O CARTE A NEAMULUI

Despre curajul cuminteniei
Nicolae Dabija, “Drumul spre biserica”. Rânduri si gânduri crestine”, Europress, Chisinau, 312 pg., (editie îngrijita de Pr. Octavian Mosin)

În calea catre serenitatea creatiei de valoare, poetul adevarat îsi marturiseste în termeni liberi sentimentele ce l-au calauzit spre lumea inefabila a ideii. El îsi asuma curajul cuminteniei de a crede în unicul adevar si se ajuta de forta expresiva a cuvântului spre a conferi conditiei sale încrederea în triumful sperantei. Am înteles înca odata aceasta citind lirica basarabeana din ultimul deceniu al veacului trecut, scriind o monografie despre iluminarea prin poezie în opera distinsului Grigore Vieru, parcurgând (uneori - cu fior dramatic) formele postmoderne ale noii literaturi.
Domnul acad. Nicolae Dabija îsi îmbogateste discursul despre spiritualitatea româneasca printr-o noua carte menita a valoriza continutul traditiei crestine, asa cum ea a fost primita din partea staretului de la Manastirea Zloti “mosul scriitorului pe linia mamei””; de la rugaciunea tainuita luptatoare, scriitorul este legitimat de o “dramaturgie” a transfigurarilor. Între “Aschii de cer” îsi afla izvorul nu doar “stari de destin” (cum ar fi spus Sorescu), ci si stari ontologice; adica acele “ondulatii ale fiintei” definite de “gânditorul de la Paltinis”. Maria Petre, desprinsa din sirurile deportatilor fara vina, “tine pe pervaz o icoana pe care a purtat-o cu ea prin toata Siberia: “L-am luat pe Dumnezeu cu mine. Daca m-as fi dus de una singura, n-as mai fi gasit drumul înapoi”. (Teama de frigul “cercurilor” ghimpate i-a cuprins pe contemporanii tunurilor care produc omatul.) “Credinciosul are verticalitate, reflecta dl. Dabija, si când sta în genunchi”. Un tata întors din lagar dupa o vesnicie, este întâmpinat de baiatul sau cu o întrebare nauca: “Dumneata pe cine cauti, tovarase?” Omul izbucneste în lacrimi, iar lacrimile spulbera distantele: “Plângeai ca bunelul, când i se facea dor de tine”, sopteste fiul regasit dupa patru lustri de istorie strâmba. Dl. Dabija se cutremura la vestea ca “fete bisericesti” au depus în câteva lacasuri ruse de cult “icoana sfântului Stalin”. În schimb, la Manastirea Capriana (de pe vremea lui Alexandru cel Bun) cei “galagiosi” învata sa taca: “descoperi ca nu totdeauna psalmii, ca sa se faca auziti, au nevoie de cuvinte”. Asa este, dar pentru a urma drumul catre adevar si pentru a se face înteles, scriitorul trebuie sa-si duca singur povara inefabila de cuvinte. El se ridica peste revarsarile vremurilor la fel cum, dusa de valurile Nistrului, bisericuta din Camancea sfintea apele învolburate cu sunetele curate ale clopotelor pornite spre Cetatea Alba.
Frumos îsi roteste rugaciunea poetul Nicolae Dabija: “Sunt, Doamne, atât de trist si singur/precum un rug în care ninge”; “Nu Te supara, Doamne, ca port roua-n gene...”; “Ades, pe Bunul Dumnezeu/ Îl simt murind în locul meu”, “În biserica mea zidita pe-o buza de hau/ nu ma rog decât eu...”
Am scris o istorie a poeziei române de inspiratie crestina în 2001, dar nu am întâlnit o arta poetica explicita. Iata ca în volumul despre care vorbim exista versuri care sustin un asemenea discurs liric: “Despre constructia poemului: Poemul ar trebui sa fie ca o rugaciune/ Care, ca si cum, nu tu pe ea; ci - ea pe tine te-a spus: /Niciun cuvânt lipsa/ Niciun cuvânt în plus.” În cartea acad. Nicolae Dabija si-au aflat locul meritat si alte valoroase transfigurari ale starilor sale de spirit: file de roman (remarcabil e portretul “Parintele Ioan”), nuvele, pagini memorialistice, exegeze; rememorari, eseuri. Despre Parintele nostru, diorsitorul Sfintei Scripturi, Bartolomeu Anania se rosteste parca un început de psalm: “Viata lui a fost a unui martir. Atunci când îmi este greu ma gândesc la parintele Anania, omul care a stiut sa¬si pastreze libertatea spiritului, fiind cu trupul prins în lanturi...” Am ascultat acum câteva luni, acele ecouri ale suferintei învinse prin credinta lânga mormântul poetului Ioan Alexandru, lânga altarul parintelui Bartolomeu, la Nicula, manastirea deschisa ca o fereastra spre cer!