POETI DUNARENI

Sandel Stamate

ASUS
Îmi suna verde-n tâmpla primavara
Cu voci de miei,
de pasari,
Cu tumult de gâze
A înflorit mâsmâsul!
Un’ te-ai ascuns tu, Moarte?
Mirosu-ti nu-l mai simt
E Raiul pe Pamânt

ACASA
Alt-ceva sa fie
Toate vor
Samânta tânjeste sa fie planta
Sâmburele sa fie pom
Oul sa fie pui
Pamântul sa fie caramida
Caramida sa fie palat
Palatul sa domine lumea
Dar toate se-ntorc la starea dintâi
Acasa din care plecat-au

ZEN
Odata
nu mai stiu când
mi-amintesc
doar un zumzet planetar
m-am trezit
hranindu-ma hulpav
din pielea timpului
Apoi din carnea timpului
muscând
Si mai târziu
din oasele timpului
Când am ajuns la maduva
am dat de Cuvânt
Desfatare fara sfârsit

NUMELE
M-am trezit deodata
Ca nu pot vorbi despre stramosii mei
I-am uitat pe toti
Am uitat-o pâna si pe mama mea
Dupa ce mai întâi îl uitasem pe tata
Numai numele lor nu l-am uitat
M-am hranit cu ele
Ca pamântul cu razele soarelui
Ca pamântul cu razele lunii
Ca pamântul cu razele ploii
Ca Îngerul cu propria lumina

A FOST…
A fost Craciunul
cu zapada putina
A fost Pastele
cu primavara putina
Dar într-o zi,
frecându-si palmele,
tatal meu -
mai alb decât zapada mieilor,
mai alb decât floarea ciresului -
intra în casa si-mi spune
ca pe o veste mare:
„Stii, fiule, a înflorit si via,
parfumerie la liber
ce-mi bucura inima
cu o speranta’’
Si atunci am auzit deslusit
Talazurile Vinului
Din anul acela.