SPATIUL ACADEMIC ROMÂNESC

Acad. Constantin Marinescu
(În Epistolar)


Activitatea didactica si stiintifica a carturarului prof.univ.dr.doc. C. Gh. Marinescu a dat nastere la o bogata si variata corespondenta, aflata în arhiva personala, care ne-a fost pusa cu amabilitate la dipozitie pentru a realiza un micromedalion epistolar.
Pentru ca oglinda sa redea cu fidelitate faptele, ne-am servit de corespondenta cu calitatea de destinatar, cautând sa expunem cronologic, nu tematic, puncte de vedere ale expeditorilor în ordinea în care profesorul s-a implicat în succesiunea timpului. Optiunea pentru acest criteriu nu a fost dictata de usurinta cu care am expune, ci de a se constata raportul dintre om si societate, pe traseele meandrice ale lui Cronos, criteriu care, cu usurinta se desprinde si din etalarea continutului si a referintelor asupra operei.
Dintru început, ne facem placuta datorie de a învedera ca personalitati din toate centrele universitare si academice s-au grabit fie sa-i ceara colaborarea, fie sa-si exprime pretuirea pentru prestatia sa stiintifica si cultural¬patriotica multivalenta. Oprindu-se aici doar la cele de apreciere, întrucât cele de natura colaborarilor le-am consemnat în rândurile consacrate lucrarilor, retinem din capul locului, judecata ca, prin prof.univ.dr.doc. C.Gh. Marinescu, „si la Iasi se gândeste si nu în detrimentul amabilitatii coplesitoare”, cum remarca, unul dintre interlocutorii omagiatului.
Prof. C.Gh. Marinescu are toate motivele de a se mândri cu corespondenta primita de la personalitatile cu care a venit în contact cultural si stiintific. Bogatia si diversitatea ideilor, chiar a formularilor, unele încarcate de poezia exprimarii, ne determina sa staruim asupra „tabletelor” care încânta mintea si îmbogatesc sufletul. Corespondenta este legata de cele doua domicilii pe care prof. le-a avut, la Galati si la Iasi, cu o precumpanire fireasca în cel de-al doilea caz, caci profesorul si-a desfasurat pe multiple planuri activitatea si la un nivel pe care numai un centru universitar ca Iasii i-l putea asigura.
Si într-un caz si în celalalt, am cautat „ sa storc” orice informatie folositoare pentru istoria stiintei si culturii, domenii în care profesorul este atât de prezent, punând în prima linie constatarea ca epistolarul cuprinde cea mai întinsa masa de informatii.
Implicat în calitate de rector al Institutului Pedagogic din Galati în activitatile învatamântului de toate gradele, profesorul a primit la 21 mai 1961, poate si ca expresie ascunsa de felicitare cu ocazia prenumelui, multumiri din partea Institutului de Folclor, prin directorul sau profesorul Mihai Pop, pentru grija ca schimbul de experienta în problemele predarii folclorului „sa se desfasoare în conditii atât de bune”. Nu era un elogiu gratuit,
ci consecinta la manifestarea dinamica, care îl caracterizeaza, indiferent de vârsta. La rândul sau, acad. Alexandru Dima, un invitat de onoare la numeroase manifestari stiintifice din cadrul Institutului Pedagogic sau în calitate de presedinte al Comisiei examenului de stat, la Facultatea de filologie, îi scria rectorului C.Gh. Marinescu, la 15 iulie 1962: „îmi amintesc cu sincera placere de numeroasele atentii cu care m-ati înconjurat si va trimit dvs. si amabilei dvs. sotii, cele mai calduroase salutari din partea mea si a sotiei mele. va doresc succesul cel mai deplin si va asigur de pretuirea mea totala”.
Relevante prin exprimarea adevarurilor care remarca destoinicia profesorului C.Gh. Marinescu sunt scrisorile distinsului critic literar si dramaturg, profesorul univ.dr.doc. Ion Zamfirescu. În cea dintâi, din 8 februarie 1965, acesta aprecia, în afara de caldura cu care a fost primit, realizarile, ordinea, curatenia si, mai ales, devotamentul pentru cauza Institutului Pedagogic din Galati, condus de profesor, înconjurat de întelegerea, prietenia si efortul colaboratorilor. Totodata, Ion Zamfirescu ureaza rectorului sa ajunga la satisfactii prin obtinerea înfiintarii facultatii de istorie-geografie, o nobila dorinta a destinatarului.
Nu dupa mult timp s-a organizat, sub rectoratul profesorului C.Gh. Marinescu, prima sesiune stiintifica a Institutului Pedagogic, care a reunit un numar impresionant de personalitati, din aproape toate domeniile, sesiune pe care Ion Zamfirescu, în scrisoarea din 22 aprilie 1965, a apreciat-o ca un succes prin calitatea lucrarilor, atmosfera universitara, înalta tinuta, organizare si climat sufletesc. Exprimând opinia tuturor celor care au venit de la Bucuresti, acelasi consemna cu privire la septuagenarul de azi: „Sunteti o energie tânara, un om de inima, un motor în toata puterea cuvântului, un admirabil coleg, un conducator entuziast, un factor de nadejde, o pârghie pentru toti care va sunt colaboratori”.
