LECTURI

Autori si carti (I)
Constantin Trandafir

Am avut placerea sa întâlnesc la comemorarea lui Grigore Hagiu, în septembrie 2014, multi iubitori de literatura si autori de literatura. Unii dintre scriitori mi-au oferit cartile lor cele mai recente. Porto-Franco are amabilitatea sa gazduiasca micile comentarii despre acestea, dispuse în ordine alfabetica. În afara de numele cuprinse aici, vor urma Liliana Spataru, Valeriu Valegvi, special doua romane insolite de Victor Cilinca, bonus pentru alti trei scriitori. Pacat ca revista apare trimestrial si distanta dintre notatii se întinde cam mult în timp.

Dan Anghelescu
- Poeme despre Obiecte si Fiinte -
Autorul cartii de versuri Excomunicarile Masinului de scris e scriitor lettré, ca sa folosesc un cuvânt frantuzesc, inspirat de modelul sau multilingvistic. (Aproape toate poemele din volum au macar un vers, de obicei cel final, în engleza, italiana sau franceza). Dan Anghelescu, muzicolog, doctor în filologie, istoric literar, expert în domeniul dialogului social, e director (fondator) al revistei internationale de cultura si spiritualitate sud-est europeana, Carmina Balcanica. A colaborat la Lumea Româneasca, a editat si a condus revistele Lumina lina (Graciosus Leight) din New York, Cetatea Literara, Axa, Scorpion. Pasiunea lui ramâne poezia: Cerul în apa (1970), Lumea ca adiere (1983), Poeme (1989), Pietrificarea memoriei (1998). Membru al USR si al UZPR. Nu-l consemneaza nici un dictionar. Adica nu i se acorda atentia meritata.
Revenind la volumul anuntat la început, nu se poate trece cu vederea masculinizarea masinii de scris din titlu. În cuprins, în afara de presararea poemelor cu formulari straine, impresioneaza si constructiile de tipul: „Fiintul”, „Obiecto-Fiintul”, „masinul genezei”.
Versurile au si alte semnalmente proprii poeziei, creatie care nu se poate defini, dar poate fi spus cum este. Înainte de toate, în poezia la care ma refer se remarca muzicalitatea interna si ritmul care, fiind acelasi peste tot, poate induce monotonia, daca n-ar exista asociatiile plastice (alb, negru, albastru, verde), expresivitatea elegiac-meditativa si o dinamica a efectelor: „Ma numesc mereu în altfel... Skriabin bunaoara...// sunt o plasa neverosimila de muzici / de oglinzi / sfarâmate / de albii în care se regaseste fiinta... // poate tocmai ca altfel / nu s- ar regasi niciodata (...) // zapada capata alte culori lin rostita / dintr-o sedimentare a începuturilor aurorale / scotându-si podoabe de aur si verde / la buna noastra vedere...”. Cum îi sta bine unui poet veritabil, Dan Anghelescu recurge la ambiguitati de tipul lumini si umbre, expresiv si livresc, transparente si opacitati, fragilitati si asprimi, luciditate si confesiune, (pare) stoic si „epicureic”. Excesul meditativ-elegiac este uneori relativizat de constiinta (auto)ironica, imaginile lumii obisnuite se întâlnesc mereu cu aventurile în inefabil, iar cotidianul are propulsie catre „începuturile aurorale”, en ce temps lr. Si cum la început a fost Cuvântul, în timp a devenit materialul poeziei, tema predilecta : „târziu / când nici nu mai pot sa ma recunosc / de propria însingurare / cuvintele chiar din degete îmi cresc / unghii / însângerate sub care ma-nfior...” Traseul de la cuvintele dintâi la tacere este aventura poeziei: „stelele scobesc pamânturile si tu înca / te zbati sa inventezi poezii”; „si uite-asa încep sa seman cu poetul Virgil...”. Excelent poemul „si ce daca a aparut cartea /... cu indice de nume / cu erata.
Parodic postmodernist? Desolemnizari agreabile: „fiecare seara venea cu ploaia aceea/ mai trista ca o femeie singura / Wener Heisenbeg se mura / într-un peisaj invizibil / pe aceeasi strada cu Ahasverus...” Poemele despre Ea si despre timp sunt cele mai frumoase.
La sfârsitul cartii sunt reproduse câteva referinte critice care propun si niste analogii: Ezra Pound, Walt Whitman (!), Vicente Aleixandre, Constant Tonegaru. Nicolae Labis.... insertiii „parodice postmoderne de tip Cartarescu” (zice Al. Piru). Om instruit, Dan Anghelescu cunoaste istoria si teoria poeziei, dar acestea conteaza numai atâta vreme cât întâlnesc o înzestrare naturala. Sigur, imagismul, fraza muzicala, ritmul amintesc de Ezra Pound, numai ca poetul american vorbea de extrema concentrare de semnificatie, de „obiectul ca simbol adecvat” si, între altele, recomanda o reducere la minimum a adjectivelor. La poetul nostru abundenta adjectivala retorizeaza fraza. Vicente Aleixandre contopeste suprarealismul cu panteismul sceptic într-un limbaj superconcentrat, ceea ce nu se distinge la poetul „masinului de scris” excomunicat. În schimb, sunt numite de poetul însusi alte nume: „christian morgenstern îmi punea spânzuratorile la ferestre / sandburg dansa pe conoare de gti si de negru / o cât de Charles Cros eram / cât de André Frénaud / murisem / sa pot / sa fiu / mai departe... / câta mare împartisem cu Valery / Larbaud / Eau de L’Ocean Atlantique / Dans la baignoire d’argent / dan sa maison de Londre....”

