CRISTINA EMANUELA DASCALU
(Iasi)


Trasura


Mamei mele, MARIA DASCALU, nascuta MIHAILA si
Tatalui meu, ALECU-ALEXANDRU DASCALU

În amintirea plimbarilor romantice ale parintilor mei cu trasura tatei, pe când tatal meu o curta asiduu pe mama mea, plimbari din perioada când mama preda la Scoala din Agapia iar tata, care absolvise Scoala Normala (înainte de a termina Facultatea de Educatie Fizica si Sport) era Secretar de Raion.

Mai aud prin somnul spicelor brumate, frizianul tatei timpul cum strabate,
Ca de pe retina sa coboare-n prag, pas de domnisoara, pasul mamei drag;
Ca din alta vara, pe-aceleasi alei, rotile trasurii deveneau scântei,
Scânteind în luna nechezat de cal, tineri erau, Doamne, si mergeau la bal...

Se dusera anii, tata nu mai este, dar în orice vara, chiar ca-ntr-o poveste,
Pe la miezul lunii ce-o numim cuptor, la mijloc de vise, ma apuc-un dor
De ce-a fost odata, de ochi luminosi; era alta seara si erau frumosi...
Lanurile verii, greieri ca viori, nu eram pe-atuncea, însa înspre zori

Ratacita înca-n briza vesperala, nenascuta umbra precicloidala,
Murmur pe abisul simtului sonor, trecere asemeni unui meteor,
Mai aud copita de cal nazdravan cum despica timpul ca un buzdugan
Si desparte visul dintre ce mai este si ce-a fost odata chiar a mea poveste.

Împletita ruga pe a lui copita, frizianul înca est-a mea ispita;
Din valuri de vreme, prin lanuri de grâu, zboara frizianul netinut în frâu;
Si m-asteapta pururi la rascruci de vânt, calul din poveste, coama-i fluturând;
Scânteind trasura printre graminee, visele purtate spre Calea Lactee,

În centrul galactic, gândul nenuntit, în mijlocul firii visul nedormit.
Rotatii stelare, roiuri globulare, si-n apus de vara, brate de spirale.
Tatal meu luând mâna mamei sa coboare, printre lanuri trece gândul ca o boare.
Frizianul negru luceste-n Zenit, din Nadir trecutul reînchipuit.

Chipurile-n vraja picaturii grele - roua înserarii, pe arcus stinghere
Vise nedospite si amar de ani, a trecut trasura si pe sub castani,
Si-n lumina pura de apus de vis, tot ce se-ntâmplase e de nedescris;
Cum într-o rocada de-amintiri din vara, amintirea poarta urma selenara,

Caci sub semnul lunii înca de pe-atunci, în fiece vara, tot trece prin lunci,
Trasur-argintata si în ea doi sori, luna si cu soare, parintii amândoi...