Jertfa carturarului – în vremuri de silex

Domnul profesor universitar doctor MIHALACHE BRUDIU – la anii întelepciunii


distrug pe ele însele – spunea un renumit teolog – pentru ca numai în Dumnezeu au ele viata”. Am avut „ascultarea” cautarii de sine în preajma unor distinsi carturari (unii sub regim de tacere) care îsi prelungeau prin jertfa stralucirea intelectuala. În vremuri brune-cenusii de silex (vopsite însa în purpura) i-am ascultat, încercând sa întelegem spirala axiologica a istoriei, pe Cezar Serbu, Constantin Daicoviciu, Paul Paltanea, pe Mihalache Brudiu, sarbatoritul întru întelepciune de astazi.
Lumea tineretii noastre, oricât am dori sa o învaluim în nostalgii, nu a apartinut basmelor; am trait în si prin povestile pastrate între faldurile bibliotecilor. Parinti si copii intraseram în rolul celui ce murmurase: „sunt jucaria soartei...” Domnul Profesor Universitar Dr. MIHALACHE BRUDIU a trait o viata de jertfa spre a apara, cu onestitatea proprie omului liber în spirit, unicul adevar – deopotriva – al istoriei neamului, al credintei nerisipite, al iubirii martirice si al nadejdii.
În desavârsita armonie cu acest adevar, studentul în istorie care explora, alaturi de egalii sai întru idealuri românesti, vatra existentei noastre milenare, a devenit victima a pozitivismului irational. La sirul de documente în piatra pe care le studia a adaugat cu umilinta exemplaritatea existentei Domniei sale. A cutreierat acest rasarit de tara „în crucis si-n curmezis”, cum spunea Eminescu. A atins cu privirea fiecare crâmpei de ceramica, fiecare semn al straromânilor de la Barbosi, din Baneasa natala, Brahasesti. Aici a trait bucuria de a reconstitui în idee sistemul ingenios al fortificatiilor, cu doua santuri de aparare, cu parii de lemn înfipti în pamânt. În secolele 4-3 î.H., ca si acum câteva saptamâni – si tot prin aceste rasarituri – „pradalnicii” nu aveau astâmpar. De la Tirighina, vaile Prutului si Siretului redeseneaza un golf disparut al Pontului Euxin. Dar marele fluviu? Domnul prof. Brudiu raspunde printr-o interogatie metaforica: „Cine poate sa ne spuna vârsta acestui neodihnit gigant care pare a se identifica cu vesnicia?”
Pe malul abrupt al Siretului si pe malurile din ce în ce mai abrupte ale vremurilor, Domnul Profesor Brudiu „a dat cuvânt” alcatuirilor de lut, de bronz, din fier. Alte „corespondente” decât cele simboliste s-au stabilit si în partile noastre, între lacasurile de cult si chiliile destinate scolii. Manastirea Mavramol, „metoh al Mitropoliei Moldovei”, avea în grija si o scoala, înca de la 1765. O scoala româneasca fiinta în chinovia de la Adam, întemeiata de capitanul de oaste Adam Movilita, la 1652.
Doctorul în stiinte a polemizat cu rafinament ( o face convingator si astazi) cu tezele „înaintate” ce mistificau adevarul istoric. Patriotismul sau, ca si expresia vaticinara a operelor lui Paul Paltanea (cu un titlu de Doctor „amânat” dupa bunul plac al unor „liber cugetatori” locali) si ale acad. Alexandru Zub, întemnitat pentru valorizarea constiintei stefaniene a neatârnarii, este curat ca roua locului în care s-a nascut. Anii pe care-i împlineste îl sarbatoresc prin deschiderea lor simbolica spre infinitul Învierii neamului. În spiritul acestui vector de sens al valorilor nationale, domnul Prof.Univ.Dr. Mihalache Brudiu, primit în Universitate în anii mai liberi, si-a chemat studentii la aprofundarea istoriei românilor si la valorificarea ontologiei traditiei. (Cu decenii înainte domnia sa descoperise costumul popular covurluian). Receptivi au fost colaboratorii lui, întrecuti poate doar de studentii basarabeni din Cahul pe care împreuna i-am slujit înca din ultimul deceniu al veacului trecut.
„Cahulobuzul” domnului Langu, al carui fiu, Sorin, îsi pregatea doctoratul (în istorie), trecea zilnic printre dealurile si vaile melancoliei. Speram ca scoala din Oancea sa poarte numele „Eroii Neamului”. Domnii nu prea vad crucea eroilor din Oancea! Apele hotarnice îsi ridicau parca bratele sa ne treaca peste spinii verzi ai timpurilor.
Profesorii Mihalache Brudiu, Valentin Turlan, Gh. Serban, Sergiu Tofan, Gr. Racariu, Nicolae Codau, Mircea Bulancea, Sandru Alexandru Vasile, Petrica Vieru, Iulian Adrian, Dan Râpa, Daghie, Nicolae Diaconu (decan) Iulian Gabriel Bârsan (actualul Rector), îngândurati de multe, dar mereu joviali transformau umilul vehicol trans- românesc într-o agora mobila, în care solilocviile se schimbau în confesiuni si în pledoarii academice. Cahulobuzul Universitatii a facut istorie.
Se vorbeste pretutindeni despre nou. Din nefericire, el pare croit dupa tipare înca nesigure– mai ales – pentru evolutia scolii. Întreaga viata si vasta opera a Domnului Profesor Universitar Doctor MIHALACHE BRUDIU alcatuiesc o arhitectura a demnitatii. Domnia sa are vocatia muncii, iar munca i-a legitimat talentul. Rigoare si omenie. Credinta si articulare armonica a ideilor. Rabdare de tânar martir (fara acces la radicalele „memoriale” televizate si comentate tocmai de cei ce au absentat la mistuitoarele persecutii „revolutionare”). Un spirit românesc jovial, un scriitor si un orator, un prieten si un parinte, Dl.Prof. Mihalache Brudiu a propus multimi de rezolvari pentru luxuriantele ecuatii ale acestor vremuri de silex. Îi multumim, si acum când de afla sub tâmpla sculptata de lemn din locasul sacru al copilariei Domniei Sale.
Prof.univ.dr. Virgil Nistru Tiganus

Note:
1. Alexander Schemann, Pentru viata lumii. Sfinteie Taine si Ortodoxia, Ed. Basilica, Bucuresti, 2012, p.20;
2. C. Stoica, lon T. Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee si monumente gaiatene, Galati, 1974, p.116.