Cristina Emanuela Dascalu
- Anatomia iubirii -
Tânara poeta Cristina Dascalu este extrem de titrata. Nu înregistrez aceste titluri, impresionante ca numar si calibru, fiindca ar consuma o mare parte din spatiul avut aici la dispozitie. Mai bine de vazut e ce si cum spune poeta, autoare a trei volume, doua în limba româna, Adorabila fiara si Echinox sau solstitiu, si unul în limba engleza, Travel Series. Versurile sunt cursive, cu rate, imagistice, usor declamative, celebreaza viata si iubirea. Nicolae Scurtu îi releva „extraordinara capacitate de a crea noi universuri si discursuri lirice”, Adorabila fiara este „excelenta carte de poezie”, pronunta cuvintele „feminista”, „talent” si „geniu”.
Cristina Dascalu, modesta din fire, recunoaste ca n-a evoluat de la debut. Armoniile discursive ramân aceleasi, cu dor de cuvânt si de tacere. Totdeauna sub zodia lui Eros, cf. motoului din Corinteni: „... Si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa încât sa mut muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic”. În tonuri de romanta si de lieduri transparent-lejere, cu rime si fara rime chiar în acelasi poem, poeta parcurge toata gama sentimentala, de la visare, la împlinirea erotica si pâna la moartea iubirii. Tacerea e interpretata altfel decât estetic: „iubirea se iveste tacând, fara zgomot urca în noi / sfâsiindu-ne ne renaste: mereu fara zgomote / inutile, înlantuitoare de clipe, iubirea se iveste / tacând; neputinciosi uitam / cuvinte atipite... te voi tacea / cu cel mai tandru dintre necuvinte”. O anabasis erotica vrea sa aminteasca de Cântarea Cântarilor, în care rolul principal e al iubitei iar dictiunea e modica. El, iubitul, e chemat, cel mai adesea la malul marii, ca, împreuna, sa faca un singur trup. Nisipul îi acopera ei gleznele si, ca o „floare albastra”, îl ademeneste: „Nu îmi vorbi, lasa-ti palma / Sa se odihneasca pe coapsa înfierbântata de soare”.Triumfa speranta, visul, „corabia de vise” si clipa „de dragoste flamânda”, din care iubita n- ar mai vrea sa iasa, împotriva „veacului bolnav”. Dar în aceasta lume ca un teatru se schimba mastile ca pe scena: „un bazar sentimental”, „Prietenia pare boala si amorul e absent”. Se întâmpla, invers, o adevarata katabasis: „corabia de vise / se-ndreapta în deriva spre ultimul ei tarm”, vin viscole care înlantuie iubirea si instaleaza durerea si scepticismul: „Nu vreau sa fim ridicoli subjugati, / Unei stinghere clipe de placere / Si¬apoi ridicoli despartiti amanti / Pe caile durerii voiajere”. O reîntoarcere e zadarnica: „iubirea-i nascuta azi în van”, „Si sa-mi ghicesti / Când am murit în palma”. Final gaseste remediul iubirii pierdute, poezia: „Un baby poem se naste / Între picioarele mele”.
Sensibilitatea pusa în slujba creatiei artistice e nota distinctiva a Cristinei Dascalu.

