PORTRET N SEPTEMBRIE

Grigore Hagiu (27 sept. 1933 Tg. Bujor-13 febr. 1985 Bucuresti)

Întâmpinându-mi ziua de nastere
calm si bogat în septembrie intru
luna nasterii mele si-a toamnei
si conjunctura stelara mi-e favorabila
soarele-i limpede dar fara putere
si serile tot mai racoroase îmi aduc aminte
sa pretuiesc minunata caldura-a vesmintelor
ma-nchin miezului rosu de pepene
ne prefacem ca nu ne cunoastem
fiecare o alta tablie de masa luminând
si pamântu-nvârtindu-se mereu mai încet
din spatii ceresti ma atrage spre el
de parca i-as fi singura si tainica samânta

Tarm
un ochi de pace îmi priveste
prin lupa soarelui de-amiaza
celulele de iarba-nconjurate
din antipod în antipod ma-nvârte globul
si sângele-ntre inima si cap imita
nisipul rosu din clepsidra
e-ntoarsa toata marea-n mine
si-n aventura de a fi eu însumi
ma trec înot facându-mi tarm din brate

Timp concentrat
o coasa da târcoale
odaii unde scriu
iarba groasa cade fulgerata
de sus în jos
clipele mele de jos în sus
pâna ramâne
lânga pajistea aspra
numai un cap gânditor

Anotimp
fiorul ei suav pe toti ne tine
potcoava din adâncuri de noroc
ivind întotdeauna la mijloc
desimea sfânta-a marilor destine
secunda bate iarasi la soroc
din învârtirea spatiilor line
cu anotimpul constelata vine
pe mâna-ntinsa pare sa ia foc
si cum suntem si cum ne-am vrea tu stii
deci naste-ne îti strig înca odata
mai zvelta-n sânge si-n aceasta zi
mai pururi mai grea mai leganata
tu dulce gravitatie si fii
faptura noastra-n noi continuata

Fragilitate
un vultur mi-a furat vertebra de la gât
pe când dormeam cu fruntea-n iarba
statuie rasturnata dintr-un bloc de piatra
acum colacul unei funii
mi-ar tine capul drept pe umeri
acum încolacirea bratului tau moale
m-ar omorî prin simpla-ndepartare
si sarpele trezit din somn
o ultima durere
mi-ar pune-n locul
sfintit cu os de altadata
acum mi-e dat sa nu mai pot
respinge
pe cât mi-e dat sa nu mai pot adeveri
sta limpede si înafara
fiinta mea neaparata
lasata-n voia celor mai obscure patimi
acum ar fi de-ajuns sa ma reteze
rotita-n jurul cozii ei subtiri
si pana din aripa unui înger
cel mai sfios si-abia nascut si plâns
printre parintii lui puternici