CONSEMNÃRI

Vadim Bacinschi: „Românii la Odesa” o carte despre destinul românilor din Sudul Basarabiei


Aparuta în acest an la Editura „Axis Libri” din Galati, cartea lui Vadim Bacinschi, „Românii la Odesa: pagini de istorie (1764 – 2012)”, se adreseaza deopotriva specialistilor, cât si publicului larg, având rostul de a acoperi mai bine cu informatie acest loc, pe unde au trecut ori se afla înca si români. „De la 1794, când rusii i-au pus temeliile, pâna azi, Odesa moderna a fost si ramâne un oras multietnic, în deplinul sens al cuvântului. Conglomeratul international, ce caracterizeaza orasul, s-a constituit decenii la rând si de-a lungul a mai bine de doua secole ramâne o veritabila carle de vizita a acestuia. Semintiile care i-au faurit istoria si-au lasat numele în denumiri de strazi, piete, mahalale”, ne averlizeaza autorul chiar în deschiderea lucrarii. Si exemplifica atestând prezenta în timp a grecilor, evreilor, bulgarilor, polonezilor, albanezilor, nemtilor, francezilor si italienilor, alaturi de cea a rusilor, ucrainenilor. Denumita „Hadjibei”, de catre tatari si turci, „asezarea medievala, precursoare a Odesei moderne, a fost cucerita de rusi în septembrie 1789”. Când a fost luata cu asalt, rusii au gasit în localitate, nu doar tatari, turci si greci, ci si moldoveni si volohi (vlahi). „Conationalii nostri populau pe atunci asezarea numita Moldovanca, la nord-est de Hadjibei. Azi stravechea Moldovanca este parte componenta a Odesei, fara însa ca toponimul respectiv sa fi fost oficializat într-un mod oarecare,” mai precizeaza Vadim Bacinschi.
În aceasta prefata, intitulata „De ce am scris aceasta carle?”, autorul ofera multe alte temeiuri legate de prezenta românilor în acest loc. Cel care a binecuvântat începuturile Odesei, în august 1794, a fost Gavriil Banulescu – Bodoni, pe atunci Mitropolit al Ekaterinoslavului, Hersonului si Tauridei, nascut în Transilvania. „La Odesa numele sau e trecut sub tacere si azi, ca si pâna acum. În putinele pagini ce i-au fost consacrate, în limba rusa, dânsul este prezentat drept grec de nationalitate, fiindu-i contestate originile românesti.” Nu se mai aminteste nimic nici despre Ruxanda si Alexandru Sturdza – nobili moldoveni, copiii lui Scarlat Sturdza, ramas în istorie drept primul (si ultimul) guvernator civil nerus al Basarabiei, dupa 1812. „În prima jumatate a secolului al XlX-lea, locuind în Odesa si având mosii în sudul Basarabiei, Ruxanda si Alexandru s-au manifestat nu numai ca oameni de cultura, dar si ca renumiti filantropi. E suficient de spus ca din banii lor, în Odesa si în provincie, au fost construite zece biserici.” Altfel spus, desi de la întemeierea asezarii, „rolul conationalilor nostri a fost mult mai însemnat, ( ... ) moldovenii sau valahii sau românii (spuneti-le cum doriti) au fost lipsiti de locul ce le revine pe buna dreptate în trecutul marelui port rusesc de la Marea Neagra.” Cât priveste prezentul, „moldovenii, la nivel oficial, în Ucraina, sunt considerati popor aparle, deosebit de cel român, cu istoria, cultura, limba sa – toate moldovenesti.”
Prefata cartii ascunde multa durere, a românilor din sudul Basarabiei, din Transnistria si Odesa, care nu pot avea înca drepturile culturale la care aspira. Poate viitorul le va asigura împlinirea acestor firesti sperante, tinând seama si de faptul ca noul presedinte al Ucrainei este nascut în zona, fiind vorbitor de limba româna.
Sa trecem în revista continutul cartii pe capitole.
