INVITATUL REVISTEI

Mihaela Albu

Asteptare
Îmbucurat-am gândul cu un vis
si cer deschis-am larg spre alta zare ...

Întruchipam povesti, credeam în ele,
umbredansau pe zidul amintirii mele.

Verbul prindea si chipuri, dar si masti
se tot rotea privirea dinspre toate.

Un nevazut candid cerea acum permis.

Misterul - ca un Fat-Frumos promis –
venea pe calul alb
dinnecuprins
din de departe ...

Tu
Liliacul din gradina
- trecut de ani -
si-a uitat înflorirea.
Apa sarata a lacrimilor mele
i-au oprit acum
întrecerea
cu
Timpul

De dupa deal
Moartea
sta la pânda
si
asteapta - cu atâta încredere –
renuntarea

Numai tu,
cu un gând de zâmbet,
îi aduci înapoi culoarea!

.... Întunericul
se lasa acum înspre departe!...

Drum
...vecin cu linistea
(si totusi atât de departe!)

Calatorul îsi însoteste drumul
spre nicaieri ..

Pietre în adormire de timp
desteapta
cu gândul...
Lucruri si nume de lucruri
rostogoleste în amintire
vin si pier ...
altele se cer numite, create...

Capat sau nesfârsire?

Se opreste uneori trenul într-o gara...
Îmi pare aceeasi
Gara
de unde odinioara plecasera
visele mele.

Nu vad ca si ea,
gara,
si eu, pasagerul,
ne-am acoperit
riduri si crapaturi de suflet
cu fardul sperantei.


Prin el
privirea-mi se opreste
pe resturi de viata...

Spre noapte
… graba cu care vine toamna!
Aud cum creste iarba peste
aduceriaminte

Umbra de storuri la ferestrele gândului.
Printr-un ochi de geam
culoarea visului tau

într-o dimineata de primavara …
semnul caldurii
scut înspre întuneric.

Eternitate !