INTERVIUL PORTO-FRANCO

Angela Baciu in dialog cu Mihaela Albu

1. Ne-am revazut cu mare bucurie la Galati la Festivalul National al Cartii “Axis Libri” organizat de Biblioteca “V.A. Urechia”. Cum ti s-a parut editia din acest an?
M.A.- Draga mea Angela Baciu, într-adevar, bucuria de a ne reîntâlni la Galati anul acesta a fost reciproca. Distanta si programul încarcat al fiecareia nu ne permit sa ne întâlnim prea des, chiar daca eu am mai venit în Galati cu diverse prilejuri. Despre aceste vizite într-un oras pe care l-am vazut prima oara acum circa sapte ani o sa vorbesc mai întâi. Era în anul 2007, ma întorsesem în tara nu cu mult timp în urma din “aventura” mea americana, când poetul – care mi¬a devenit în timp si un special prieten -, Sterian Vicol, m-a invitat la Festivalul de poezie dedicat lui Grigore Hagiu. Nu avusesem prilejul sa vad partea aceasta de tara. Pasii ma dusesera în alte locuri ale Europei si chiar pâna peste ocean, dar Moldova de Jos ... era o terra incognita, dar si un loc râvnit de imaginatia mea. Am ajuns asadar, gratie lui Sterian, la Galati si ... m-am îndragostit de oras, împrietenindu-ma foarte repede si cu câtiva galateni. De atunci, vin aici de câte ori am prilejul, fie la Biblioteca “V.A. Urechia”, gazda generoasa pentru lansari de carte, fie la Festivalul – devenit de acum traditie – “Axis Libri”. Organizat de Bibiioteca ce¬l are în frunte pe un bun manager si iubitor de cultura, dl. ilie Zanfir, precum si de initiatorul si directorul Festivalului, neobositul Valentin Ajder, Festivalul este un bun prilej de a afla ce se mai publica la diverse edituri din tara, dar si de a- mi revedea prietenii, printre care te numar, evident, pe tine.
Si acum sa-ti raspund la prima întrebare referitoare la editia din acest an. Cred ca deja este un eveniment cunoscut peste tot în tara, de vreme ce an de an tot mai multe edituri îsi fac simtita prezenta cu cartile lor, mai vechi sau mai noi. Ar trebui – poate – sa vorbesc mai întâi despre locul de desfasurare. Cred ca nicaieri în România nu ar putea fi gasit un spatiu natural mai frumos si un timp mai potrivit. Locul de promenada al galatenilor, esplanada umbrita de tei, devine la sfârsitul lui mai o gazda primitoare a cartii si a iubitorilor de lectura. Ceea ce am remarcat anul acesta a fost o si mai mare diversitate a evenimentelor adiacente Târgului de carte, evenimente care l-au convertit din „târg” în „festival”. Astfel, pe lânga lansarile – flresti – de volume nou aparute, la care au fost invitati sa vorbeasca scriitori si critici din toata tara, am remarcat ideea de se a organiza momente artistice cu copiii de la diferite scoli. Atragerea tinerilor catre lectura cred ca a fost, de altfel, scopul principal al Festivalului. În ce masura s-a reusit se va vedea în timp, dar vreau sa subliniez ca nicio initiativa de acest fel nu poate fi de prisos. Fiecare reprezinta, de fapt, o parte componenta la edificiul pe care noi, adultii, avem datoria sa-l construim. Acest „edificiu” se numeste generatia de mâine.
Si pentru ca, iata, am ajuns de la o întrebare despre Festival la un raspuns despre tânara generatie, da-mi voie, draga Angela, sa exprim aici admiratia mea pentru tot ceea ce întreprinzi în plan cultural în Galati pentru a sprijini formarea copiilor si a tinerilor de aici.
2. Cu ce carti ai venit la Galati?
M.A.- La Festival am fost invitata de directorul acestuia, director al editurii Eikon totodata, Valentin Ajder, cu care colaborez de câtiva ani. Îl consider nu numai un editor excelent, cu dragoste si cunoastere de frumos, dar si un bun manager, neobosit în drumurile prin tara (si nu numai) întru promovarea cartii. La Eikon am publicat volumul de proza scurta Je ne regrette rien, la Eikon a aparut a doua editie a jumalului meu Et in America...si tot la aceasta editura am decis în ultimii doi ani sa tiparim revista de care suntem foarte mândri, Carmina Balcanica. Vorbesc acum la plural, dupa cum observi, deoarece la aceasta publicatie lucram mai multi, iar printre cei care trudesc complex îi voi numi îndeosebi pe Dan Anghelescu si pe Marius Chelaru.
