PAGINI OMAGIALE

Simbolistul Stefan Petica
(1877-1904)

Spre surprinderea mea, o surprindere placuta, bineînteles, bibliografia poetului Stefan Petica, de la moartea caruia se împlinesc 110 ani, continua sa se îmbogateasca, iata, cu lucrari de referinta care, toate la un loc, configureaza mai bine, mai exact si mai decomplexat efigia poetului si destinul sau nefericit, cu semnele tragicului la cheia devenirii sale prin timp. Totdeauna am crezut ca despre poetul Stefan Petica nu s-a scris atât cât merita si cât ar fi fost necesar si m-am bucurat ori de câte ori am putut constata o îmbogatire a bibliografiei sale. A fost o vreme când numele lui putea fi amintit doar ca militant al miscarii socialiste, ceea ce, pâna la un punct, nu era deloc nefiresc, doar ca aceasta orientare de tinerete reprezenta un moment episodic din viata sa si ca substituia atâtea alte aspecte ce-si cautau lamurirea si dispunerea exegetica.
Repet, cum sa nu ma bucur ca timpul n-a erodat, nici pe departe interesul pentru opera si destinul nefericitului poet, ca este înca subiectul unor abordari omagiale complexe - cu participari prestigioase si cu prezentarea unor comunicari rezolubile.Mai cu seama în anii cu aniversari si comemorari rotunde, se obisnuieste organizarea de manifestari omagiale, simpozioane, sesiuni de comunicari, si dezbateri care-l readuc în actualitate si-i desprafuiesc imaginea de poet simboiist si de pubiicist proiific - cu atitudine ferma si alarmanta prin stridenta claxonarilor sale.
Cartea despre care mi-am propus sa vorbesc în aceste rânduri marginale – Stefan Petica la 110 ani dupa... (Editura Aius, Craiova, 2014) este un omagiu adus poetului la 110 ani dupa trecerea sa în cele vesnice si contine mai multe eseuri, exegeze si analize aduse poetului de cei care s-au ocupat, într-un fel sau altul, de creatia lui si de destinul sau tragic. Este initiata si alcatuita de Nicoleta Presura Catalina – o descendenta a familiei Petica, mai exact o nepoata în filiera directa, fiind fiica lui Gheorghe Petica, fratele mai mic al poetului, a carui viata s-a derulat între anii 1876-1960. Acest cuvânt înainte, marturiseste autoarea în succinta sa prefata, nu va fi cel al unui filolog, asa cum multi s-ar astepta, si nici al vreunui erudit/exeget în materie de simbolism – am lasat acest privilegiu celor invitati sa participe la redactarea acestui volume si al caror nume se regaseste în cuprinsul acestuia – ci gândul cald si pios al unui descendent care, cu mult entuziasm, vrând sî-i aduca un modest omagiu înaintasului sau, a reunit în paginile acestei publicatii rândurile celor pasionati de scriitura stefanpeticianesca si de valoarea complexitatii personalitatii sale de geniu, pentru a-si aduce contributia la o mai buna întelegere a spiritului sau enciclopedic si pentru ca uitarea sa nu-si astearna, nedreptatit, colbul peste amintirea primului nostru simbolist autentic.
Regasim în acest volum omagial numele unor cunoscuti cercetatori ai fenomenului petician, de la academicienii Mihai Cimpoi si Nicolae Dabija la Lidia Bote Marino, o mai veche cercetatoare a simboIIsmului românesc, iar C.D.Zeletin, participa cu câteva reflectii subtile, certificând înca odata interesul constant aratat poetului de la confluienta veacurilor 19 si 20. Studii patrunzatoare si la obiect, în prelungirea unor preocupari mai vechi, mai semneaza Mihai Zamfir, lulian Boldea, Doru Scarlatescu si Constantin Trandafir- autorul unei excelente Introduceri în opera lui Stefan Petica, publicata în 1984, când s-au comemorat 80 de ani de la moartea poetului.
