CRONICÃ DE ÎNTÂMPINARE

Lirismul contradictiilor asumate
Marius Grama, „Dresorul de duminici”, Ed. Junimea, Iasi, 2013

La prima sa carte poetul Marius Grama, un rasfatat al criticii literare galatene si nu numai, „pentru ingeniozitatea privirii sale, iscusinta sa combinativa si, nu mai putin, pentru modul sau riguros de a-si calauzi stolurile de figuranti expresivi” (Constantin S. Dimofte), ne propune o perspectiva lirica modificata în sensul relativizarii simbolurilor poetice traditionale, cultivând formula libera a poemului narativ, degrevat de conventiile versului clasic. Volumul sau de poezii „Dresorul de duminici”, aparut la Editura „Junimea”, lasi, 2013, frapeaza cu o retorica a contrariilor inedite configurata de colajul asocierilor lexicale oximironice, care recompun la nivelul sugestiei, schema concilierilor contradictorii dintre filonul dramatic al perceptiei imediate si cenzurarea autopersiflanta a propriei sensibilitati artistice. De aceea, lipsesc din partitura starilor afective accentuate patetice sau notele acute, specifice oricarei spiritualitati ultragiate de platitudinea automatismelor si cliseelor omului modern.
Paradoxal, la Marius Grama, refuzul anodinului existential se insinueaza sub forma ironiei, în complicitati si asumari conjuncturale: „am vrut sa vând/ ce mare lucru/ n-as fi nici ultimul/ care-si tatueaza pe frunte un cod de bare// m-as fi asezat cuminte într-o vitrina/ sa-mi astept cumparatorii”. („superoferta”)
Cu certitudine, poetul experimenteaza un fel de mimetism salutar ideii de supravietuire, într-o lume care si-a pierdut consistenta valorica. lmagini recurente, repetitii obsesive precum si reiterarea pâna la saturatie a unor motive sunt reperele simbolice ale rotirii în loc, ale stagnarii si încarcerarii fiintei umane în datele prestabilite ale existentei cotidiene. Parabolele si alegoriile transpun în scenarii ritualice sentimentele de frustrare, deceptiile si umilintele individului, anihilat de mecanismele ierarhizarii sociale excesive: „astazi îi voi scrie o oda stapânului/ sa stie ca palma care ma loveste/ uneori/ e pentru mine o binecuvântare// stapânul meu ne aduna pe toti/ pe seara/ si ne împarte câte o suta de grame de viata la pachet/ învelite în ziar/ sa ne ajunga pâna dimineata/ se confe¬seaza/ plânge/ se înfurie”. („stapânul”).
Dincolo de mastile cabotinului: fronda, nepasare, teribilism, afisate în primul ciclu al volumului, „versuri de vânzare”, razbate în surdina melopeea sfâsierilor launtrice, acompaniate de ecourile vagi ale dilutiilor sufletesti. lnflexiunile ironice ale discursului nu anuleaza total starea de lehamite, impresia generala de zbatere în gol si inutilitatea, generate de epuizarea succesiva a tuturor resurselor vitale motivationale. Asistam la un joc dublu între esenta si aparenta, menit sa ascunda delicatetea emotiilor, infinitele disponibilitati afective, sub cripta ermetismului sau a ostentatiei declarative. Explorarea zonelor obscure, cultivarea banalitatii si supralicitarea conventionalului sunt reflexele spaimei de ridicol, într- un context aservit materialitatii prozaice. Reîntoarcerea la sacralitate pare a fi unica solutie de salvare a spiritului din cercul strâmt al contingentului pragmatic: „eu m-am ascuns sub barba sfântului meu/ si am pornit sa cautam icoane/ în care sa ne asezam pentru eternitate/ apoi a nins în fiecare duminica/ timp de o mie de ani”. („sfântul”)
Se poate observa în acest volum, un melanj inanalizabil de sobrietate, umor, candoare si scepticism, care exprima într-o paleta mereu schimbatoare viziunea complexa asupra realitatii. Echilibrul dintre forma si continut este evident în arhitectura majoritatii poemelor, concepute pe structura antinomica dintre formularea introductiva si finalul cu valoare de surpriza: „am vrut sa vând” – „dar cine sa cumpere”.
Exceptând extravagantele imagistice („decolteuri cultivate-n bostane”) sau excentricitati de limbaj („sa nu avorteze soseaua de la atâtea izbituri”), talentul tânarului poet este incontestabil, iar timpul aliat al maturizarii artistice, va cerne balastul, pentru a pune în lumina esenta marii poezii.

Virginia Chiriac