PAGINI DUNÃRENE

Doua povestiri

Nu iau pe dracu în masina
Îmi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Într-una din zile, preotii de pe valea Susitei din judetul Vrancea au fost chemati în orasul Panciu, unde era un sediu pentru conferintele preotesti pentru a lua la cunostinta noile legi aparute în legatura cu impozitele fata de stat, casa de pensii si altele. Dupa terminarea conferintei plec cu fratele meu mai mare care era tot preot, el mergea la Câmpuri iar eu la Marasti. Pe drum, eu îi zic:
- Nene, eu am multa treaba acasa, sotia este la serviciu, copiii sunt la o vecina, vreau sa-mi repar acoperisul de la casa ca ma ploua... asa ca, pâna vine autobuzul mai sunt trei ore, îmi pun anteriul în geanta ca sa fiu mai comod si ma duc la o masina de ocazie. mergi cu mine?
- Eu merg cu tine, îmi spune el, dar tie nu ti-e rusine sa mergi ca un terchea-berchea. Esti preot sau ce esti?
Fratele meu mai mare, aducând diferite argumente, ma mustra ca mi-am dezbracat anteriul, dar eu am facut¬o pe surdul si am plecat spre strada pe unde treceau masinile ce mergeau spre Soveja. Cum am ajuns, spre norocul meu, fac cu mâna si primul sofer opreste. În timp ce ma urcam pe scara camionului sau îi zic soferului:
- Domnule mai este un preot care vrea sa mearga tot în directia noastra, vad ca aveti loc, nu-l luati si pe el.
Soferul pe un ton rastit, îmi spune:
- Închide usa domnule, daca nu te dau jos si pe dumneata, eu nu iau dracul de popa în masina.
Dupa ce masina a pornit în viteza, accelerând la maximum, privind pe fratele meu care era aproape sa puna mâna pe mânerul de la usa masinii am plecat. Pe drum, dupa un timp, rup tacerea si-l întreb pe sofer de unde aduce marfa... câte curse face pe zi si multe altele ca sa ne acomodam unul cu altul. Dupa aceasta pregatire psihologica, daca pot spune asa, intru în subiectul care ma framânta, si-l întreb:
- Nu înteleg, de ce nu luati dumneavoastra preti în masina? În definitiv platesc si ei ca oricare om. Cred ca nu cer mila.
- Nu iau domnule draci în masina ca îmi merge rau.
- Cumva ai experimentat acest lucru sau ai auzit de la un redus mintal sau un bigot fara nici un Dumnezeu.
- N-am luat niciodata un popa în masina si nici nu iau. Dar ce sa-ti spun: Am luat odata o preoteasa de la Nistoresti. Ah, ce frumoasa era.
- Mi se pare ca o cunosc, îi spun eu. esti botezat? Banuiesc ca n-ai mai trecut pe la biserica de la cununie. Esti casatorit?
- Da, sunt casatorit si mi-am botezat si copiii. Dar la botez s-a dus muierea.
- Si ce ti-a spus când a venit acasa?
- Ce sa spuna? Nu stiu eu ca popii vor multi bani. nu-i mai satura dracul.
- Spune-mi, parintii matale merg la biserica, sotia, copiii sau fratii.
- Niciunul nu merge? Uite, la autobuz se da 10 lei, eu îti dau 15 lei, ca sa nu zici ca ti-a mers rau, dupa care reiau discutia. Daca nimeni din familia dumitale nu le are cu biserica, de unde stii ca popa cere bani? sotiei i-a cerut sau i-a oferit ea cât a crezut de cuviinta.
- Asa li s-a dus buful.
- Domnule, mai e putin si eu trebuie sa cobor. Vad ca ti-a mers bine, foarte bine. Ai avut si doi clienti în masina care ti-a dat un ban de o bere, nici politia nu te-a oprit sa te întrebe de ce transporti persoane în cabina. Si acum ce ai zice daca îti spun ca si eu sunt preot?
- hai domnule te tii de glume?
- Nu glumesc. Vezi dumneata ca am eu fata de jmecher?
În timp ce i-am spus aceste lucruri, mi-am scos reverenda din geanta si m-a îmbracat. De data aceasta eram pentru el nu stiu ce, preot... drac.
- Te rog fii atent la volan si nu te uita asa speriat la mine, îi spun eu. preoteasa care era asa de frumoasa si ai privit-o dumneata cu ochi patimasi, este nasa mea de cununie. Ti-am spus ca o cunosc, dar nu m-ai întrebat de unde.
Pe distanta pe care am mai avut-o de parcurs împreuna, soferul meu n-a mai scos nici un cuvânt. Privindu-l atent, se facuse rosu la fata apoi galben ca ceara si din când în când arunca câte o privire spre mine, probabil sa-mi vada chipul de om sau de... La destinatie, când l-am rugat sa opreasca, ca vreau sa cobor i-am spus:
- Dumnezeu sa te aiba în paza si roaga-l sa-ti dea minte.


Maria Urâta
În cele din urma, Gheorghe al lui G. Baltatu, flacau tomnatic, se casatori si lua o fata de prin Vizantea. În sat nu erau fete pe lacul tatâna-sau asa ca dadu sfoara prin satele vecine. Feciorul sau avea o caciula de astrahan gospodareasca, tuguiata, numai volturi si mereu o purta întoarsa pe o ureche. Pieptarul ca si pantalonii erau din lâna si camasa cusuta în puncte. În timp ce majoritatea tinerilor purtau opinci la hora, el avea bocanci cu tureatca din piele. Gheorghe era un tânar frumos, îmbracat bine, dar nu-l avea pe vino-ncoace. Tatal sau era gospodar si voia ca fiul sau sa ia ca sotie o fata bogata. Mergând odata la iarmarocul din Vidra, pe drum îi sari mutelca de la caruta nefiind strânsa bine cu o seara înainte când a uns osia cu pacura. Nemaigasind-o a fost nevoit sa caute fierarul din Vizantea si cum acesta era la târg se opri la fratele sau care era vecin. Aici, batrânul zarise fata gospodarului ca se învârtea ca o sfârleaza prin ocol, dadu cu matura în fata casei, arunca graunte la pasari si la scroafa cu purcei, scoase apa si o puse în uluc pentru oi, puse o cerga pe polita de la caruta si se sulimeni sa plece la târg. Batrânul tot o trase de limba pe fata si afla ca are vreo patruzeci de oi numai ale ei, o vaca cu vitel, un car de zestre si ceva pamânt. La drept vorbind si fata remarcase pe tânarul ce era cu tatal sau, dar el habar n- avea ce se întâmpla în jurul sau. Din una în alta batrânul împeti fata vizanteanului, se împaca asupra zestrei ce trebuia sa o primeasca si fixa nunta. Pâna aici toate bune, numai ca Gheorghe era, lasa-ma sa te las.
- Te însori, tata?
- Daca matale zici, ma însor, raspunse tânarul tatalui sau.
Si ce nunta! Mirele întocmise un cal sur de prin sat, avea ca vornici douazeci veri, nepoti si prieteni de ai mirelui de ai tatâne-sau, toti calari, cu brad împodobit si plosca pe umar, batiste în piept de la cinstita mireasa si câte altele. În urma alaiului veneau carutele, cu rudele socrului mare etc. Alaiul nu trecu peste deal, ci ocoli prin satul Câmpurile, Ciuruc si când sa urce dealul de la Gogoi, calul poticni si mirele era gata sa-si rupa piciorul sub cal. Nu e a bine spuneau femeile. Trecând peste toate aceste, pot spune ca a fost o nunta din cele mai frumoase, ca sa nu mai lungim vorba. Numai ca, tatal observa ca dupa nunta Gheorghe devenise din ce în ce mai posac. Nu mai iesea în sat pe la prieteni, nu mergea la cârciuma cu tinerii de seama lui si nici la balurile care se organizau pentru tinerii casatoriti. Si, toate acestea pentru ca îi era urâta maria. Într-adevar, maria era o femeie iute din fire, brunatica, capul rotund, cu nasul cârn, ochii si sprâncenele negre, parul încârliontat si negru, fruntea lata. Lumea îi spunea „Maria urâta”. Tata socru de la un timp, vazându¬si fiul trist, puse gând rau nora-si. S-o trimita acasa, nici vorba, era vorba de oi si pamânt, biata femeie, orice i s- ar fi întâmplat nu pleca moarta. Într-o toamna trimise pe fiul sau la munca în zona Panciu iar el ramase cu Maria, si-i zise:
- Marie, daca tot e plecat Gheorghe de acasa, sa nu zica ca noi stam degeaba, sa mergem la padure sa aducem capriori si sa facem o aplecatoare la graj d sa nu mai bata ploaia în usa vitelor. Cu ocazia asta vom culege si ceva bureti pentru iarna.
- Tata socrule, zise Maria, stii ca eu niciodata n- am iesit din cuvântul matale. Cum crezi, asa facem. Buretii sunt buni pentru iarna.
A doua zi în zori, socrul si nora se afundau în cea mai întunecoasa si îndepartata padure.
- Dar de ce mergem asa departe tata socrule, lemn bun de constructii gasim si pe la noi, mai aproape de casa, îi spuse nora.
- Nu, dragul tati, nu taiem de la noi ca sa ramâna padurea copiilor tai si nepotilor mei. Mergem în padurea care a fost cândva a coroanei.
Când soarele era sus, ei se oprira într-o pustietate pe unde nu calcase picior de om de multi ani. Lega caii de un copac, le dadu ceva nutret si cu toporul în mâna se afunda în padure.
- Tata socrule, uite ce brad frumos, de ce nu-l tai, e si aproape de caruta, îi spuse nora-sa.
- Nu dragul tati, cautam brad uscat ca sa fie usor de transportat, spuse batrânul.
- Dar mai întâi sa culegem bureti si vom mai vedea noi dupa aceea.
Cautând pe la cioatele putrede bureti, trecura un deal, coborâra în vale, o luara în josul unei vai, se urcara într-un pisc, apucara în sus, se întoarse în jos, dadu roata unui pârâias încât biata femeie se dezorienta de tot. Batr’nul facu ce facu, se furisa de tânara femeie si se întoarse la caruta, înhama caii dându-le bici si facu cale întoarsa. Prin vaile adânci ale padurii se auzea strigatele Mariei într-un ecou care legana unul de altul peste vârfurile copacilor muntii înpaduriti.
- Tata socruleee! Tata socruleee!
Batrânul dezlega caii si porni spre casa. La primul izvor bause apa rece si se spala pe cap ca sa se racoreasca se starea de încorsetare în care îl tineau gândurile si seara târziu ajunse acasa. a doua zi dadu zvon prin sat ca nora sa, Maria s-a ratacit prin padure si a mâncat-o ursul. Toata ziua a cautat-o dar n-a fost de gasit. a si ragusit tot strigând. Vai de zilele noastre, spunea batrânul, mi-a fost luata mâna dreapta si peste câteva zile trebuie sa fac praznic pentru nevasta-mea. Feciorul meu, barbat tânar, a ramas singur ca si mine. ba, batrânul lua cu el si doi vecini si pleca a doua zi la padurea din apropierea satului, sa-si caute nora. În zadar au strigat si au alergat ca Maria tot n-a fost de gasit. asa au trecut doua zile si batrânul, si satul îsi luara nadejdea s-a mai vada vreodata pe Maria Urâta. Ca sa nu stea moarta cu tarâna în gura facura praznic întru pomenirea ei.
- Parintele, îmi spune batrânul, s-o trecem la morti si pe Maria, sarmana de ea, cine stie pe unde i-au ramas oasele.
- Dupa câte am înteles, îi spun eu, nu a trecut decât noua zile de la disparitia ei, e bine sa mai asteptam, ca Dumnezeu de multe ori întoarce pe cei rataciti la calea adevarului.
- Nu parintele, am eu presimtirea aceasta ca nu mai vine, spuse batrânul.
Era o zi frumoasa si masa de pomenire se aseza în curte. Venira vecinii si lume multa din sat. Lumea se ridica în picioare pentru rugaciune si deodata, toti musafirii se întoarsera cu fata spre strada. În curte îsi facu aparitia o aratanie, o femeie care de-abia se târa pe picioare, cu parul încârliontat, jerpelita, îmbracata cu o scurteica ce avea un colt mai sus si unul mai jos, strânsa la mijloc cu un gânj din ramura de salcie si cu un colt al catrintei se târa de pamânt. Era Maria urâta care se opri în mijlocul curtii.
- Ce-i aici? Întreba ea.
Nu primise nici un raspuns. Tata socru vru sa motiveze ca sotia sa împlineste sapte ani de la deces si întru pomenirea ei ridica acest praznic, dar, în timp ce dadea aceste explicatii batrânul cazu din picioare si dupa trei zile fusese asezat lânga sotia sa. Maria Urâta a fost femeia care dupa multi ani ramase singura vietuitoare a familiei.

* Prozele fac parte dintr-un volum aflat în lucru