LYRA

Poeti români din Basarabia

Întoarcere
Vor fi si-atunci ierburi si zapezi…
Tu, ochi, cum ai sa rabzi sa nu le vezi?
„Ba nu, mai pe-nnoptate-am sa ma scol
sa dau livezii, stupilor ocol,
sa mângâi lemnul usilor de-acasa
si papusoi galbeni de matasa.
Dulaii vor veni sa ma miroase,
cu boturile negre, somnoroase,
si gudurând spinarile: stapâna,
de unde vii, ca mirosi a tarâna?...”

Strofele poetului bolnav
De trupu-n care ma pândesti, durere,
m-as desparti cu inima usoara,
ca sa rasar într-o împrastiere
de iarba si de flori la primavara.
E-o taina pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
(disgratios si greu de mânuit)
când gândul se putea, de-o pilda, strânge,
scânteietor, pe-aripa unui fluture,
ori între doua foi de trandafir,
care-asa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.
De câte ori îmi simt putreziciunea
în care sufletul mi-ai rasadit,
eu, Doamne, nu-ti contest întelepciunea,
da-mi zic c-a sasea zi ai obosit.

Magda Isanos (1916-1944)

Rimând „Eminescu”
Prin întuneric de nopti nedormite
Negru-ntuneric,
Ca un maculator de al Lui
Rataceam ca printre niste
Spectaculoase
labirinte,
Dupa o rima celebra –
Sa nu se asemene cu a nimanui.
Nimic însa tulburator,
Pân’ce într-o feerica amiaza
Înlemnii:
Eminescu
Numai cu Eminescu,
superb, luciferic, rimeaza?
Petru Dudnic (1941-1984)
Pasiune
Focul umbla nebun dupa
lemnul meu:
place, arde cinstit pâna la cenusa.
Aveam aripi la început,
dar cum am iesit la lumina,
focul m-a îmbratisat.
Am ramas pasare de lut,
cu zborul târât.
Ma dor mâinile când vad aripi.

Câinii
Câinii vin acasa odata cu dimineata.
Din blana scarmanata ies aburi obositi.
Pasind strâmb, cu ochii afundati în ceata,
vin acasa buni si cheltuiti.
Si-i asteapta pe la porti stapânii
sa le-mbrace gâtul în bratari
Pentru-o noapte dezlegata, câinii
îsi pun ziua-nlant fara-ntrebari.

Gheorghe Voda (1934-2009)

Înaltarea
Grea ca mierea, din causul nimbului sau
rasturnat
carnea trupului adânc i se prelinge
strecurata îndelung prin plasa
sângelui: i se preling pe
chip, turnata, pe barbie, gât
umerii adusi i se preling pe
brate pâna ajung la cel’lalt capat
pumni si pumnii i se vor prelinge-n
degete-lumânari, caci sfânta ca
untdelemnul, din causul nimbului
carnea trupului se prelinge
unsuros pe piept, pe abdomen
bifurcându-se, lasând în mâlul rodnic
nufarul viril sa se deschida, curge pe
coapse, pulve si abrupt de
la genunchi în jos, doar ochiul treaz
de-abia reuseste-a tine trupu-n
balansare, sa nu-l scape nici pe-o
clipa din vedere, cum nu-l scapa din
veninosii ghimpi – vie – cununa
de albine, cea roind în jurul
fruntii de copil din flori – polen
sa culeaga? – fiecare dându-i
ac pentru-a-l nalta în zborul ei
macar pe o clipa si murinda
alta vine sa-i dea ac si ora
îi da ghimpe si roind cununa
se-nnoieste-n zbor si trupul lui
pluricelular e ca un fagure:
nu-l mai tine cruce, chingi, nu-l tin
cuiele din palme, doar cununa
de albine, cea roinda, - a carei
miere grea si ceara stravezie
carnea trupului prelins îi este

Emilian Galaicu-Paun (n. 1964)