PAGINI DUNÃRENE

Mama Zamfira*
o proza de Nicolae Arefu

Ce-a vrut sa spuna mama Zamfira prin aceste bucurii nemeritate, care te afunda? Îmi este cu neputinta sa pricep, doar daca ar fi mai zabovit în viata mea, ca s- o chestionez ca la Curtea de Conturi, pentru a ma lamuri. Dar ea, prin „frumoasa-i moarte si-a cinstit întreaga viata”. Sau cum spunea Goethe: „Pe cei demni de viata îi biruie moartea!”
Stiu, eram bulbul din sufletul ei si nu si-ar fi dorit sa înfloresc dându-i bucurii care sa ma afunde înainte ca ea sa-si tainuiasca bucuriile unei vieti zbuciumate. A trait peste optzeci de ani si poate bucurii i-am oferit, dar cine stie ce alte neîmpliniri erau în sufletul ei, ca sa traiasca cu bucurii nemeritate care poate ma vor atrage si pe mine spre ea, ca sa-i înalt simtirea în alta fiinta. Nu cumva, în tainica ei simtire credea ca ma bântuiesc bucurii pe care nu le merit? Si cred ca asa gândea ea din moment ce o neliniste cine stie de unde stârnita, ca o rafala de vânt, a patruns în mintea si casa mea. Iar acesti oameni minunati – Ileana si Ilie – îmi ascund cu sfiala ceva si nu-mi dau putinta sa ma lamuresc, fiindca chiar se întâmpla ceva. mirele a devenit mai rezervata, fata mai tacuta, fara a fi atenta la zbuciumul mamei în pregatirile pentru plecare în Franta. În toate parea a fi o încrâncenare de nestapânit. Mama Zamfira – s-o tina Dumnezeu în paza îngerilor – poate m-ar fi linistit, vorbindu-mi de cine stie ce nereguli în viata mea, sau poate mi-ar fi spus ca „soarta nu este decât o consecinta a caracterului”, dupa cum spunea un filozof german.
Se ravaseste fiinta si simtirea mea fara sa stiu ce bucurii nemeritate am trait, caci mama Zamfira stia ce spune, cugetul fiindu-i o nestemata a gândirii ei patrunzatoare, care m-a fulgerat la aeroport, când Mirela si fata m-au îmbratisat ca sa-mi spuna:
- Vezi ce faci cu ficior-tau! si m-a întepat cu un sarut ca un ghimpe.
Tata, sa nu-ti faci probleme, ca o sa ne descurcam, dar te rog sa retii ce-a spus mama, ca sa ne întorci dragostea ce ti-o purtam!
Noaptea mintii: vezi ce faci cu ficior-tau, nu cu baiatul” Si apoi acel imperativ: je rog sa retii ce-a spus mama!”
Nu stiu cum am ajuns acasa fara sa provoc vreun accident, ca în cap îmi claxona: vezi ce faci cu ficior¬tau, cu rezonanta – sa retii ce-a spus mama” Nu stiu cum am parcat masina, dar la intrarea în casa, Ileana si Ilie au tresarit.
- Victoras, baiatul mamei, s-a întâmplat ceva? - Nu, nimic, dar totusi, voi îmi ascundeti ceva. - Dar ce ti-am putea ascunde tie, dragule?
- Nu stiu, dar îmi ascundeti ceva, ca la urcare în avion, Mirela si fata mi-au poruncit: „Vezi ce faci cu ficior-tau!” Deci, nu ma mai obladuiti, ca dihonia este
aici!
- Da, dragule, dihonia este aici, în nemernicia lui Viorel, cine stie de cine stârnit.
- Cum adica de cine, Ileano, nu ti-am spus ca se vede cu ma-sa!
- Victoras, l-ea insultat într-un mod care nu poate fi reprodus; daca nu-l retineam pe Ilie, îl arunca peste balustrada. I-a zis Mirelei ca i-a izgonit mama ca sa-si faca ibovnicul fericit si sa-si odrasleasca fufa în puf.
A venit noaptea târziu, cu ochii injectati, ca nici nu m-a observat pe balcon, cu usa larg deschisa.
- Ce faci, fiule, ori ti-ai botezat corigentele?
