INTERPRETÃRI

Elemente discursive liminare în poezia lui Vasile Burlui

Motto: „...Iar luntrea mea subtire ce’i zic Metamorphé urmeaza prin efluvii de stele si sisteme un drum fara odihna...” (Mihai Ursachi)

Opera literara odata finalizata nu reînvie decât prin gestul taumaturgic al receptarii, al lecturii, fara de care textele literare ar ramâne simpla literatura de sertar. Orice cititor de un anumit calibru realizeaza ca întelegerea si interpretarea operei literare presupune conjugarea comunicarii dintre lectura lingvistica a enuntului si negarea acesteia prin recitirea si rescrierea enuntului în baza principiului receptarii imaginii artistice. Astfel, atât constituirea semnificatiei artistice, cât si trairea estetica sunt determinate, în principal, de raportul dintre cele doua tipuri de lectura. Textul literar devine implicit un intertext,un spatiu în care se interfereaza elemente ce provin din diverse domenii de manifestare prin limbaj a atitudinilor umane.
Din perspectiva comunicativa, opera literara are caracter interactional si presupune colaborarea dintre emitator si receptor. Angajat în procesul de receptare a discursului literar, de negociere a sensului, cititorul avizat cauta, cu abilitate, repere care sa-i faciliteze întelegerea: semnalele paratextuale elementele ambientale, daca ne este permisa încadrarea. Consideram ca acest aspect al operei literare a fost sondat frugal si inconsistent în cercetarile aplicative si ne-am propus a realiza o prezentare a titlurilor si motto-urilor prezente în ultimul volum al lui Vasile Burlui, Înger rastignit (poeme soptite), publicata sub semnul Casei editoriale Demiurg si a Editurii Apollonia, Iasi, 2012.
Coperta volumului este realizata de Maria Alexandra Burlui, iar functia ei aperitiva este relevanta. Coeziunea cu tiltul impresioneaza cititorul de la prima privire, inducându-i acea stare nedefinita de spirit, care sa-i permita accesarea textelor propriu-zise: tristeti metafizice si propensiuni spre dimensiunile ontice ale fiintei. ”Discursul de escorta” (Paul Cornea) este în acest moment fluidul care poarta ”organul poezesc” catre adevaratele esente ale fiintei eului revelat în Cuvânt. Ilustratia copertei unu prezinta omul – înger, caruia i-a crescut o singura aripa, iar în locul celeilalte s-a nascut un lant, dupa cum sustine Paler, caci dihotomia trup – suflet, supunere ineluctabila în fata unui destin asumat tragic, limitele si inconsecventele existentiale, l-au transformat pe om într¬o entitate coplesita de neant, a carei revolta este rizibila si ilara în fata vointei divine. Titlul oximoronic al volumului are o ampla apertura conotativa, Îngerul ând fi omul îngenunchiat de limite, omul desacralizat sau, prin extrapolare, întreaga fiinta pusa sub semnul tragicului. Metafora îngerului nuanteaza aripile frânte ale omului... Daca si îngerii sunt pusi sub semnul rastignirii, atunci fiinta de spuma a omului nu are nicio sansa în fata înlantuirilor nemiloase ale firii. Salvarea prin Logos, prin creatie, pare a fi o încercare de a depasi aceasta conditie, dar scriitorul alege ” Soapta” în locul unui glas puternic, pentru ca nu oricine poate întelege, pentru ca împartasirea poemelor este un ceas de taina, este o sarbatoare a fiintei si un gest de cuminecare.
Coperta doi poarta, ca o prelungire a primeia, un text ce poate fi lesne înteles ca dedicatie subliminala, întregul discurs liric fiind închinat de?artaciunii trairii în absenta iubitei: Ce zi mai e si asta, fara tine? Pagina de titlu reia numele scriitorului si denumirea volului, dar vine cu un suprasimbol, aparent usor de trecut cu vederea: o floare stilizata cu corola plecata. Acest semn întareste acea senzatie initiala de aripi frânte, de aripi de plumb în fata vietii si a mortii. Pe verso, ne este prezentat în crochiu un portret al lui Vasile Burlui, realizat de Dan Hatmanu. Pictorul a reusit sa surprinda prin pleoapele usor cazute si privirea profunda si trista, întregul fior liric al volumului. Ilustratiile interioare plasate ca un aparent decor nesemnificativ, au de fapt un impact vizual impresionant, ca si coperta, plasând cititorul sub semnul unei vechi planete, când pagina însemna migala, pasiune, sincretism.