Si mai semnalam, macar fugitiv si în mare trecere, prezenta corpului universitar craiovean la elucidarea unor aspecte mai particulare ale liricii poetului bucestean; Catalin Stanciulescu trateaza despre metafizica nostalgiei la Stefan Petica,.Emilia Stefan despre cultura germana a poetului, Andreea Nita despre viziunea sa sociologica iar Mihai Ene despre aptitudinea eseistica si de critica literara a celui care s-a implicat sporitor în mai multe genuri de creatie literara. Mai contribuie la reaiizarea acestui proiect omagial si câtiva intelectuaii tecuceni cu articole circumstantiale si, la fel, câtiva fii ai satului în care s-a nascut poetul, din rândul carora distingem comunicarea profesorului Gh. Fratita despre episodicul sau militantism socialist, o tema batatorita frecvent în demersurile celor cinci decenii de regim comunist. .
Este, cu siguranta, o carte utila si referentiala pentru toti cei interesati de viata si activitatea unui poet ce si-a purtat, cu o seninatate nedisimulata, semnul tragismului la cheia destinului sau urgisit si s-a consolat, pâna la urma,cu ideea unei neantizari grabnice si implacabile. .

Câteva conciuzii operationaie
Dac-ar fi sa disociem câteva idei paradigmatice, ce se desprind din comunicarile prezente în aceasta alcatuire, as remarca în primul rând opinia acad. Mihai Cimpoi, bunaoara, care plaseaza demersul liric petician între plinul fiintial eminescian si golul fiintial bacovian, între absoluta cadere în sus a Luceafarului lui Eminescu si absoluta cadere în jos a Saturnului lui Bacovia. Între fiinta si fire se casca o prapastie si autorul negrelor vioare cauta sa umple golul creat cu plin existential. Sunetele nu vin doar ca rezultat al dematerializarii totale si al idealitatii armonioase visate ca principiu suprem al lumii; ele sunt ecouri vagi, disparente ale unor sunete ce se sting si se cufunda implacabil într-o tacere abisala (p. 69).
Poemele lui, constata si acad. Nicolae Dabija, cu imagini picturale si muzicale eminescianizeaza simbolismul românesc. Blanca lui Eminescu ajunsa la manastire devine blondul val de poezie peste straniul meu gând (p.71). E o idee. Blanca lui Eminescu, înainte de schivnicie trece printr- un proces de de-substantializare, de-materializare, si devine un fel de frumoasa fara corp.
Din cuprinzatorul articol semnat de Lidia Bote retinem constatarea, preluata de la N. Davidescu, din care aflam ca astazi cuvântul simbolist nu mai înseamna nimic când nu e sinonim cu talentul. Generatia scriitorilor tineri a reusit sa scuture sensul de turma al acestor silabe si sa arate ca în literatura nu exista scoli, ci temperamente (p.75). Si mai retinem, tot din articolul Lidiei Bote, ca smboiismul românesc, ca doctrina estetica, s-a afirmat ca reactie la tendintele nationaliste în literatura, la poezia de tip traditionalist, reprezentata la acea vreme de curentul samanatorist (p.75). La fel mai subliniem ca Petica n-a fost numai un poet simboIIst, unul din cei multi care-au experimentat aceasta tendinta iirica, ci si un teoretician al acestei directii literare, asupra careia s-a pronuntat în diferite articole si atitudini critice articulate.
Vorbind despre Petica, acad. C.D.Zeletin – un mare si constant admirator al poetului – largeste cadrul de analiza la sfera întregului topos din care-a d escins poetul si constata ca spatiul tecucean a imprimat scriitorilor ridicati din acest perimetru spiritual trei însusiri: O percepere senzoriala a lumii, reflectata într-un realism viguros, un intelectualism surprinzând fie printr-o rafinata constiinta estetica, fie printr- un psihologism analitic si nu în ultimul rând printr-o viziune integratoare a lumii, adica printr-o dispunere metafizica a lumii. Se-ntelege, conchide autorul, ca St. Petica le-a experimentat pe toate trei.(p.97).
