MARI ANIVERSÃRI

MIHAIL IURIEVICI LERMONTOV, POETUL RAZVRATIT
- 200 DE ANI DE LA NASTERE - (1814-1841)

Profesorul, traducatorul si dramaturgul Alexandru G. Serban s-a nascut la 11 octombrie 1940, în localitatea Carahasani, judetul Cetatea-Alba, în Basarabia, într-o familie de învatatori. Tatal, Gavril Serban, era tenor în corul bisericii, mama, Elisabeta Serban, era un matematician desavârsit. Împreuna cu famil ia(parintii si o sora) a suportat greutatile refugiului în Ardealul neocupat. A urmat Scoala primara la Cisnadie - Sibiu( 7 clase pe atunci), iar cursurile liceale la Sibiu si lasi. Studiile universitare – filologia si filozofia, Universitatea „Al.I.Cuza” – le-a terminat la lasi în 1963 si 1973.
Este presedinte al Asociatiei Civice “Copiii pentru copii”- lasi, consilier cultural al Casei polone “Dom Polski” lasi, secretar al filialei iesene a Societatii Bucovina. Actualmente este pensionar si lucreaza – uneori - pentru firme poloneze cu sediul în România. A fost premiatul revistei Porto-Franco pentru traduceri. Ca Om, ca Prieten, jos palaria!(S.V.)

MOTO: Asa e si poetul: abia-i sclipeste-un gând,
Ca-ndata cu penita sa el îsi toarna
Tot sufletul; cu sunetul lirei cântând
Farmeca întreaga lume …
(Lermontov - Poetul)

VASUL CU PÂNZE

Un vas cu pânze se vede-n departare,
În ceata albastrie, fara de sfârsit;
Ce cauta el în tari straine oare?
În patrie ce vise dragi a parasit?
Se joaca valul, vântul serpuieste,
Catargul se îndoaie neclintit.
Oh, nu! El fericirea n-o cerseste
Si nici de fericire nu-i gonit.
Sub el, valul de-azur domol rasuna,
Deasupra-i Soarele de aur, ca o stea,
Iar el, Razvratitul, cere furtuna,
De parca în furtuna ar sta linistea.

TOAMNA
Frunzele-au îngalbenit în câmp
Si zboara si se învârt;
Brazi stufosi în codrul mândru
Verde-ntunecat pastreaza tandru.
Jos, sub stânca suspendata,
Nu-i mai place, printre flori,
Plugarului sa s-odihneasca-ndata
Dupa truda zilei, pe sub nori.
Fiara îndrazneata, fara voie, trupul
Undeva, grabita, îsi piteste.
Luna-i tulbure în noapte…Câmpul
Printre ceturi arginteste.

RATACIREA LUI CUPIDON
Cândva, femeile l-au dezbracat complet pe Eros;
De-a sa mânie iritat, pustanul, încapatânat,
Încordând îngrozitorul arc si pus pe razbunat,
N-a cutezat spre femei, ci spre noi furia de otel
colturos,
Ne-ascultând rugaciunile zeloase, a îndreptat.
Neamul vostru ticalos e unul singur! – Nebunu-a
ordonat.
*
De-atunci femeia nu mai cunoaste iubirea!...
Si ne priveste pe toti, ca pe niste robi, aiurea…
Asa se-ntâmpla si-n pedepse, aproape totdeauna:
Care-s mai cuminti, pe-acelea cade vina!...

POETUL
Pe când Rafael, era însufletit
De-al preacuratei fecioare chip sfintit
Si cu pensula vie el termina pictura,
De a sa arta ramas-a coplesit
Si-n fata picturii în genunchi s-a prabusit.
Dar, în curând, acest elan minunat
În pieptul sau tânar a slabit pe încetul,
Dupa care, amutit si epuizat,
A uitat focul – cerescul.
Asa e si poetul: abia-i sclipeste-un gând,
Ca-ndata cu penita sa el îsi toarna
Tot sufletul; cu sunetul lirei cântând
Farmeca întreaga lume si, în linistea ce-atârna,
El va cânta, uitat în somn furat din paradis,
Pe voi, pe voi! Idolii scosi din prundis!
Deodata din obraji dispare palalaia,
Din inima emotiile sale scad bataia,
Sunt tot mai tacute; fantoma fuge, piere!
Însa mult, chiar mult timp mintea tine
Impresiile primare si-ntâia durere.