Din cel intitulat „Sfârsitul secolului al XVIII-lea – prima jumatate a secolului al XIX-lea. Valahii în Hadjibei – Odesa” sa retinem informatia ca, vreme de 40 de ani, din vara lui 1819, orasul a avut statut de „porto-franco”. Alte capitole: „Cetatea (castelul) Enidunia”, „Prima jumatate a secolului al XIX-lea”, „Epoca Sturdzestilor”, „Jumatatea a doua a secolului al XIX-lea. Mihai Eminescu la Odesa si Kuialnik”, „Începutul secolului al XX-lea. Odesa si Marea Unire”, „Razboiul al doilea mondial. Odesa – capitala Transnistriei”. Sa zabovim putin la acest capitol, care se deschide cu un amplu citat din discursul profesorului George Alexianu, guvernatorul civil al
Transnistriei, rostit la 2 februarie 1944, în Palatul „Vorontov” din Odesa, cu prilejul instaurarii Administratiei Militare (în locul celei civile) a teritoriului dintre Nistru si Bug. Se vorbeste si despre „Cealalta jumatate de adevar”, cum este intitulat un subcapitol, si despre „Maresalul Ion Antonescu si cucerirea orasului Odesa”, inclusiv despre „ ... Orasul care costase atât de mult sânge românesc”. lstoria opereaza cu fapte si cu documente; autorul le expune, chiar daca unele nu ne plac acum, lasându-l pe cititor sa judece totul.
Cartea se încheie cu „Perioada postsovietica, „românism” versus „moldovenism”, capitol care evidentiaza climatul în parte ostil în care traiesc acum românii din Ucraina. Autorul cartii publica, în acest context, scrisoarea adresata de A. S. Fetescu, presedintele Asociatiei Moldovenilor din Ucraina, catre presedintele Ucrainei, luscenko, text în care „considera inadmisibil ca respectarea drepturilor noastre s-o monitorizeze reprezentantii României, politicienii care în contradictie cu numeroase documente normative europene nu recunosc etnonimul „moldovan” si IIngvonimul „limba moldoveneasca”, recunoscute de peste un patrar de milion de cetateni ucraineni.” Sfertul de miIIon de care vorbeste dl Fetescu ar fi numarul etnicilor moldoveni din Ucraina, iar românii sunt în numar foarle mic. „Desi se stie – noteaza acelasi domn – ca în zona Marii Negre si mai ales la Dunare locuiesc dispersat doar 724 de români, vecinii fara rusine si fara nici un drept „inspecteaza” scoIIle noastre cu contingent de elevi moldoveni, propun si acorda ajutor la constructia bisericilor „lor” în regiune, aduc literatura româneasca în scolile unde practic nu sunt elevi de origine româna. Toate acestea în asociatia moldovenilor sunt apreciate ca o tentativa de presiune asupra etnosului moldovenesc în scopul românizarii lui si ca amestec în treburile interne ale Ucrainei.” În repIIca, autorul cartii de fata, Vadim Bacinschi, îi transmite o „scrisoare deschisa” dlui A.S. Fetescu, în care îi cere sa raspunda la chestiuni menite sa clarifice unele afirmatii ale acestuia.
Pe coperta a patra a cartii, directorul Bibliotecii „V. A. Urechia” si al Editurii „Axis Libri”, dl. Zanfir Ilie, noteaza, între altele: „Oricât s-ar stradui unii sa-i scoata din istorie, oricât de mult i-ar marginaliza, ignora sau ironiza, încercând sa le stearga identitatea sau s-o deformeze, românii, „moldovenii si valahii”, fara a constitui populatii numeroase si revendicative, au participat cu întreaga lor existenta, prin fapte mai mult sau mai putin vizibile, mai mult sau mai putin pretuite, la cresterea acestui mare oras, port la Marea Neagra, bastion al expansiunii slave în lume. Lecturarea acestei carti, opera de suflet a profesorului, jurnaIIstului si scriitorului Vadim Bacinshi, militant lucid pentru românismul autentic, ne ofera sansa de a privi lucrurile doar prin ocheanul neutru al obiectivitatii, de a arunca astfel peste bord toate reziduurile unor ideologii vremelnice.”

Dan Plaesu