În articolul sau, Mihai Zamfir, de la Universitatea din Bucuresti, insista mai mult pe ideea de nenoroc ce i-a fost harazit de destin, asemenea lui Eminescu, dar nu pierde din vedere nici celelalte aspecte care legitimeaza o paralela a celor doi poeti; aceeasi aptitudine de a se plia pe mai multe genuri de creatie (poezie, proza, teatru, critica sociala), aceeasi eruditie robusta si aceeasi ritmica gâfâita în realizarea operei, de parca si-ar fi presimtit sfârsitul precipitat. Si subscriem si la concluzia autorului, ca disparitia prematura a lui Petica a însemnnat un regret arzator. Au mai existat scriitori români disparuti în plina tinerete, sperante nenumarate retezate înainte de vreme, dar prin ceea ce reusise sa ne dea înaintea împlinirii vârstei de 27 de ani, Petica a reprezentat cazul cel mai tragic în istoria literararomâneasca (p. 107)
Un articol interesant si bine structurat este si cel semnat de lulian Boldea de la Universitatea Petru Maior din Tg. Mures. Sub sintagma efigiile candorii, eseistul detaseaza o tentatie a poetului de a interioriza peisajul, o muzicalitate senzitiva si o tendinta nereprimata de a reabilita senzatia si de a-i conferi un loc privilegiat în cadrul travaiiului liric.
Revine asupra subiectului sau privilegiat, despre care a mai dat seama si în alte împrejurari si Dorul Scarlatescu, poate cel mai constant exeget al lui Petica. În articolul sau – desfasurat si bine arliculat – realizeaza o excelenta analiza a specificului creatiei peticiene, a modalitatilor si manierelor lirice asumate de poet. Sunt convins ca o viitoare abordare a poeziei lui Petica nu poate evita, din bibliografia problemei, aceasta dispunere a profesorului Doru Scarlatescu.
Tot despre o revenire în subiect putem vorbi si în cazul lui Constantin Trandafir, care subiiniaza apasat tentatia poetului de a evada din real într-o lume diafana, dematerializata, într-un departe configurat cu mijloace simbolice.
Un articol interesant este si cel semnat de lon Chirila de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, prilejuit de un text insoiit al lui Stefan Petica, cel mai probabil rezumatul unei conferinte, Etica limbii ebraice, sustinuta de rabinul David Leimdorfer la Viena. Atentia acordata de St. Petica pentru aceasta conferinta se explica si prin interesul poetului pentru expresie, pentru patrunderea sensurilor vechi si originare ale limbajului, iar acest interes era facilitat si de deplina lui acomodare cu limbile vechi si cu cele moderne. Era un poliglot cum mai rar se întâmpla pe vremea sa, si împartasea distinctia dintre etica si morala, considerând ca etica este baza psihologica a moralei si, la fel admitea întreita finalitate a iimbii ebraice – adevarul, simtamântul estetic si vointa.
Daca la toate aceste depozitii si rafinate analize mai adaugam si articolele semnate de universitarii craioveni – George Popescu, loan Lascu, Nina Balan, ilona Duta, Catalin Stanculescu, Claudiu Bunaiasu, Emilia Stefan, Andreea Nita si Mihai Ene – sau contributia celor câtiva tecuceni si fii ai satului în care s-a nascut Petica avem o imagine completa a acestei lucrari colective, bogata în directii de anaiiza si de mare interes pentru cei interesati de fenomenul petician.
Daca acest efort s-ar completa cu publicarea integrala a publicisticii lui Petica, asa cum a fost risipita prin gazetele vremii, putem admite ca s-a realizat, într-adevar, o integrala Petica - atât de dorita si asteptata de analisti si de istoricii literari. Mai mult, sunt convins ca publicistica poetului va aduce elemente noi în reconstituirea traseului sau de viata si de creatie.