MOARTEA POETULUI
(LA MOARTEA POETULUI – 1837)
A murit Poetul! Rob al onoarei –
A cazut, defaimat de-atâtea vorbe,
Cu plumbu-n piept si setea razbunarii,
Coborându-si capul mândru peste plebe.
Sufletul Poetului n-a îndurat
Rusinea jignirilor marunte,
S-a ridicat contra multimii
Singur, ca si-nainte…si a fost asasinat.
Ucis!.., la ce mai trebuie acum bocete,
Corul laudelor false, inutile clinchete
Si al disculparii jalnic bolborosit ?
A destinului sentinta s-a savârsit!
Nu voi ati prigonit cu-atâta rautate
De la-nceput darul sau liber, cutezator
Si pentru-amuzament ati atâtat prin fapte
Focul din el, abia aprins, de viata datator?
Ei si? Veseliti-va…supliciile
Ultime nu le-a suportat la nesfârsit;
S-a stins, ca un far, ca geniile,
Coroana triumfala pe fruntea sa s-a ofilit.
Ucigasul sau, cu sângele de gheata
A lovit…scapare nu-i, fara regret:
Caci inima pustie bate egal, ca o paiata;
În palme nu i-a tremurat acel pistolet.
Si ce mare minune?...Din departari,
La fel cu alte sute de fugari,
La vânatoare de fericire si functii mari
Fost-a aruncat la noi de-ale destinului camari;
Râzând, el a dispretuit ca un smintit
Limba tarii straine si moravurile;
Nu voia sa crute de la noi preamaririle;
N-a înteles în clip-aceea sângeroasa
Asupra cui a ridicat el mâna-i ticaloasa!...
Iar El a murit – si l-a luat mormântul,
Precum acel bard necunoscut, dar venerat,
Prada cazut geloziei surde… ce pacat!,
Cântat de el cu forta ceea minunata,
Rapus, ca si el, de mâna neîndurata.
De ce din viata-ndestulata si prietenia nepatata
Intrat-a el în lumea asta dusmanoasa, sufocanta
Pentru o inima libera si pasiuni înflacarate?
De ce a dat mâna cu clevetitorii josnici,
De ce-a crezut lingusitorii, servilii cinici,
Caci din copilarie cunoscuse chipurileadevarate?...
Dându-i jos cununita prima – cununa de porumbe
Înfasurata-n lauri au pus pe trupul sau:
Dar ácele secrete, cu asprime, strâmbe
Au întepat fruntea senina, tot mai rau;
Si fost-au otravite ale sale ultime clipe amare
De soptelile perfide trimise de incultii ce-au cârtit;
Asa murit-a el cu dor nebun de razbunare,
Cu ciuda-ascunsa de sperante ce nu s-au împlinit.
Au amutit minuni de sunete din cântece-adorate,
Nu vor mai fi ele nicicând repetate;
Bardul are-un adapost posomorât si strâmt,
Pe ale sale buze - pecete de pamânt.
———————————————————
Iar voi, progenituri orgolioase
Ai parintilor slaviti prin ticalosii faimoase,
Cu talpa de robi ati îndreptat vestigiile
Din jocul norocului jignitelor neamuri belicoase.
Voi, turma lacoma adastând la tronuri,
Ai Libertatii, Geniului si Slavei calai nenorociti,
V-ascundeti sub paravan de legi si de abuzuri,
Aveti voi tribunale si-adevaruri – sa taceti!...
Exista judecata suprema, pentru voi, corifei ai
dezmatului!
Exista judecata-ngrozitoare: ea va asteapta,
Ea nu apleaca urechea la sunetul aurului,
Ea gânduri si fapte le stie toate, treapta cu treapta.
Degeaba veti recurge atunci la bârfeli rautacioase:
Nu va vor ajuta din nou nici ele
Si nu veti spala cu-ale voastre sângerari negricioase
Sângele adevarat al poetului din stele!

Traduceri: Alexandru G. Serban