Scoala: prezent si viitor

Despre vocea interioara a scolii
(Acad. C.Gh. Marinescu, prof.univ.dr. Vasile Burlui, „Pedagogia universitara”)

În editura ieseana „Samia” a aparut lucrarea „Pedagogia universitara. Clasic si modern”, sub semnatura d.lui Acad C.Gh. Marinescu si a d.lui prof.univ.dr. Vasile Burlui, presedintele Universitatii „Apollonia”. În orice forma de învatamânt, principiul reprezinta un reper cardinal. Pentru afirmarea, cultivarea, apararea principiilor unui învatamânt eficient si tonic au depus marturie generatii de oameni ai scolii. A fi student a însemnat multa vreme privilegiul de a sluji un ideal creator. Ar trebui reamintit avertismentul unui patriot si autentic european, profesorul Titu Maiorescu: „Românii au pierdut dreptul de a comite greseli nepedepsite”. Cei doi cunoscuti profesori ieseni propun nu atât un curs cât o dezbatere asupra pedagogiei universitare (statutul disciplinei; valente metodologice; componentele prelegerii universitare; metodologia seminariilor si a lucrarilor practice; metode privind studiul individual al studentilor). La întrebarea „Quo vadis, Homine?”, autorii, care au decantat multimi de surse bibliografice, propun: „Specialistii vor trebui pregatiti nu doar pentru a asimila si multiplica noutatile din domeniul stiintelor, ci pentru a le raporta la trebuintele si aspiratiile omului si la viitorul dezirabil al societatii noastre. În acest sens, stiintele umaniste pledeaza cu pertinenta pentru ca generatiilor tinere sa li se cultive spiritul de respect pentru valorile umane, iar savantii, cercetatorii si oamenii politici sa îmbine judicios „stiinta cu constiinta”, în aceasta epoca termo¬nucleara”.
Exista, armonioasa si responsabila, o voce interioara a scolii. E drept ca ea este ascultata cu intermitente precum mesajele pe care le transmit alpinistii de pe crestele înghetate ale lumii. La universitate, portile nu se pot deschide înaintea dizgratiosului „merge si-asa”. Am notat aprecierea unui scriitor, Adi Cristi, referitoare la prezenta universitara a d.lui Vasile Burlui: „face parte din acea categorie minoritara de oameni decisi sa nu scoata compromisul sub forma de steaguri desfacute”. Pe „tapiseria” ultimei jumatati de veac care ne-a adapostit – unora – dramele (fara de sfârsit), altora – izbânzile de proximitate, dl. Acad. C.Gh. Marinescu a performat în stiintele omului – forma vie a patriotismului senect.
Lucrarea referitoare la pedagogia universitara respecta conventiile „cartii fizice” (numai în „chenarul” paginilor sale se pot recepta modulatiile fiintei care aspira spre depasirea finitudinilor). Se investigheaza datele (unele – nelinistitoare) referitoare la „mersul” scolii superioare nationale. Multiplele schimbari, urmate de renuntari si „proiecte” mimetice dramatizeaza viata scolii superioare; nu mai mult decât fanatismul „pacificator” al instruirii electronice. Nu exista, credem, urâtire inofensiva. În Universitate, tânarul care se întâlneste cu toate reusitele lumii trebuie sa-si ridice privirea si catre valorile eterne ale neamului sau.