Gheorghe Andrei Neagu.
- Tristetea poemelor din templu -
Initial, Gheorghe Andrei Neagu s-a aratat un bun prozator si, apoi, un poet apreciabil mai ales prin viziune decât prin mijloacele de expresie. Interesant, versurile sunt de regula, ca forma, suple, dotate cu o „arma sentimentala”. Spun asta, fiindca omul e viguros, întrepid, cu studii si activitati economice si de organizare a muncii. Dar vocatia literara bate economistul si silvicultorul. A editat si editeaza reviste de cultura, întretine focul creatiei de la Focsani si Galati, pâna la Bacau si Iasi, ba este si initiatorul unei campanii sponsorizate pentru Premiul Nobel. La Paris face cunostinta cu Sanda Stolojan, nepoata lui Duiliu Zamfirescu, si cu Marcel Saphira, mare maestru al Masoneriei Române. A fost onorat cu Diplome Papale, în 1902 si 1910, de Ioan Paul al II-lea si de la Benedict al XVI-lea. Este membru al USR, nu-l mentioneaza DGLR.
Volumele de versuri sunt mult apreciate. A produs furori lunga balada Nunta neagra (trad. În franceza, spaniola si engleza), „admirabila creatie” a unui „trubadur grav al ultimelor iubiri cu rezonante celeste” (Serban Tomsa). Lacrima iubirii / Thear of Lowe (moto din Radu Cârneci) a stimulat encomioane. Si cel mai recent volum, Poemele din templu, a stârnit admiratia criticilor pentru „nelinistea constiintei timpului pierdut si regasit în argintul lacrimilor sale poetice” (Ioan Toderita).
Templul nu are conotatia cea mai cunoscuta, a lacasului sacru în care se practica observarea cerului. Însotirea de lumina tinde prea putin catre un simbolism cosmic, fiindca e pus de autor sub semnul multiplu al terestrului, un centrum mundi gregar: „Practic / Nimeni nu mai lumineaza pe nimeni / stam ascunsi / între zidurile templului / si ne prefacem ca zidim / tainele întelepciunii / chiar si atunci când ne numaram / pacatele si banii / crezând / ca vom pacali intrarea în rai” (Lumina din Templu). În loc de lumina de început si de epifanie uraniana, rezulta „lespezi de soare”, „caramizi neslefuite”, „gânduri rebele”, ”jertfa”, „uitare”. E ca o lumina a întunericului (Noaptea luminii, Tainele templului, Decadentele din templu, Izgonirea din templu, Tristetea din templu s. a.). Elegiac si satiric, Gheorghe Andrei Neagu se misca între lamento si revolta, ambele repetabile. Deplânge („cu argintul lacrimilor”) trecerea timpului, singuratatea, neputintele: „Ma simt ca un vultur / Fara aripi si putere / Din pliscul meu rasare durere / Ce-si atârna straiele-n vazduh ( ... ) Nu vultur trebuia sa fiu / Ci doar o biata râma” (Vulturul mort). Templul profan pare mai degraba babilonic, aici însusi cuvântul nu e în stare sa exprime misterul poetic: „Cuvintele spitalizate-si fac tratamentul / Lasându-se îngropate de tacere/ Curând, o mare cicatrice / Vor marca ramurile de maslin / Pentru toate frunzele pierdute / Si pentru cuvintele înmormântate / În pustiul certurilor./ Piciorul meu ca o senila / Îsi striveste cuvintele” (Cuvinte profane).
Arta poetica a lui Gheorghe Andrei Neagu se instituie prin negatie: „Cuvântul meu se strecoara timid / Împotriva unui fratricid razboi / În care altii decid” (Intrarea în templu); „Ca un poem ucis / În pieptul meu / Ce-a curs de multa vreme / Împaturind atâtea teme / Si atâtea zamisliri de taina” (Tainele templului). Aici sunt „decadente”, „pete de rugina violente”, „bastarzi”. Templierul e „un ram batrân / Crapat, uscat”, pastorul templului - „ Bunul parinte / Îsi numara-n gând orele goale”, poetul fuge înlacrimat, nu mai are cuvinte. Numai iubirea nu s-a stins: „Ave Lucia / Aduc din mine zvonul iubirii care naste / Iubirea pentru tine în cerul plin de astre / Când din lumina blânda ce creste-n ochii tai / Ma nasc acum un fluture cu aripi de polen / Si ma cufund în tine ca într-un vis etern / Pe gura-ti tandra floare de cais / Ave Lucia / Ave Lucia” (Ave II). Modele? Sunt invocati, în Rastigniri, Nichita, Eminescu, Alecsandri, Macedonski, Bacovia, iar în alta parte, Cosbuc.
Gheorghe Andrei Neagu e un poet trist si sentimental.