Asadar, la Festival am venit cu editia a doua a Jurnalului si cu revista Carmina Balcanica, nr. 12.
Ma vei întreba, probabil, amanunte despre cele doua ... Daca prima editie a Jumalului cuprindea anii 1999-2005, adica perioada americana (când am fost profesor la Catedra „N. lorga” de la Universitatea Columbia, din New York, timp de patru ani, dupa care am mai ramas în tara de peste ocean câtva timp, lucrând la ziarul Lumea libera si la revista Lumina lina), editia aceasta extinde informatia pâna în anul 2009. Este asadar un jumal româno-american. Toti cei care l-au citit mi-au transmis cele mai entuziaste remarci si, desi la început am avut reticente în a-l publica, reactia cititorilor mi-a confirmat ca am facut bine.
Despre revista ... as vorbi chiar mai mult. Suntem, cum îti spuneam, extrem de mândri de reusita ei. Primim cuvinte de lauda din cele mai diverse tari, de la scriitori, profesori universitari, academicieni ... Am dorit-o un receptacol al culturii tarilor din sud-estul Europei, intentionând totodata sa demonstram – prin sumarul ei, numar de numar – ca Balcanii, estul mai bine zis, nu sunt numai „butoiul cu pulbere al Europei”, ci sunt si un teritori cultural cu identitate specifica. Fiecare numar l-am dedicat – în parte – unei tari, iar de la numarul 10 (suntem acum în pregatire cu nr. 13) am prezentat si esantioane de cultura a minoritatilor din România. La Festival am prezentat, cum ti-am spus, numarul 12, dedicat minoritatii italiene, celei macedonene si celei maghiare. Revista cuprinde însa si alte studii, poeme si recenzii din alte spatii ale sud-estului european. O particularitate a ei: publicarea oricarui material (studiu, eseu, poezie, recenzie de carte, interviu) în iimba materna a autorului respectiv, precum si în limba engleza. Revista este asadar pluriiingva, iar engleza îi confera deschidere intemationala.
3. Stiu ca zilele acestea te afli intr-un turneu de promovare a ultimelor tale carti publicate, unde vei merge?
M.A.- Un Festival asemanator, initiat de acelasi suflet împatimit de carte, Valentin Ajder, va avea loc din 20 iunie la Tulcea. Acolo voi prezenta de asemenea Jurnalul si revista. Pe lânga acestea, însa, am publicat, împreuna cu Dan Anghelescu, o editie îngrijita, cu un studiu introductiv, note si comentarii, dedicata unui „mare necunoscut al culturii române”, Mircea Popescu, scriitorul român care a trait în exil, la Roma. Cartea este structurata în doua volume, al doilea cuprinzând o serie mare de scrisori inedite de la personalitati românesti din exil – Eliade, lerunca, Vintila Horia, Eugen Coseriu, Horia Stamatu etc. – , aceste scrisori aducând multe informatii despre viata, dar mai ales despre activitatea lor de promovare a culturii române în lume. Cred ca la o eventuala întrebare despre cine a fost Mircea Popescu, necunoscut, stiu, cititorului român tânar, as putea vorbi mult. Ma voi rezuma doar la câteva cuvinte. ltalienist, Eliade însusi scriind ca la vremea aceea nu erau „multi italienisti de talia lui”, Mircea Popescu a pledat pentru literatura româna în tara de adoptie, a tradus poezie si proza româneasca, a alcatuit un compendiu de literatura româna în limba italiana, dar a si condus o publicatie de mare anvergura – Revista Scriitorilor Români, fiind si secretarul Societatii Academice Române, înfiintata la Roma de catre Monseniorul Bârlea. Multe as putea povesti despre Mircea Popescu, dar poate ca si aceste câteva fraze vor trezi interesul cititorului avizat pentru aceasta carte. Chiar si titlul cartii are o semnificatie anume – Mircea Popescu, un carturar, un ziarist, o constiinta. Noi am preluat aceste cuvinte de la Virgil lerunca, prietenul si camaradul lui Mircea Popescu întru jurnalism si promovare a culturii române. Cartea am lansat-o la Bucuresti, la Muzeul Literaturii Române, avându-i printre cei care au prezentat-o pe Sorin Alexandrescu, prefatatorul ei, pe Constantin Eretescu, din SUA si pe Simona Coles-Popescu, nora autorului si posesoarea arhivei familiei. Cu câteva zile înainte lansasem cartea la Craiova, în timpul programului „Noaptea Bibliotecilor”, în ciclul „Mari necunoscuti ai culturii române”. M-ai întrebat si despre sintagma „mari necunoscuti ai culturii române”. Am formulat-o ca titlu pentru un ciclu de conferinte pe care le-am deschis anul trecut la Biblioteca judeteana „Alexandru si Aristia Aman” din Craiova. Mi-am propus sa le vorbesc tinerilor (si celor mai putin tineri) despre mari scriitori, oameni de cultura români care si-au facut un renume în strainatate, dar la noi, din cauza cenzurii comuniste, a interdictiei cartilor lor, au ramas necunoscuti publicului larg. E mare pacat ca si astazi, la 25 de ani de la evenimentele din 1989, mare parte dintre cei care ar trebui sa recupereze tot ceea ce românitatea a dat valoros peste hotare continua sa ramâna închistati în normele pe care si le-au impus – sau le-au fost impregnate – în anii comunismului. Exemplele ar fi numeroase, dar nu e cazul sa dezvolt acum aceasta idee.
