TINERI POETI

Andreea Violeta Bobe
(studenta, Galati)

Pinul cu pere coapte si zemoase
Unde a disparut pinul cu pere coapte si
zemoase?
De ce nu mai bate briza printre ramuri si nu mai
împrastie mirosul acela tare, tipic coniferelor
profund linistitor?
Ma întreb, oare, voi mai apuca sa gust poame
zemoase coapte, arse de sarutul soarelui
lacom?
De ce s-a risipit minunea?
Unde a disparut pinul cu pere coapte si
zemoase?
Ah, ce dor îmi e sa-l visez, sa-i simt mirosul
tânar de-un etaj, sa-mi aplec gherutele spre el la
balcon.
Ah, pinule, de ce n-ai mai crescut? De ce nu ma
mai învalui cu mireasma de faleza obosita?
De ce te-ai cufundat în peretii de creta ai
toamnei?
De ce ai desfrunzit? Pinii nu desfrunzesc.
***
Îmbratisez perna
Gândindu-ma cu disperare
La tot ce-a trecut,
La valul de ura revarsat peste oameni
***
Urasc toate cuplurile din lume
Si le-as ucide
Le-as strânge venele de glezne
Pâna ar paraliza,
Apoi le-as strecura o viespe-n suflet,
Pâna la venirea gleznei.
Cu târnacopu-n inimi as intra.
Le-as sparge, le-as sfarâma,
Apoi le-as calca-n picioare
Le-as calca pâna le va curge seva,
Iar din ea am sa fac un vin amar.

***
Sunetul de pian mi-a stors creierii pe dos.
Matele mele vomau tristete,
Vise spulberate de crudul adevar si fantezii
darâmate de palma destinului.
Cutitul statea pe masa
ma chema sa-l încerc, dar parca tot sticla de
coniac rasuna mai patrunzator.
Un munte de pastile, o cana de coniac si-adio.
Adio, vice iluzorii! Adio, crud adevar!
Speranta a murit. Incerta e mintea omului nebun.
Doar incertitudinea e singurul lucru nespontan
din haosul acesta.
As vrea sa-l fi darâmat, dar el m-a înghitit. Ah, cât urasc!
Am vrut sa-mi rasucesc ghinionul în vene, dar n-am reusit,
Nici s-alung câinii n-am putut
Ei au muscat lacom din carnea frageda ce
statea parca sa zboare.
N-am putut s-alung nimic, asa ca am fugit
am încercat sa ma ascund, dar nicaieri nu era loc.
Vagabonzii au amanetat toate casele pustii
Asa ca am ramas sa-mi sinucid mintile în haos.