta expresiva realitatile din preajma sa, evenimentele la care a participat, oamenii ale caror chipuri l-au impresionat.
La punctul muzeistic înfiintat de generalul de brigada (r. t.) Neculai I. Staicu în cadrul Caminului cultural din comuna Buciumeni sunt expuse schitele „Aeroportul din Craiova”, „Retragerea”, „Ostas în repaos”, ca si câteva desene executate de Dumitru Braescu în carbune, în perioada 1925-1926, dupa Arcul de Triumf al împaratului Lucius Septimius Severus de la Roma, inaugurat în anul 203. Pot fi vazute, de asemenea, sevaletul de câmp al artistului, cutia sevaletului, pensule si tuburi de culori folosite în timpul razboiului de reîntregire a neamului. Aceste exponate au fost prezentate si publicului galatean în 2009 într-o expozitie organizata de Muzeul de Istorie la Casa Colectiilor, manifestare dedicata Smarandei Braescu. Am putut vedea atunci si un bust al parasutistei, realizat de sotia pictorului, Georgeta Braescu.
Pictor insuficient cunoscut iubitorilor de arta de astazi si chiar unor specialisti în domeniu, Dumitru Braescu ramâne un nume care nu trebuie uitat. Opera sa este rodul unui artist onest, care a slujit cu sinceritate pictura, înscriindu-se în rândul celor mai bune acumulari ale plasticii românesti din perioada interbelica.


1. Neculai l. Staicu-Buciumeni, La margine de codru, vol. II, Editura Fat-Frumos, Bucuresti, 2004, p. 164; Neculai Staicu-Buciumeni, Anii de glorie ai Smarandei Braescu, Editura Vasile Cârlova, Bucuresti, 1998, p. 9.
2. Theodor Enescu, G. D. Mirea, album monografic, Editura Meridiane, Bucuresti, 1970.
3. Vasile Velisaratu, Dumitru Braescu, în vol. Destine de artisti în secolul XX, lnstitutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, p. 185.
4. Neculai l. Staicu-Buciumeni, op. cit., p. 165.
5. Stefan l. Nenitescu, Scrieri de istoria artei si de critica plastica, Editura lnstitutului Cultural Român, 2009, p. 41.
6. Petre Oprea, Societati artistice bucurestene, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969, p. 71.
7. Vasile Velisaratu, op. cit. p. 187.
8. Barbu Brezianu, „Gruparea Arta Româna”, în „Studii de istoria arlei”, Seria arta plastica, Tomul 11, nr. 1, 1964, p. 149-150.
9. Neculai l. Staicu, op. cit. p. 167.
10. Apud Neculai Staicu Buciumeni, op. cit. p. 176.
11. Gheorghe Ghitescu, „Arta”, nr. 7, 1975.
12. Vasile Velisaratu, op. cit., p. 186.
13. Neculai l. Staicu, op. Cit., p. 176.
14. Valentin Ciuca, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Arl XXl, lasi, 2009, p. 40.