4. lti cunosti publicul-cititor?
M.A.- Cred ca niciun scriitor nu poate spune ca îsi cunoaste cititorii. Aici as vrea sa-ti vorbesc
despre faptul ca eu ma gândesc adesea la destinul cartilor. Se publica azi o carte într-un oras oarecare, ea se trimite (sau nu) în librarii, intra în biblioteci, se lanseaza la târguri, o cumpara una, doua, trei etc. persoane, o citesc repede, o împrumuta unui prieten ... si cu asta ai spune ca se încheie lectura ei. Dar o carte nu e scrisa numai pentru astazi, ci si pentru mâine, pentru poimâine. Se întâmpla peste un an, peste zece si ... cine stie peste câti sa mergi tu (sau altcineva) într-o biblioteca sau în casa unui prieten si sa vezi o carte despre care nu ai auzit niciodata, dar pe care o vei citi în ziua urmatoare. Nu stiu cât am fost de explicita în ideea mea ca cititorul poate fi oricine, de oriunde si din orice timp. Si, în plus, daca o carte va avea cel putin un cititor care sa o considere pe placul lui, atunci cartea aceea nu a fost scrisa în van.
5. Crezi ca în vremurile pe care le traim si era calculatoarelor cartea va fi din ce în ce mai
putin pretuita? Mai citesc oamenli?
M.A.- Daca privim dintr-un unghi de vedere, putem spune ca se citeste mai putin. Acesta ar fi al unei categorii de tineri. Dar si aici poate ca nu e vina lor, cât mai mult a scolii. Când ne gândim însa la aglomeratia de la Târgul „Gaudeamus”, chiar daca vânzarea de carte nu mai este la acelasi nivel cu cel existent cu ani în urma, am spune ca înca este interes pentru cartea pe hârtie. Convingerea mea este ca si în era calculatoarelor, cum o numesti, vor exista iubitori de carte în formatul clasic, asa cum exista, sa spunem, admiratori ai fotografiei pe hârtie dincolo de cea digitala. Si, în fond, daca unii vor citi pe tableta o carte, iar altii pe hârtie ... care este diferenta pentru cartea respectiva, pentru autorul ei mai ales?
6. Cum este privita literatura româna în strainatate?
M.A.- Pai ... as raspunde si eu cum raspunsese odata George Astalos unui reporter: Nu este privita deloc. Adica – într-o mare librarie din New York sau de aiurea nu gasesti o carte de un autor român, nu gasesti un manual de învatare a limbii române, desi am vazut pentru albaneza, pentru bulgara, croata etc. Si vina nu este a valorii literaturii, vina nu este a scriitorilor români, multi dintre ei de acelasi nivel cu scriitori din alte tari. Motivatia scrierii într-o limba de mica circulatie cade si ea. Si atunci? E vorba, în opinia mea, de lipsa de promovare, dar si în acest caz vei spune ca diverse instiutii promoveaza cartea româneasca la târguri în strainatate. Sa-ti dau un exemplu direct. La Târgul de la Paris de anul trecut, unde România era tara invitata, cartile erau asezate fara niciun criteriu, fara o ordine pe edituri, de exemplu. În plus, ca sa vezi o carte de pe standul de jos, trebuia sa stai în pozitie „chircit” .. ori nu cred a fi cel mai comod mijloc de a alege un titlu. Un alt exemplu: am avut o carte tradusa special pentru acel eveniment, monografia primei reviste a exilului românesc, Luceafarul, din 1948-1949, editata de Mircea Eliade. Cartea a ajuns la Paris, dar ... zacea în cutii, mult timp nedesfacute de catre „armata” de delegati ai lCR-ului. Mai mult: lCR-ul plateste traducerea unor carti, dar mai ales a unor autori, ca si aparitia acestora în tari din Apus ... Si atunci? Parerea mea ca este o lipsa de strategie, un vesnic amatorism. Adica: se aloca bani, se traduce si tipareste, dar ... cam atât. Cred ca de aici încolo ar începe promovarea sau, poate, chiar înainte de traducere si tiparire. Pe sistemul american al anuntarii cartii si al trezirii interesului publicului pentru ea. În plus, nu ceea ce considera conducatorii români ai acestor institutii ca ar fi pe placul publicului strain este si adevarat. Criteriile de acasa nu se potrivesc cu cele din târg, iar investirea unor bani (multi) pe prietenii si cumetrii nu este decât un lucru pagubos pentru toti.