- Nu-i treaba ta ce fac eu cu corigentele; bine ca ti-ai trimis parasutele la produs în Franta.
Nu m-am putut desprinde de balustrada, ca în fata ochilor aveam o nebuloasa, o gaura neagra care urma sa ma scoata de pe orbita existentei. Din ochi, chiar închizându-i, aceasta gaura neagra a pulsat fara sa se stinga.
Dimineata mi-a iesit în întâmpinare Ileana, într-o tulburare de nepriceput:
- N-ai dormit, si trebuie sa mergi la serviciu...
- Te rog, da-mi câteva masline, cafea fara zahar si un paharut cu coniac... Si, tata Ilie, o sa ma duci mai târziu la serviciu. Si nu plângeti ca nu suntem la priveghe. Asezati-va ca sa putem discuta cum e mai potrivit.
- Dar, baiatul?
- Lasati-l sa-si viseze nemerniciile!
- Victoras, noi am facut tot ce-am putut, cu convingere si daruire, dar daca n-a iesit bine poate si noi suntem vinovati, ca fetita-i deosebita si baiatul un descreierat.
- Maica Ileana si taica Ilie, sunteti de neprecupetit. Toata stima si dragostea noastra!
- Nu ne mai foloseste la nimic stima si dragostea dupa aceasta mare amaraciune. Si cu sfiala te rugam sa ne lasi sa mergem acolo sus, la noi, ca sa ne ardem la foc molcom anii batrânetii, pe meleagurile noastre.
- Cu recunostinta va respect aceasta dorinta, dar cu niste amendamente: 1. Sa asteptam fetele sa vina din Franta, cu reusita sigura; 2. Sa primiti contravaloarea garsonierei; 3. Nea Ilie sa praduiasca, cât mai repede cu putinta, cele doua Dacii, ca sa va puteti lua una noua, din cele scoase pe piata; 4. Sa nu va înstrainati de noi, ca sunteti unica noastra bucurie multumitoare. 5. O sa hotarâm împreuna ce facem cu casa. Eu vreau s-o vindem, fiindca Mirela va iesi la pensie pesemne la sfârsitul anului scolar si o sa mearga sa-i poarte de grij a mamei sale, în suferinta dupa moartea barbatului ei. si la anu, daca nu peste doi-trei ani, cu voia Domnului, voi iesi si eu la pensie, ca sa ma retrag la mine, acolo, pe lunca Topologului, nu departe de perechea mea sacra, unde poate voi încerca sa astern pe hârtie caznele vietii noastre. Prin vânzarea casei vi se cuvin niste bani, pe care îi veti primi, ca sa-i aveti pentru zile mai grele, care cu siguranta v-or veni.
- Si cu baiatul ce se va întâmpla?
- Îi revine garsoniera, si îl vom întretine pâna la anul, când împlineste 18 ani. Daca termina liceul si intra la facultate am sa-l indemnizez, apoi, la voia domnului.
- Poate se implica si maica-sa, daca a revenit în tara, ca ea i-a scuipat veninul.
- Asta nu mai e treaba mea.
- Victoras, fii atent ce spune mosul: primul cumparator al vilei va fi ea so cocostârcul ei, ca daca au venit din Anglia, au si bani. eu am si eu fitilele mele, altfel nu avea nici un motiv sa-l stârneasca pe baiat, ca doar are si ea doi napâstorci.
- Nu va faceti probleme, ca eu stiu ce am de facut.
- Noi credem cu sfintenie în trainicia casniciei voastre, încoltita si crescuta ca o floare de colt în fisura unei stânci. Si cu îndrazneala si staruinta, fara a nesocoti priceperea si îndemânarea lui Ilie, pe peticutul meu de pamânt o sa trainicim o cabanuta din bârne si acoperita cu sindrila, ca printesa noastra sa vina din Franta cu iubitul ei, ca sa-i arate cât de frumoasa este România.
- Hai, mai, mamaie, ai procopsit-o de acum cu un iubit!
- Dar de ce mama, ca în ziua de azi iubirea începe din scutice!
Ei, mama Ileana are umor, dar asta nu ma împiedica sa iau de bun ce spune ea.