In memoriam

RADU G. TEPOSU
(n. 19 aprilie 1954 la Sirnea, Jud.Brasov – d. 05 noiembrie 1999)

Marturisesc faptul ca scriind aceste rânduri (asa cum o fac de multi ani încoace în lunile aprilie si noiembrie) ma încearca de fiecare data noi emotii, gânduri, amintiri si sentimente. Ma gândesc la un mare OM, scriitor, critic literar, eseist, director de reviste, tata, familist.
Pe 5 noiembrie 1999, pleca la îngeri în urma unui tragic accident de masina.
Radu G.Teposu, caci despre el este vorba, este unul dintre cei mai importanti critici literari si eseisti pe care i-a avut literatura româna.
Reprezentant al generatiei optzeciste, al gruparii clujene de la “Echinox”, membru fondator al ASPRO, si, fireste membru în Uniunea Scriitorilor din România.
A infiintat, alaturi de loan Buduca, loan Grosan, George Tara si Lucian Perta grupul “Ars Amatoria”.
Asa cum se stie, a facut si gazetarie, jurnalism cultural, social, politic, publicând peste 2.500 de articole.
A debutat publicistic în revista "Echinox" (1975) cu un articol despre L. Blaga. Dupa colaborarea la Scriitori români. Mic dictionar (Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1978), volum coordonat de Mircea Zaciu, debuteaza editorial cu eseul Viata si opiniile personajelor (Ed. Cartea Româneasca, 1983). Colaboreaza cu articole critice si eseuri la: "Echinox", "Steaua", "Tribuna", "Familia", "Amfiteatru", "România literara", "Luceafarul", "Viata Româneasca", "Caiete critice" (supliment al "Vietii Românesti"), "Contemporanul", "Orizont", "Ramuri", "Convorbiri literare", "Astra", "Tomis", "Flacara", "Viata studenteasca", "Tribuna României", "Curierul românesc", "Cuvîntul", "Nouveaux Cahiers de l'Est" (Franta) s.a.
Dupa debut, a publicat cartile: “Viata si opiniile personajelor” (1983), “lstoria tragica si grotesca a întunecatului deceniu literar noua” (1993), “Suferintele tânarului Blecher” (1996).
A fost redactor la Revista “Amfiteatru”, “Flacara”, “Viata Studenteasca” (pâna în 1990).
La scurt timp, a fondat revista “Cuvântul”, devenind ulterior directorul Grupului de Presa “Cuvântul” ce includea revistele “VlP”, “Lumea misterelor”, s.a.
A fost distins cu urmatoarele premii: premiul revistei "Contemporanul" (1993), premiul revistei "Poesis" (Satu Mare, 1993), premiul "Paula" pentru critica si istorie literara (Brasov, 1993).
Referinte critice asupra cartilor autorului: Gheorghe Grigurcu -"Viata si opiniile personajelor" de Radu G. Teposu ("Familia", 1984); Nicolae Manolescu - Emanciparea personajului (" Romania literara", nr. 2/ 1984); Mircea lorgulescu - Metacritica ("Flacara", 1984); Val Condurache - Viata din carti ("Convorbiri literare", 1984); Adrian Marino - Procedee critice si literare ("Tribuna", 1985); lon Bogdan Lefter - Analiza sau sinteza? ("Amfiteatru", nr. 9/1986); Mircea Mihaies - Discretia freneziei ("Orizont", 1987); Al. Cistelecan ("Cuvîntul", 1993); Marcel Pop Cornis -Romania in Post modernism: the Politics of Poetics (în volum Post-modernism. An lnternational History, editori Dowe Fokkema & Hans Bertens, 1994); Laurentiu Ulici - Un "stop-cadru" cît un film ("România literara", 1994); lon Simut (în volum Critica de tranzitie, Ed. Dacia, 1996); Stefan Borbely (în volum Xenograme, Ed. Cogito, 1996); Gabriel Dimisianu -Critica si confesiune ("România literara", 1997); Oana Caftangioglu - Un debut recuperat ("Paralela45", nr. 1/1997) s.a.
Aveam doar 17 ani când l-am cunoscut. Mi-l amintesc în redactia de la “Amfiteatru”, cu câte emotii urcam straduta dinspre Gara de Nord, intram într-un hol, apoi în redactie. Un loc plin de carti, manuscrise asezate peste tot (pe birou, masa, rafturi, pereti) ce asteptau sa fie citite de maestru. Avea rabdare cu oamenii, nu se grabea niciodata. Avea un fel de întelepciune a unui om ce parca nu a trait o viata, ci mai multe. Era tipul de profesor gata sa te învete tainele scrisului. Parca vad masa de scris din redactie. Hârtii, dosare, biletele. Mi-a ramas în minte agenda de lucru, mereu încarcata, tot timpul scria ceva acolo si multitudinea de creioane colorate, pixuri, stilouri. Era personalizat locul. Un fel de calm, de liniste interioara te cuprindea când erai în redactie. Se facea, parca, cea mai buna cafea din câte bausem. Nu aveai teama sa fii în fata lui atunci când îti citea textele. Nu te certa, nu ridica glasul. Nu era un critic rau. Îti explica metodic, lua fiecare vers si îl întorcea pe toate fetele. Asa am învatat sa “vad” poezia, s-o simt, s-o pipai.
L-am vazut si cu alte ocazii, la lansari de carte, festivaluri, târguri, îmi placea sa îl ascult citind. Nu te temeai în preajma sa, nu te încerca “frica”, asa cum era în preajma altor critici literari. Asa cum am spus avea un fel de energie, o fascinatie pe care ti-o transmitea atunci când îti vorbea. Parca îl vad în redactie, la târguri de carte în Bucuresti, la Casa Pogor la lasi (alaturi de alti oameni minunati regretatii Cezar lvanescu, Emil lordache ... ), la Slobozia ascultând fascinata haik-uuri (alaturi de Mircea Petean si Serban Codrin) ...câte amintiri...
Sau la Muzeul Literaturii Române din Bucuresti când am lansat cartea “Maci în noiembrie” (publicata la editura “Dacia”) când a vorbit despre cartea mea alaturi de poetul Dan Silviu Boerescu. L-am ascultat la cenaclu, l-am vazut în nenumarate emisiuni si am realizat, poate, unul dintre cele mai frumoase interviuri.
De ce? O sa ma întrebati... Pentru ca m-a învatat ce înseamna sa fii om, sa îti pastrezi demnitatea, verticalitatea, sa înveti în fiecare zi de la cei din jur, sa iubesti poezia mai presus de tine, sa deschid ochii mari si sa pretuiesc ce vad în jur. Prin Domnia Sa am descoperit arta interviului, având sansa sa cunosc în atâtia ani mari personalitati, am adunat în arhiva personalî interviuri, discutii, fotografii, corespondente scrise. Într-un cuvânt: istoria literara. Nu poti uita oamenii care te-au învatat, ti-au aratat drumul si te-au calauzit.
Pentru mine, Radu G. Teposu va ramâne mereu omul fascinant, criticul rafinat si poetul melancolic. Ne e dor de Radu, de Tepi cum îi spuneau prietenii!
Dumnezeu sa-l odihneasca!