7. Tema cartii mele de interviuri este “prietenia literara”, de cine sunteti foarte apropiata, ce corespondente si prietenli va leaga cu alti scriitori?
M.A.- Se stie ca de regula prietenia între scriitori e rara si, de aceea, când exista, este cu atât mai frumoasa. lnvidiile, gelozia – constientizata sau nu – strica multe relatii care, într-o viata, sa-i spune normala, ar fi evoluat ... normal. Am avut în timp asa-zisi prieteni care, la un succes al meu, au avut reactii total neprietenesti. Am întâlnit însa si colegi care stiu ca fiecare îsi are propriul drum si fiecare – proprii cititori. l-as numi pe Sanda Golopentia, pe Constantin Eretescu, (din Providence, SUA), pe Theodor Damian (din New York), Dan Anghelescu (Bucuresti), Marius Chelaru (lasi), ori pe Aurora Comu (Paris si New York), Passionaria Stoicescu (Bucuresti), Aurelia Roman (Washington, DC), Lucretia Bârladeanu (Paris, Chisinau) si ... lista ar fi totusi destul de scurta. Din prima categorie – nu are niciun sens sa le rostesc numele. Unele aluzii (sau chiar exprimari directe) apar în Jurnal.Corespondenta am purtat – si port – cu mai multi scriitori. Mesajele lor – acum pe email, din pacate, - le pastrez în arhiva personala. Multe vor interesa, sunt convinsa, peste ani, cititorii. Din timpul scrisorilor trimise prin posta si scrise de mâna pastrez de asemenea câteva de la lon Biberi, cu multe referinte interesante referitoare la scrisul sau, la metoda de lucru, dar si la viata personala.
8. Ce amintiri va vin acum în minte? M.A.- Legat de ceea ce vorbeam mai înainte, de prietenii mei scriitori – îmi voi aminti mereu momente disparate petrecute cu unii dintre ei în New York: cu Aurora Comu, în apartamentul ei din strada 55, Aurora cu povestile ei care mi-au deschis usa catre exilatii români din Paris; cu Theodor Damian, când lucram la revista Lumina iina – de la alcatuirea sumarului, la corectura numarului si expedierea lui – , dar îmi voi aminti si de anii petrecuti la Columbia University, de studentii si colegii de acolo. Îmi voi aminti de asemenea de multe dintre momentele petrecute în diferite
orase ale lumii, la conferinte stiintifice, unde mi-am facut prieteni de pe tot globul.
9. Dar dintre cei plecati la îngeri?
M.A.- Despre cei disparuti dintre noi ... voi avea amintiri totdeauna prezente. Ei traiesc nu numai prin lucrarile lor, dar si prin amintirea noastra despre ei. O prezenta vie pentru mine este colega si prietena mea, IIeana Bunget, o profesoara de italiana, dar si o traducatoare excelenta. Ea, ca si multi altii care au plecat, ne aduc mereu aminte ca suntem trecatori pe pamânt, iar ceea ce facem aici trebuie sa adauge un graunte de frumusete lumii.
10. Un gând pentru cititori si ...
M.A.- Gândurile pentru cititori ar fi: sa iubeasca viata, sa se bucure ca pomii înfloresc, ca soarele lumineaza toata Creatia dumnezeiasca, dar sa iubeasca si literatura, creatia împatimitilor de Cuvânt. Sa-si cinsteasca parintii si profesorii, adica pe cei care i-au învatat sa vorbeasca si sa scrie, dar si pe scriitori, adica pe cei care duc iimba româna catre frumuseti uneori nebanuite: de la cel care ne spunea ca „nu iaste pe pamânt mai iscusita zabava decât cetitul cartilor”, la cel ce nu credea ca va învata „a muri vreodata”, deoarece poezia si limba lui, se va dovedi peste timp, sunt nepieritoare, pâna la autorul versului „Carte frumoasa, cinste cui te-a scris” ori a celui pentru care „Patria este limba româna”.
Pentru tine ... îti doresc sa ai mereu bucuria verbului „a face”, mai presus de cel de „a fi”.
11. Multumesc mult.

lnterviu reaIIzat de Angeia Baciu
lunie 2014, Gaiati