PRIETENII NOSTRI

Mircea Mihai
(1944-2007)

L-am visat pe prietenul nostru, Mircea Mihai care, iata, în acest an ar fi împlinit sapte decenii. Inginer tipograf, tipograf de elita, dar si un bun prozator – a semnat trei romane si anume: „Dealul”, jana” si „Padurea Veresiei”, ultimul postum – colaborator permanent al revistei Porto- Franco a fost si secretar general de redactie. A fost, de asemenea, un prieten devotat nu numai literei dar si colegilor lui tipografi si scriitorilor dunareni mai ales. Si-a iubit nespus de mult familia: sotia (plecata cam devreme la Domnul), pe cei doi copii, Cosmin (astazi fiind în America împreuna cu familia) si Oana, mezina, mama a doi copii minunati, traitori în orasul în care s-au nascut: Galati... L-am visat pe Mircea Mihai: eram pe o terasa, mi se pare ca era restaurantul Casa Româneasca, unde noi aveam (si mai avem), Cafeneaua Literara Porto-Franco. El a fost cu ideea prin 2005 sa ne deschidem o Cafenea pe str. Alexandru I. Cuza... L-am visat pe Mircea Mihai si cred ca l-au mai visat si alti concetateni, unii chiar scriitori, pe care el, cu bonomia sa, le-a înlesnit tiparirea volumelor de poezie sau proza. Unul dintre acestia – îmi spunea câteodata Mircea, îi dadea telefoane si la miezul noptii interesându-se de cartea aflata sub tipar, astazi... Cei pe care i-a sprijinit moral si spiritual nu i-au adus o floare la catafalc( ... ) Într-o zi de mai n-a mai avut rabdare parca sa-si vada macar coperta cartii „Padurea Veresiei”, coperta realizata de pictorul Theodor Visan. Romanul l-am tiparit la Editura Sinteze cu sprijinul câtorva prieteni si apropiati. Anii au trecut si vor mai trece, dar cartile lui si amintirea sa vor ramâne copiilor si nepotilor, si noua, prietenii sai muritori mai devreme sau mai târziu. Am rugat-o pe Oana, fiica sa, sa mai rascoleasca caietele cu manuscrisele sale spre a le da luminii tiparului si cititorilor...

Absenta TA
- dedicatie târzie, lui Mircea Mihai -

Absenta ta doare ca o rana deschisa
pe care taranii cu pamânt o astupa,
eu rog izvorul cu apa sa ni se
lumineze de-o bem si dupa –

Pe cont propriu, doamne, eu refuz,
atingerea sângelui din calea mea,
chiar de sunt si lucid, si confuz,
eu ma-ngrop în oaza cea grea –

Absenta TA doare ca o rana deschisa
Ca o carare de munte nescrisa!

Sterian Vicol