NOTE DE LECTURÃ

TRAIAN VASILCAU, “Sfesnic în rugaciune”
(Editura Notograf Prim, Chisinau, Moldova, 56 pagini)

Traian Vasilcau (n.1969), presedinte al Societatii Culturale “Pasarea Phoenix” din Chisinau, a avut sansa de a fi recenzat de catre distinsa Doamna a Literelor bucurestene Irina Mavrodin. Referindu-se la placheta de versuri intitulata “Când s-au fost spus Îngerii” (2009), autoarea “poemelor fara final” “Reci limpezi cuvinte” (1970) decidea ca Dl. Traian Vasilcau, “poet autentic, poet adevarat, reuseste sa comunice prin poezia sa un simtamânt al unirii, al contopirii cu Lumea, stare de metafizica traire a misterului cosmic.”
“Sacra nuntire” din “neantul continuu” reprezinta, credem, o nevinovata fuga “din moarte” (una dintre temele marii poezii). În acest “chenar” (o gradina din “veacul mostenit” sau poate un “crâng al psalmilor”) este rostit, fara nadejde de rasplata, un monolog “la prohodul poeziei”. Cuvântul este protejat de “un sfesnic în rugaciune”. Planul hologramei nu apartine însa prezentului imediat. “Contemplarea unei flacari, scria Gaston Bachelard, eternizeaza o reverie primordiala. Ea ne desprinde de lume pentru a dilata lumea visarii” (“ Flacara unei lumânari”. Ed. Anastasia, p. 8) Lumina (“ gazda ochilor lui Dumnezeu”) dilata în acelasi timp constiinta de sine a creatorului care, precum Dl. Vasilcau, se exteriorizeaza într-o misterioasa inventie metaforica: “Cocorii/saluta mortii care ne conduc”; “biserica din mine”; “metafora te-mbratiseaza ca un sarpe”; “rastignit de psalmi mai pot trai”.
Unul dintre versurile cele mai frumoase (“ Ma vindec de lumina cu Lumina”) pare a fi un raspuns la îndreptatita întrebare cine mai sunt? Numeroase expresii picturale îmbogatesc discursul liric: “sub acest câmp cu maci doarme iubirea”, “misterului sunt slujitor de-o viata”;”m-am ars în voi/si m-am nestins în cer” “Din lut de-azur Iisus da-n floare!!” Aceste cuvinte în rugaciune rasar, cum spunea Sf. Chiril al Alexandriei, “din legea constiintei lui Dumnezeu care e sadita în noi”. “Spice în rugaciune” rasar atunci când ucenicul Traian Vasilcau i se confeseaza maestrului sau Grigore Vieru, poetul Lacrimii: “beau lacrima lumii/ mergând cu infinitul mâna-n mâna...” . Pentru multi dintre noi, spre acel misterios fara de fine au plecat Parintii.
Poetul “Sfesnicului în rugaciune” îsi cheama Mama ca si cum ar striga peste noua ceruri, cautându-i imaginea etern calauzitoare: “La ora înger vine Mama”, “priveam în ochii ei, sa-mi citesc cartea pe care aveam s-o scriu îmbatrânit” În cele doua catrene ale poeziei “Alt psalm cu Mama”, mai mult ca în alte versuri, exista dovada reculegerii si înseninarii: îti tace sufletul, parca-ar zacea/În rochia de iar¬ba-nmormântat./ La templul lui, biet rob îngenuncheat/ Am poposit sa-i spun ca voi pleca./ / Trasura Domnului nu e departe,/ Iar tu, ca sa nu-mi mai pot fi strain,/ Esti candelabrul dintre Zi si Noapte/ Si eu, de- atâta cer, flaut devin”. Pentru adevaratul poet, sufletul celor “ce nu mai sunt” risipeste tenebrele acestui timp suferind si buiac, raspândind lumina unui “sfesnic în rugaciune” .