În aceeasi zi, dar din cetatea Iasilor, profesorul univ.dr. N. Calinicenco adresa rectorului, referitor la evenimentul respectiv, „cele mai alese cuvinte de lauda si multumire pentru frumoasa desfasurare a sesiunii stiintifice..., pentru problemele discutate la sectia de matematica-fizica”.
Atât de coplesit a fost Ion Zamfirescu de reusita de la Galati, încât, la calitatile enumerate mai sus ale profesorului, a tinut sa adauge, într-o epistola de revenire, din 8 iulie 1965, însusirea de admirabil partener la discutii si de emitent al atâtor semne de încredere si de afectiune prin care rectorul intra în sufletele oamenilor.
Pretuirile vin si de peste hotare. Dovada, între altele, ca la 13 octombrie 1965, primeste, în calitate de protector al Institutului Pedagogic din Galati, multumirile cuvenite din partea profesorului Jaques van Impe din Gand (Belgia), pentru cordialitatea care i-a fost oferita în timpul vizitei întreprinse în România, ceea ce i-a permis sa se simta foarte atasat de poporul român. Tot atunci, profesorul din Gand îsi manifesta tristetea ca, odata cu mutarea din Galati, carturarul nostru a ratacit „o serie de lucrari, între care si o parte din corespondenta” dar este fericit sa afle ca, la Iasi, „pulseaza o intensa viata universitara” si ca dascalul iesean spera sa ajunga în Belgia, unde sa studieze documente de arhiva si presa vremii, cu precadere pentru anii 1890-1918, privind atitudinea opiniei publice fata de lupta românilor pentru desavârsirea unitatii national-statale, în legatura cu care prof.univ.dr. Aurel Loghin a si prezentat la Universitatea din Gand o lucrare comuna cu acest subiect.
Pentru anul urmator, epistolarul tradeaza înclinatia spre literatura si, mai ales, admiratia pentru acei care o creaza. Cu adearat, la 2 februarie 1966, profesorul a primit corespondenta de la poetul M. Cruceanu1, cu continut de gratitudine pentru ospitalitate, recunostinta pe care o va manifesta si la 26 niembrie 1968, printr-o alta scrisoare amicala.
Înclinatia septuagenarului pentru literatura si pretuirea înaintasilor din acest domeniu apare mai pregnanta în misiva din 27 noiembrie 1967, prin care Augustin Z. N. Pop (Popescu) îsi exprima recunostinta pentru „ceasurile de multumire ce ne-ati ocazionat cu Simpozionul „Eminescu”. Tot atunci, Augustin Z.N. Pop l-a asigurat pe profesor ca va primi o copie a statutului Societatii conspirative „Carpati”, cu titlul de donatie, si-i împrumuta numarul din „Boabe de grâu” – dovada ca profesorul lucra deja la viitoarea lucrare de capatâi – cu articolul lui barbu Theodorescu despre „Liga Culturala” si cu un alt articol semnat de N. Iorga. Dar nici doamna Pop, sotia criticului literar nu ramâne datoare. Cu o zi mai devreme, Olga Augustin Pop s-a confesat cu recunostinta asupra sensibilei si ospitalierei sotii a profesorului, ca si a vlastarului, „un copil harnic, de lauda si frumos pâna la admiratie”. La 1 septembrie 1968, profesorul Augustin Z.N. Pop adresa rectorului C.Gh. Marinescu rugamintea de a sprijini moralmente pe o fosta eleva a sa, eminenta, sa poata candida la concursul de admitere, la ciclul „fara frecventa”, întrucât, „vicisitudinile vietii au împiedicat-o sa intre în facultate mai de mult, în ciuda capacitatii ei intelectuale”. Autorul corespondentei tinea sa precizeze ca persoana în cauza, „desi a întrerupt mai demult învatatura, s-a pregatit pentru acest concurs”.
Anul 1970 aduce în corespondenta, în afara de reactia prietenilor si a cunostintelor la „ostracizarea” profesorului de la Galati la Iasi, de care am vorbit la începutul studiului nostru, reactie care se va prelungi în timp, informatii si, mai ales, forme de pretuire pentru ceea ce profesorul a facut la Galati. În una din scrisori, din aprilie 1970, profesorul Enache P. Bararu, spre a procura placere prin avalansa amintirilor, rememoreaza profesorului 2epoca când am lucrat împreuna, punând noi, împreuna cu un manunchi de tineri entuziasti, umarul la cladirea noii conceptii si stil de munca în formarea curentului cultural” asa cum faptul se reflecta si în programele Filialei Galati a Societatii de Istorie si Filologie. Se formase – aprecia în continuare E.P. Bararu – „o ambianta cultural-stiintifica în care era antrenata toata profesorimea si învatatorimea din Galati”, în strânsa legatura cu celelalte filiale si cu Capitala ... (va urma)
I. Zaisu

1 B. Jordan (lordache Botna), nascut la 29 februarie 1903, la Jorasti-Galati, decedat la 30 iunie 1962, la Bucuresti. a debutat în „Bilete de papagal” apoi a colaborat cu deosebire la „România literara” si „Viata literara”. Opera se afla adapostita în titlurile: Normalistli, Vitrina cu papusi de portelan, Delta (Pamântul ispitelor), Învatatorii, Revizori si inspectori, Trenul albastru, Caragiale, Zile si nopti în furtuna, S-aprind scântei în bezna, Rascoala cea mare