Porto-Franco

Aurel Stancu - Pretorul

A. G. Secara

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 137/2007

CRONICA LITERARA

Aurel Stancu — Pretorul, Ed.Senior, Calarasi, 2007

Având deja publicate doua romane ( „Când moare o pasare alba”, Ed. Porto-Franco, Galati si „Un milion de lumânari”, Ed.Arionda, Galati, 2000), scriitorul Aurel Stancu se întoarce la proza dupa ce a lansat doua si carti de poezie. De data aceasta lanseaza un volum de proza scurta în care stilul dur (care se regaseste si în lirica sa) al jurnalistului îsi pune amprenta decisiv si asupra schitelor reunite sub titlul
generic de „Pretorul"... Cine îsi aminteste de serialul „Dekalog” al cineastului polonez Krzysztof Kieslowski, de încarcatura emotionala a fiecarui episod, va fi cu siguranta încântat de textele lui Aurel Stancu, fragmente reflectând nebunia care pare sa pastoreasca pe multi dintre noi. În alta ordine de idei, desi unii ar putea spune ca sunt niste povestiri cu final neasteptat, paradoxul ar fi ca atmosfera este astfel tesuta de autor încât stii ca ai de a face cu acest gen (asadar, din nefericire pentru ortodocsii genului, finalul neasteptat este... de fapt asteptat) dar placerea vine din stilul mai sus mentionat, oarecum frust si moralist (sau, daca vreti, moralizator), fara a influenta însa placerea estetica.
În prima povestire, „Trei portocale”, filosofia de viata a cuplului erou este prezentata sec în primul paragraf (,,traieste-ti clipa!"), savoarea fiind însa data de micromonologul care urmeaza: „Daca am pe masa trei portocale si daca am chef sa le manânc pe toate trei, asta fac. La ce bun sa ma abtin, ca sa am în dimineata urmatoare ce mânca? Daca mor în somn, peste noapte si vine un vecin, sa ma vegheze, nu? si vede portocalele pe masa, ce crezi ca zice? „Uite, ma, prostul asta a murit si n-a apucat sa-si manânce portocalele”, zice el si înfuleca o portocala. Si vine alt vecin si zice: „Saracul, a murit si portocalele i-au ramas”, si umfla si el una"...
Imposibilitatea comunicarii între un anumit gen de barbati si un anumit gen de femei ar putea fi considerata cheia celei de-a doua povestiri, „Tigru si înger”, o fresca a unei iubiri în care platonicul involuntar (nu credem ca personajul ar fi citit ceva din Platon) se loveste romantic/romantios de un prozaic feminin indestructibil si fatal /suicidar de „pojghita subtire, dar dura” care se formase deja la suprafata oalei încarcate cu otel lichid.
Atentia la amanunt si capacitatea de a-l imortaliza este unul dintre secretele prozei scurte a lui Aurel Stancu: Grigore, sinucigasul, vine la serviciu îmbracat „elegant, ca pentru un eveniment special” El, precum altii în adolescenta, îi propune amantei sa se sinucida amândoi la aceeasi ora dar, desigur, Ea, femeia ideala (dar care, ghicim din descriere, este destul de sleampata, ca sa nu mai vorbim si de vârsta înaintata) , era însa doar o telenovelista care doar s-a facut ca este de acord cu sinuciderea comuna, la ora fixata ea dormind fara nicio jena... Dealtfel, ea îsi astepta sotul care era mariner... Si spune celor veniti sa o salveze, în final: „Asa-i dragostea! Saracul, Dumnezeu sa-l ierte!...”
În „Trei portocale” vestea accidentului mortal al sotului, în momentul în care îi era serbata acestuia ziua onomastica, este primita de sotie „calm si cu sânge rece”, aceasta întorcându-se la invitati „cu zâmbetul pc buze”, zicându-le acestora: „Titi nu vine .în seara asta... Ne-a transmis sa ne distram cum putem mai bine, în cinstea lui!” Si se prinde „nauca în lantul de oameni care coborau în sir indian din casa, cântând „La multi ani!"... Si apoi, în numai treisprezece rânduri se trimite destul de cinic la cosul de gunoi al istoriei destinele vaduvei si ale fetelor ramase orfane de tata...
Un triunghi (si) amoros, scandalos, cum altfel?, cu doi Julien Sorel (unul consecvent, altul mai dispus la compromisuri sentimentale, dar crezând eronat ca iubirea se poate cumpara) si o Mirela, este analizat la rece în „Blestemul mireselor”, o reusita evidenta dar suferind din pricina unor nevinovate scapari de tehnoredactare...Mici greseli ale corectorului mai sunt de gasit...
O povestire care se refera la câteva episoade din viata unor oameni dedicati justitiei, aflati în conflict cu bunul-simt al unor politicieni, este „Fotografia de pe birou”. Si aici finalul este cu adevarat neasteptat desi sentinta definitiva, într-o Românie paranoica, nu poate sa nu fie discutabila, un fost prefect care sa ramâna curat în urma unui proces fiind greu de acceptat, cu teapa sau fara teapa... Din acelasi mediu îsi alege personajele autorul în „O aventura”, un judecator la saizeci de ani, care se culcase toata viata doar cu nevasta, descoperind deliciile rasfatului unei tinere studente de la... drept. Pedeapsa divina au ba nu întârzie sa apara si aici...Din „lumea buna” Aurel Stancu se întoarce în aceea a oamenilor simpli, precum cei din „Tigru si înger” (în ciuda aparentelor la care te face sa te gândesti gestul fatal al lui Grigore, sinucigasul), în „Moarte de om”. Un taran frumusel, betiv, cu patru copii si c-o nevasta napastuita, famelie mare, pe care o si batea mai tot timpul, este dus la spital batut mar... Acolo inventeaza o poveste de incest pentru a nu se face de râs fiindca a fost maltratat pentru prima oara în viata de catre nevasta ajunsa la...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR