TINERI POETI PREMIATI

IONUT ALUPOAE
(Iasi)

Ecou tomnatic
Un fâlfâit de aripe desarte
Si-un cântec rastignit de-un trist ecou
Întind simeza zarilor departe
Pe care suie-al toamnei gri tablou.

Biet murmur lacrimând dintr-o vioara,
Un strigat scris de-un zbor în visul meu
Sarut încaruntit în nopti de vara
Pe gura stinsa-a sufletului tau.

Si-un dans împovarat de ritmuri goale
Doar pasi înmarmuriti de un tangou,
Tradati de zarea libertatii sale
De a se întomna într-un tablou.

Caci port pecetea buzelor învinse
Bemol încondeiat în glasul tau,
Novisima iubire-a verii ninse
Rostind pustiul sufletului meu.

Aceeasi toamna si acelasi cântec
Vuiesc taceri peste cuvântul greu,
Înmormântând un strainez rasunet
A carui oglindire am fost eu.

Si-acum, când strigi iubirea mea departe
Beau vin din taina stinsului ecou,
Captiv în infinita libertate
De a ma sinucide-n glasul tau…

vernala
Se-mbraca primavara-n flori de nunti
Si-n ochii verzi ne botezam pereche
Zapezile asuda chiar si-n munti
Sosesc cocori si iarna-i tot mai veche.

Cu pasi novice pe tâmplele lui marte
Amorul nostru prunc scânceste sigur
Si vremea buna, ca un semn de carte
Se-ntoarce-ncet, februarie e singur.

Înalta adieri sihastre aripi albe,
Din cenusa tângii de zapada
Adormitei albe, stele-i mor în palme,
Si grairea ninsa-i doar o stinsa zada.

Gura-i vesnic rece, blând misterioasa
Îsi îngroapa-n taina nunta vesperala,
Mortii asezându-i voalul de mireasa
Niciodata moartea va trai vernala.

Regasindu-si sorii dezrobiti din hamuri
Ceru-si spala trupul în zefiruri calde
Clipe descâlcite se-oglindesc prin ramuri
Si-au cusut padurii rochii de micsandre.

Furisata-n cuiburi, rasucind o zare
Ornic al iubirii, pleoapa ta rotunda
Vai… de-ai plânge clipa ai ucide-o Mare
Si un Cer ce-ti umple lacrima fecunda.

Noaptea nu mai gusta gândul zilei,
Viata nu mai e ofranda mortii,
Feciorind sfioasa buzele idilei
Ziua abia linge trupul noptii.

Alb si negru plâng contraste pure
Strânse-n lacrima ce ne separa
Fiecare clipa bate-un veac pe buze
Pân’ sarutul tau o sa ma ceara.

Si-amintindu-si legamântul tainic,
Zi si noapte vin în fata sortii
Ca o echitate-a unui suflet grabnic
Universul sta-n balans de echinoctii.

Hai iubito, potriveste-mi firea
Strânge-o între doua morti egala
Ca o libertate cumpanind iubirea
Niciodata moartea va trai vernala.

Ca-ntr-un zbor matern spre calde vise
Tu ma-nalti pe albele-ti aripe
Scâncete din somnul Celei stinse
Plânse veacuri si eterne clipe.

Între noi nici amintirea-i veche
Nicio lacrima iubito ne separa
În privirea ochilor pereche
Moartea poate-o Clipa sa dispara.

Ornicul iubirii bate sa se frânga
Într-un cuib pe tâmplele lui marte,
Ochii verzi încep frumos sa plânga
Între noi nu e nici semn de carte.

plecare
Miroseai a gutui taiate de secera rece a
lunii.
Ingenua-ti gura,
ma învata saruturi ninse de frunze.

Cu amintirea unei alte vieti,
Înverzeam cuvinte amare.
Te desfrunzeam,
de la prima
pâna la ultima frunza,
potcovind solilocviul toamnei
cu mugurii fiecarei secunde.

Zadarnic…
Copita condeiului meu,
galopa aspid mireasma buzelor tale.

Amagindu-ma cu truvaiul neînceput al lunii
îti strigam cuvinte întârziate.

Cu glasul ostenind rotund,
claustram în suflet
ecouri strivite de cenusa culorilor
disparute dintr-un ceasornic.

O mâna tremurânda ma rascolea
într-un clarobscur
osândind transhumante sangvine.

Da Vinci îsi înmuia penelul
în sângele meu.

Ma înstrainasem.
Captiv în necuvintele unui ferpar,
îti iscaleam resemnat fiecare tradare.

Încorsetata de târziul sur,
Luna, cu surâs de gioconda,
îti devora trupul, sfâsiat de privirea-i rece.

Adormisem.
Lucoarea sângelui vestejit
odihnea pe pânza unui alt suflet.

Din florile unor buze de înger,
sarutam miezul galben al noptii
conspirând, în pântecul
unei gutui neucise…

întoarcere
Iubiri rastignite tacerii
Ascunse-n poemele toamnei,
Gustând apogeele verii
Vestesc învierile cramei.

Sortite de jertfa divina
Se-nchina podgorii în soapte
Urmând muribunda lumina
A verii pierdute în noapte.

Si lacrimi strâng tainele rugii
În doruri târzii ce se lasa
Spre vieti sub pecetele crucii
Plecate de mult de acasa.

Si-aud voci sublime suind
Miresme de struguri spre stele
De parca tu-mi soptesti un colind
Dând buzelor toamnei mistere.

Amurguri si zori se cununa
Din cer faurind sfinte punti,
Parfumuri de stea si de luna
Coboara în vinul din munti.

Cu aripi ce-adorm rasarituri
Plâng îngeri la tarmuri de zi,
Se simt întomnând infinituri
Prin frunzele lor ne-om iubi...