Prefata, un alt element paratextual, este o radiografiere lucida si obiectiva a poeziilor volumului, realizata de un alt artizan al întelegerii Cuvântului, Ioan Holban, care pune scriitura lui Vasile Burlui sub semnul ”exilului interior”. Încadrarea ni se pare pertinenta si sustinuta de toate acele aspecte prezentate anterior, elemente ”în care tragicul se ascunde în soapta elegiei, iar ratacirea în desert a pelerinului obisit sfârseste în speranta departelui de dincolo de pragul privirii”.
Cele patru cicluri lirice ale volumului sunt precedate de câte un titlu, simbolic – anticipativ: I. Philemon si Baucis (poeme pe care le-am scris împreuna si dupa ce ai plecat), II. Concert melancolic, III. De anima (poeme de rostit în soapta), IV. Pianissimo. Iata rosturile si întelesul primului titlu generic: Pilda lui Philemon si Baucis reprezinta de fapt pilda ospetiei. Jupiter a mai fost numit si Hospitaliter sau cel Ospitalier si el a fixat ca lege eterna pentru muritori legea ospetiei. Se spune ca Jupiter avea obiceiul, împreuna cu Mercur, care era si zeul calatoriei, sa mearga pe pamânt si sa ceara gazduire la oameni.“Astfel cei doi zei calatori au ajuns într-un sat. Au batut la portile a o mie de case frumoase, spatioase, mari, pline de servitori, de cirezi de vite si oi si nu le-a deschis nimeni. Spre înserat, au zarit pe un deal uitat, pe o ulita, o cascioara prapadita, cu acoperisul din paie. În aceasta cascioara îsi duceau zilele, uitati de soarta, doi batrâni, Philemon si Baucis. Acestia erau de o bunatate fara margini si de o modestie la fel de mare. Prin curticica mica a lor cresteau doar o singura gâsca, aveau doar o bucata de vita de vie si câtiva pomi fructiferi. Casa era saracacios mobilata. Astfel, cei doi batrâni i-au primit cu draga inima în casa lor amarâta.“Ovidiu, în „Metamorphoses” ne spune ca batrâna Baucis s-a dus si le-a spalat picioarele oaspetilor, asa cum este datina din mosi-stramosi, apoi a fiert câteva roscove, a cules struguri, i-a servit cu faguri de miere si vin, cu oua facute în spuza si i-a îmbiat sa manânce din fiecare dupa pofta inimii. Zeii, vazând atâta bunatate, au început sa-si arate puterea umplând paharele goale cu vin si aratându-si reala lor înfatisare.“Batrânii, cuprinsi de evlavie, au vrut sa le dea sa manânce si unica lor gâsca. Jupiter si Mercur le-au spus sa ceara drept rasplata orice vor, iar batrânii nu au dorit decât sa slujeasca împreuna pe zei, iar când le va veni sorocul sa moara, sa moara amândoi pentru a nu suferi unul de singuratate si amaraciune.“Atunci casa lor s-a transformat într-un templu maret, iar la sfârsitul zilelor lor, Jupiter i-a transformat în doi meri cu crengile care se împletesc pentru a nu fi despartiti niciodata. Cât despre sat, zeii l-au înecat în ape pentru rautatea oamenilor. Abia acum putem întelege cu adevarat intentia scriitorului de a transmite cititorului, prin coniventa culturala, ca poemele primului ciclu liric sunt reflexe ale ospitalitatii spirituale, ale deschiderii catre bunatatea împartasirii empatice, caci Viata (îi pare) ca o ghilotina si invoca spiritul revolut: Oameni buni, sariti la palisade!, existenta ducându-se într-o Casa fara amintiri, la o Margine de vis, ineluctabil asumata ca o conjugare între Copilarie, Curcubeu, Amintiri, Ascensiuni, dar si a Visului spulberat! Acestea sunt doar câteva titluri de poeme, ele însele încropind prin aglutinare lirica, propria poveste...
(va urma)